Jojo a ajuns la pat: „Chiar nu sunt în stare...”

jojo probleme de sanatate

Jojo are probleme de sănătate. Vedeta a povestit ce se întâmplă cu ea de câteva zile.

Jojo trece prin clipe grele de câteva zile. Vedeta se simte rău și, din acest motiv a căzut la pat. Actrița a fost nevoită să-i trimită pe cei mici de acasă, tocmai pentru a nu se îmbolnăvi și ei.

Cea care i-a ținut companie lui Jojo a fost, însă, pisica familiei, Alba, care este nelipsită de lângă ea și care a ajutat-o să treacă mai ușor peste această stare.

jojo probleme de sanatate

Citeste si: Mesajul lui Jojo, după 7 ani de relație cu Paul Ipate: „Nu știu ce va aduce viitorul”

Din cauza stării de sănătate, Jojo nu a mai putut ajunge nici la sală, pentru a face sport, așa cum a obișnuit să facă în ultimul timp.

„Alba știe că mă simt rău și vine aici lângă mine pe canapea. Cum să nu mă gândesc la vacanță și la soare într-o zi în care am frisoane și o super amețeală?! Dacă închid ochii și ațipesc un pic, poate chiar reușesc să mă teleportez mental în Dubai!😄😄😄 Eliza, am zis că vin la antrenament, dar chiar nu sunt în stare. Promit să mă fac bine repede! Mi-e dor de tine! 🤗'', este mesajul transmis de Jojo pe Instagram.

jojo probleme de sanatate

Mesajul lui Jojo, după 7 ani de relație cu Paul Ipate: „Nu știu ce va aduce viitorul”

După 7 ani de relație, Jojo a vorbit despre relația pe care o are cu Paul Ipate, bărbatul cu care are o fetiță.

Citeste si: Jojo, de urgență pe masa de operație. Ce se întâmplă acum cu actrița

Cei doi formează un cuplu de 7 ani și au împreună o fetiță, pe Zora, iar de când drumurile li s-au unit, sunt mai fericiți ca niciodată.

Citește și: Horoscop duminică, 2 august 2026: Zodia care profită din plin de timpul liber pentru se odihni și a petrece timp în familie- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Jojo a punctat pe pagina sa suișurile și coborâșurile care au existat în relația lor și despre cum au reușit să treacă peste orice impediment apărut în drumul lor.
„Nu știu ce va aduce viitorul”

„Cand vine vorba despre noi, sunt atat de multe lucruri de spus incat nu mi-ar ajunge nici “paginile” instagramului, asa de generoase cum sunt ele. Omul asta mi-a schimbat viata. Am trecut impreuna prin suisuri si coborasuri care ne-au facut mai puternici si mai constienti de ceea ce insemnam unul pentru celalalt. Nu stiu ce va aduce viitorul. Stiu doar ca el este singurul barbat din lumea asta caruia nu i-as ascunde vulnerabilitatile mele si orice ar presupune anii ce urmeaza si batranetea mea.

@paulipate m-a vazut si frumoasa si urata, si slaba si cu kilograme in plus, suparata si fericita, exuberanta si de o tristete teribila, exagerata si echilibrata, copil si femeie, luminoasa si intunecata. Si dupa toate astea ma face mereu sa rad in hohote. Si eu pe el”, este prima parte a declarației de dragoste scrisă de Jojo pentru Ipate, pe contul ei de Instagram



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Jojo și Paul Ipate s-au despărțit: „Când lucrurile o iau razna...”

Momentul în care Kate Middleton a gafat la un eveniment oficial. Val de ironii: „Îi mai lipsește părul bufant”

Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contactat o bacterie pe litoral

În spatele fiecărui om puternic se află un părinte care l-a învățat să NU RENUNȚE NICIODATĂ. Mihai Bendeac a ales să-i mulțumească tatălui său printr-un gest emoționant: "Ai făcut pentru copiii tăi lucruri pe care eu nu aș fi fost în stare să le fac..."

Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul județului Tulcea. Încă o dronă depistată la granița României, fără să intre în spațiul național

Horoscop dragoste august 2026: Zodia care are parte de cele mai frumoase momente romantice din viața sa

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro