Laura Cosoi a gasit remediul impotriva oboselii! A luat masuri!

Laura Cosoi a gasit remediul impotriva oboselii! A luat masuri!

Laura Cosoi a găsit remediul împotriva oboselii, după ce până în urmă cu doar câteva zile, abia a făcut faţă frigului.

Astfel că, vedeta a petrecut mai mult timp în aer liber şi a făcut o cură de legume şi fructe. Actriţa a povestit totul pe blogul personal.

"În ultima vreme, dupa ce am petrecut mai mult timp în aer liber decât de obicei şi am avut de luptat şi cu frigul şi cu oboseala, m-am hotarat să iau măsuri. Cum nici maşina nu o pot porni dacă nu am benzină, aşa nici eu nu pot face faţă unei perioade mai solicitante fizic si psihic daca nu ma susţine organismul. Şi cum tot suntem la final de iarna şi, probabil, cu o rezerva de vitamine si minerale redusa, m-am gandit că e bine să fac o cura de sucuri de fructe şi legume. Am o stare de spirit foarte bună, pozitivă, echilibrată (chiar dacă trec prin perioade mai dificile)
- Scad in greutate pentru ca
- Nu îmi este foame
- Am mintea foarte limpede
Nu e puţin lucru, nu? Am aflat ca aceasta se intampla pentru că nutrienţii din vegetale se absorb mult mai usor sub forma de suc, iar organismul nici nu se „luptă” să-i digere.

Stiu ca multe persoane renunţă să-şi facă suc, desi cunosc beneficiile, pentru ca e complicat – se face mizerie, se folosesc prea multe fructe si legume, iar sucul este prea puţin etc.", scrie Libertatea.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Iulia Albu, acida la maximum! A facut-o praf pe Laura Cosoi: "Coafura ei aminteste de o secretara mai pe lux, secretara unui sef!" Cine a luat trofeele WOW si BAU

Femeia de care se ferește Melania Trump: o evită ori de câte ori poate

Destin frânt la doar 22 de ani! Cazimir Ionescu, prima reacție după ce fiica sa a fost găsită moartă: „Era în depresie”

Diana, DEZVĂLUIRI NEAȘTEPTATE! Ce a văzut în camera de hotel și DETALIUL-BOMBĂ pe care i l-a spus lui Alexandru. Chiar dacă știa că este filmată, NU A MAI ȚINUT CONT DE NIMIC și a spus tot. CINE SUNT concurenții vizați: "Au mers și..."

VIDEO Influencerul Andrei Bordeianu, grav rănit într-un accident de motocicletă în nordul Capitalei

Rezumat episodul 123 „O dragoste”, difuzat miercuri, 26 august 2026, la Kanal D: Deși au sentimente unul față de celălalt, Fatih și Başak vor să depună actele de divorț

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro