Inlocuieste in dieta ta, alimentele toxice cu alternative sanatoase!


Iubim painea, dar ingrasa. In aceeasi masura adoram cafeaua cu lapte la primele ore ale diminetii, dar si ea contribuie generos la depunerea kilogramelor prin adaosul de zahar.

Iar snacksurile si ciocolata ne fac viata mai roz cand totul in jur pare gri, cu pretul aspru platit de corpul nostru, prin aparitia peste noapte a colaceilor si a celulitei.
Dar, orice nas isi are nasul!

Asta ne-am propus sa facem in randurile ce urmeaza. Acum vei descoperi cu ce poti inlocui alimentele nesanatoase, dar  bune la gust (si TOXICE) din viata ta, pentru a fi sanatoasa, frumoasa, supla si plina de energie.

Operatiunea “Detoxifiaza-ti frigiderul!” - Un prim pas in ce priveste “detoxifierea” frigiderului consta in alegerea corecta a alimentelor, adica in starea lor bruta (de exemplu carne, branza, fructe, legume), si reducerea la minimum a consumului de alimente intens procesate, cum ar fi mezelurile, branza topita, sucurile de fructe etc., spune nutritionistul Flavia Manole.

Asadar, debarasati-va de alimente ambalate, hiperprocesate, care contin ingrediente multe si greu de pronuntat (acestea sunt indicii ca alimentul respectiv are o valoare nutritionala scazuta, dar calorii si aditivi din belsug).

Adio, paine alba! Bun venit, varianta integrala!

Printre principalele alimente de baza in alimentatia noastra se regasesc produsele cerealiere si derivatele acestora, insa intotdeauna daca ne dorim sa alegem ce este mai sanatos pentru noi va trebui sa le alegem pe acestea in forma lor integrala, adica in locul painii albe vom opta pentru painea integrala sau alte derivate cerealiere precum sunt crackersii integrali.

De ce varianta integrala? Deoarece bobul de cereala sau cereala "integrala" este formata din 3 parti: un strat exterior care este bogat in fibre (tarate), necesare pentru un tranzit intestinal ca la carte, fara constipatie; un strat interior plin de substante nutritive - germenele; o parte de amidon central - endospermul.

De cele mai multe ori, in timpul procesului de macinare/ prelucrare, taratele si germenele sunt eliminate, rezultand astfel tipul de cereale rafinate, albe.

In schimb, cerealele integrale contin nutrienti valorosi, cum ar fi:
•    fibre solubile si insolubile;
•    vitamine din complexul B si acid folic;
•    acizi grasi esentiali (Omega3);
•    proteine;
•    antioxidanti (vitamina E, seleniu);
•    micronutrienti (cupru).

Asadar, cerealele integrale contin cu pana la 75% mai multi nutrienti fata de cerealele rafinate. Plus ca sunt de mare ajutor in curele de slabire, bineinteles, daca se tine cont de moderatie.

Cafea versus ceai negru, verde

“O regula de baza si in acest caz o reprezinta moderatia. Atata timp cat nu este consumata in exces (DZR=maximum 400mg cafeina), cafeaua nu trebuie complet exclusa din meniu” spune nutriţionistul.

Insa trebuie sa fim mult mai atenti la adaosurile care insotesc o ceasca de cafea, cum ar fi, de exemplu, laptele condensat, frisca si mult temutul ZAHAR.

Daca te gandesti sa renunti la cafea dar iti este teama ca nu vei mai fi la fel de energica, opteaza cu incredere la ceaiul negru sau verde, care au niveluri crescute de cafeina, deci iti confera  la fel de multa energie. Daca nu vrei sa stai cu ochii pe pereti in timpul noptii, evita sa bei ceai mai tarziu de ora 18.00, deoarece efectele sale persista mult timp dupa ce a fost consumat.

Pofta de dulce – descopera cauzele si alege fructele! - Pofta necontrolata de a manca ceva dulce nu este doar un moft. Ea poate fi si un semnal tras de organism atunci cand ii lipseste ceva.

“Ar trebui analizate mai atent aceste pofte, deoarece daca se repeta in mod frecvent ar putea avea un substrat putin mai important. Majoritatea oamenilor care se confrunta cu o pofta majora de dulce sunt cei care sar peste micul dejun si nu se alimenteaza corespunzator pe parcursul zilei, avand ca rezultat aceste pofte. De asemenea, unele carente de minerale in organism (magneziu, crom, zinc) pot fi responsabile pentru declansarea acestor imperioase nevoi.

Iar, daca pe langa problema alimentatiei irationale luam in calcul si odihna necorespunzatoare, toate acestea se vor accentua. Sunt studii care arata ca, atunci cand suntem obositi si nu dormim suficient, tindem sa facem alegeri alimentare nesanatoase, consumand alimente mult mai calorice si chiar mai bogate in zahar”, este de parere nutritionistul Flavia Manole.

Daca, totusi, pofta e una fireasca, o putem potoli printr-un consum (atentie!) moderat de fructe proaspete sau deshidratate. Acestea trebuie consumate in cantitati mult mai mici, deoarece aduc un aport mai mare de zahar  decat fructele proaspete. In plus, mare grija la continutul de sulfiti, care ne pricopsesc cu dureri de cap inexplicabile ulterior.

Alte variante de dulce sanatos mai pot fi consumul a 2-3 patratele de ciocolata neagra/ amaruie (70-80% cacao), iar pentru cei dispusi sa isi prepare acasa desertul exista varianta sanatoasa a unei prajituri home-made fara zahar, cu indulcitor natural din Stevia Rebaudiana, si inlocuirea fainii albe cu cea integrala.
Adaosul de scortisoara, nucsoara, ghimbir, extract de vanilie sau de portocale poate inlocui cu succes cantitatea de zahar intr-o prajitura – iata un alt truc oferit de nutritionist.

Iar pentru impatimitii de snacksuri, vestea proasta este ca acestea au doar calorii goale si multe grasimi. Inlocuieste-le cu sticksuri de morcov sau telina crude, pline de vitamine si fibre, sau cu floricele de porumb preparate fara ulei sau unt.

Lactatele bune VS lactate grase - Daca ne indreptam atentia asupra lactatelor si a variantelor lactate trebuie sa stim ca produse precum branza topita sau alte creme tartinabile pe baza de grasimi vegetale nu sunt cea mai corecta alegere.

Ar trebui sa alegem produsele lactate degresate cat mai des posibil, precum lapte, iaurt, branza de vaca, telemea. Insa, daca ne dorim sa consumam si variantele cu un continut mai ridicat in grasime, ar trebui sa tinem cont de faptul ca acestea trebuie consumate in cantitati mult mai mici, adica o portie recomandata in cazul cascavalului nu va trebui sa depaseasca 30-50 grame.

Carnea rosie, inlocuita de cea alba! - Carnea reprezinta o sursa principala de proteine in alimentatia noastra zilnica,  aducand un aport semnificativ de aminoacizi esentiali. Pentru un stil de viata echilibrat, consumul de carne rosie se recomanda sa fie unul scazut, maximum, 300 de grame pe saptamana.

In schimb, consumul de proteine slabe, precum este carnea de pui, curcan, peste,  ocupa un loc fruntas. Atentie insa, chiar daca pledam in favoarea surselor de proteina slaba, trebuie sa alegem varianta cea mai corecta din punct de vedere nutritional, adica sa inlaturam partea vizibila de grasime (cum este exemplul pielitei de pe pui) si sa preparam carnea la cuptor, nu in baie de ulei, care aduce la pachet atat calorii cat si colesterol crescut.
Sursa : www.csid.ro


Clipul zilei pe KFETELE.RO:
DISTRIBUIE
acest articol


(auxiliare)

Singurul ceai care distruge celulele canceroase în doar 24 de ore! Rețeta după care se prepară tratamentul miraculos e aici!

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...


Parteneri

Pentru tine

Din Lifestyle

Parteneri