Jo și Juno și-au spus "ADIO" definitiv! "Îmi doresc foarte mult..."

jo si juno despartire definitiva
Jo regretă despărțirea de Juno, dar știe că așa este cel mai bine pentru amândoi

Deși au încercat să reaprindă focul care i-a făcut să se îndrăgostească unul de altul, Jo și Juno s-au despărțit definitiv. Ce a declarat artista

Jo și Juno au format un cuplu extrem de apreciat în showbiz-ul românesc și toată lumea credea că cei doi vor ajunge să se căsătorească. Ei bine, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa că Jo și Juno și-au spus „ADIO” pentru totdeauna.

Jo și Juno s-au despărțit definitiv

Jo și Juno au fost împreună timp de doi ani de zile. Cei doi cântăreți păreau sortiți unul pentru celălalt, chiar dacă Jo a declarat de câteva ori că este extrem de geloasă chiar și pe familia artistului.

„Am momente de gelozie, eu zic că nu sunt absurdă, dar am momentele mele. Nu sunt neapărat geloasă, dar sunt posesivă. Uneori eu pot să fiu geloasă atât pe mama lui, cât și pe sora lui. Este doar al meu și punct’, spunea Jo la un moment dat.

despartire jo juno declaratii jo
Jo își dorește ca relațiile personale să le țină doar pentru sine[Sursa foto: Instagram Jo]

Jo și Juno au mai avut un moment de reculegere pentru a-și salva relația, dar iubirea nu este de ajuns întotdeauna.

„Îmi doresc foarte mult ca dintr-un anumit punct al vieții mele să țin foarte privată viața personală. Am greșit că am făcut-o mai publică decât trebuia. Sunt foarte împlinită, am oameni care sunt în jurul meu. Nu o să stresez oamenii cu poveștile mele mai puțin fericite. Mă bucur că am familia fericită și o am aproape, în rest nu contează absolut nimic.”, a declarat Jo.

Citeste si: Anda Adam a divorțat în secret?! Cum s-a dat de gol artista

Cei doi artiști mai colaborează încă împreună, dat fiind faptul că amândoi fac parte din aceeași industrie. Deși Jo este cea care a spus că-și dorește să fie cât mai puternică, ultima melodie pe care a lansat-o denotă altceva.

„Іubіrеа mеа/ Dе се mа lаѕі tu ѕа mа іnес іn lасrіmі/ Іubіrеа mеа/ Dе се nе іubіm numаі сu fос ѕі раtіmі/ Іubіrеа mеа/ Dе се аі ѕесаt іnіmа mеа сu tоtul/ Іubіrеа mеа/ Аr vrеа ѕі еа іubіrеа tа/ Eu vreau sa-ti dau totul din mine/ Iti dau sufletul, iti dau iubire/ Eu vreau sa-ti fie tie bine/ Si tu te gandesti numai la tine”, spune piesa lui Jo.

despartire juno jo declaratii

Citește și: EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei - wowbiz.ro

Citește și: Decizia luată de magistrații Tribunalului Vâlcea ÎN URMĂ CU PUȚIN TIMP. Ce se va întâmpla de acum înainte cu Vlad Băltățeanu - radioimpuls.ro

Jo a mărturisit că știe care a fost greșeala pe care au făcut atât ea cât și fostul ei iubit.

Citeste si: Inna își dorește copii cu Deliric?! Ce a declarat cântăreața

„Cred că greșeala noastră a fost că am ales să ne facem publică viața asta personală și acum trebuie să dăm socoteală de fiecare dată. Poate ne-am maturizat. Ca în orice cuplu, există și momente mai puțin plăcute… Nu am fost… despărțiți… Am considerat că e firesc și normal să mai luăm o gură de aer. Ne-am sufocat un pic pentru că ne-am iubit și ne iubim foarte mult. Ne-am sufocat pentru că nu am știut să gestionăm lucrurile astea. Ne-am sufocat pentru că nu am știut cum să facem să fie bine. Noi doi ani jumătate cât am fost împreună ne-am sufocat încontinuu. Stăm împreună, dar nu trebuie să stăm numai împreună”, spunea Jo.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Florentina, fosta iubită a lui Livian, mesaj zguduitor după ce a fost părăsită de "lup": „Știi când este timpul să pleci...”

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei

Decizia luată de magistrații Tribunalului Vâlcea ÎN URMĂ CU PUȚIN TIMP. Ce se va întâmpla de acum înainte cu Vlad Băltățeanu

Gizem Sevim, care joacă rolul Elif, în serialul Inimă rebelă, schimbare uluitoare de look! Iată cum a fost surprinsă frumoasa actriță

Anunțul făcut de Andreea Mantea i-a luat prin surprindere pe concurenții din „Casa Iubirii”. Cine a câștigat cecul de 5.000 de lei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro