„La spectacol, am început să am frisoane. Când am ajuns la spital, s-au adunat șase doctori în jurul meu.” Daniela Gyorfi a vorbit despre un eveniment tragic din viața ei

„La spectacol, am început să am frisoane. Când am ajuns la spital, s-au adunat șase doctori în jurul meu.” Daniela Gyorfi a vorbit despre un eveniment tragic din viața ei

Drama necunoscută din viața Danielei Gyorfi! Nu este pentru prima oară norocoasă Daniela Gyorfi, ci pentru a patra oară.

Maria a fost adusă pe lume la începutul anului 2011, într-un moment în care artista nu mai avea nicio speranță că va putea avea copii. Ea trecuse deja prin trei pierderi de sarcină, în cazul cărora embrionii încetaseră să se dezvolte.

Citește și: „Nu am plecat niciodată de 1 Mai la mare, la club, că eu am avut-o pe mama paralizată de când aveam 10 ani, deci asta a fost exclus!” Daniela Gyorfi, declarații emoționante de 1 Mai

Daniela Gyorfi a vorbit despre un eveniment tragic din viața ei

Daniela este copleșită de tristețe în momentul în care își aduce aminte de acele întâmplări.

În timpul celei de-a treia sarcini pierdute, a fost transportată de urgență la spital, fiind într-un stadiu critic și aproape de a-și pierde viața. Lacrimile îi apar în ochi când rememorează această experiență traumatizantă.

„Eu rămâneam însărcinată și nu reușeam să duc sarcina până la capăt. Am pierdut trei sarcini. Nu am luat niciodată pastile, nu am făcut tratamente, ca să rămân însărcinată. Prima sarcină am pierdut-o la patru luni. Țin minte că am fost la Suceava la un spectacol și am avut frisoane. Am venit la București terminată. Când m-am dus la spital să îmi facă analizele, s-au adunat 6 doctori în jurul meu și mi-au spus că s-a oprit din evoluție. A doua oară, nu am luat în seamă că trebuie să stau mai liniștită, să mă odihnesc, să mănânc. Aveam câte 6-7 evenimente pe zi. La vreo trei luni jumătate s-a oprit din evoluție.

Atunci mi-am pus un semn de întrebare. A treia oară, am fost undeva, nu mai știu ce mi s-a întâmplat și când am venit acasă, m-am dus pe targă la spital, direct. Am avut hemoragie”,  a mărturisit Daniela Gyorfi în emisiunea ”Online Story by Cornelia Ionescu”, confrom wowbiz.ro

Daniela Gyorfi a vorbit despre un eveniment tragic din viața ei [Sursa foto: Facebook]

 Daniela Gyorfi, sfaturi pentru fiica ei, Maria

Cu toate acestea, se pare că norocul avea să i se arate a patra oară. În prezent, Maria are 12 ani și este o tânără care are o legătură foarte puternică cu mama sa, Daniela Gyorfi. Daniela acordă o atenție deosebită educației și dezvoltării fiicei sale și îi împărtășește un sfat important despre viață.

„E plăcut când cineva îți spune că ai copilul frumos, eu cred că toți copiii sunt frumoși, dar în cazul meu țin foarte mult la educație. Educația este cea care este foarte importantă, în special în ziua de astăzi, în care ai văzut câte se întâmplă. Copiii au acces la informație și sunt cu totul altfel decât eram eu, care vin dintr-o generație mai veche. Lucrurile s-au schimbat și depinde de părinți foarte mult cum gestionează educația copilului. Un copil trebuie să aibă libertate, iar eu asta vreau să facă Maria, să aleagă o meserie care îi place ei și să se ferească de anturaj prost, iar cei 7 ani de acasă să conteze”, a declarat Daniela Gyorfi.

Citește și: Horoscop marți, 29 septembrie 2026: Un semn zodiacal primește un cadou neașteptat. Va pleca în vacanța la care nici nu îndrăznea să viseze- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

Daniela Gyorfi a vorbit despre un eveniment tragic din viața ei [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cine este Daniela Gyorfi. ”Nu am avut o copilărie despre care pot să spun că îmi amintesc cu multă plăcere.”

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

“Orice ban pe care îl primeşti, chiar dacă nu e meritul tău, e binevenit.” Daniela Gyorfi a primit o sumă uriașă de bani! Nu a știut până acum ce a făcut mama ei, înainte de a muri

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”

AU FOST IDENTIFICATE cele două femei găsite fără viață într-un lan de porumb din raionul Rezina. Presupusul criminal A FOST REȚINUT. Motivul pentru care a fost lăsat în libertate, deși una dintre victime depusese o plângere ÎNAINTE DE TRAGEDIE: "Le-a..."

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Valentinei Tănăsie, tânăra ucisă și aruncată într-o valiză în apele Oltului. Familia, îngenunchiată de durere

Andra și Ahmed au încălcat regulamentul emisiunii! Andreea Mantea aduce mesaje șocante: „Te temi că ne poate vedea cineva?”. Aflați totul în ediția din „Casa iubirii” de sâmbătă, 26 septembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro