Ce a transmis Adriana Bahmuțeanu despre relația cu George Restivan, bărbatul cu care s-a căsătorit anul trecut.
În urmă cu un an, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au ajuns în fața ofițerului Stării Civile, la numai câteva săptămâni după ce mama vedetei a murit.
Celebra jurnalistă și bărbatul care lucrează și locuiește de mai mulți ani în Statele Unite ale Americii au împlinit 4 ani de relație, iar Adriana a transmis un mesaj emoționant pe contul său de socializare.
În ciuda distanței și a problemelor care au apărut în urma decesului lui Silviu Prigoană, relația lor a devenit din ce în ce mai puternică, iar în 2025, Adriana și George au făcut cununia civilă și au devenit sot și soție.
Ce a anunțat Adriana Bahmuțeanu despre relația cu soțul ei
„O surpriză făcută într-o seară la un restaurant, (când am primit un tort cu artificii, deși nu era ziua mea, un pachet adus din SUA, o discuție prelungită până dimineața, hoinărind pe străzi și apoi telefoane, avioane și dat viața peste cap ca să fim unul cu altul) au ajuns să fie 4 ani de relație și un an de la căsătoria civilă!!!
Ești marea mea iubire, prietenul meu cel mai bun, sprijin necondiționat în momentele grele și cel mai bun partener în clipele fericite!
Îmi doresc să ne trăim tinerețea fără bătrânețe cât vom mai sta pe planeta asta, să ne creștem băieții frumos și să le dăm un sens, să fim fericiți și liniștiți și să avem o casă plină de nepoți!
Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dat, pentru că m-ai învățat că poate exista iubire și după furtuni teribile, că m-ai suportat cu stoicism (și încă mai reziști), că-mi spui în fiecare zi că sunt frumoasă și că mă iubești, că mă încurajezi și că împreună am construit o relație durabilă și de încredere!
Datorită ție am înțeles că e posibil să trăiești bucuria iubirii împlinite și a vieții în doi !
Happy Anniversary!
Te iubesc, Georgică!
Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au crezut în dragostea noastră!”, a scris Adriana Bahmuțeanu pe contul său de socializare, unde a primit o mulțime de mesaje de felicitare.