Iata ce rol au vitaminele in organism si in ce alimente se gasesc !


Vitaminele sunt substante cu structura complexa (compusi organici) care nu pot fi sintetizate de organism, insa a caror prezenta in corpul uman este absolut obligatorie pentru indeplinirea unor functii esentiale ale acestuia.

Spre deosebire de proteine, lipide sau glucide, vitaminele nu reprezinta surse de calorii si ne sunt necesare in cantitati mult mai mici decat acestea.

In functie de modul in care se dizolva in diverse solutii, vitaminele sunt clasificate in liposolubile (vitaminele A, D, E si K) si hidrosolubile (vitaminele din grupul B si vitamina C), precizeaza ”Ghidul pentru alimentatie sanatoasa — sfaturi pentru populatie” aflat pe site-ul Ministerului Sanatatii, www.ms.ro.

Potrivit sursei amintite, fiecare vitamina are anumite roluri specifice in organism. Vitamina A joaca un rol important in vedere (participand la formarea imaginii la nivelul retinei), in pastrarea integritatii tesuturilor epiteliale de la nivelul pielii si mucoaselor organismului, in apararea impotriva infectiilor si in procesele de crestere si dezvoltare.

Vitamina D regleaza circuitul calciului si fosforului in organism, fiind extrem de importanta pentru sanatatea osoasa.

Vitamina E are functie de antioxidant, protejand unele substante din structura membranelor celulare (cum sunt acizii grasi nesaturati) impotriva distrugerii determinate de compusii cu actiune oxidanta.

Vitamina K are drept rol principal interventia in sinteza la nivelul ficatului a unora dintre factorii implicati in coagularea sangelui, dar si in procesul de fixare a calciului la nivelul oaselor.

Vitamina B1 (tiamina) este implicata in conducerea informatiei prin fibra nervoasa si in diverse reactii chimice care duc la indeplinire transformarea glucidelor in organism si utilizarea lor pentru producerea de energie.

Vitaminele B2 (riboflavina) si B3 (vitamina PP, niacina) participa si ele la diverse reactii chimice de tip oxidare-reducere ce servesc la prelucrarea in organism a proteinelor, lipidelor si glucidelor.

Vitamina B5 (acidul pantotenic) are rol in apararea impotriva infectiilor si este o prezenta constanta in toate caile metabolice majore ale organismului, fiind parte componenta a unei molecule care se afla la intersectia acestora, denumita acetilcoenzima A, iar vitamina B6 si vitamina H (biotina) sunt si ele implicate in multiple reactii chimice care se desfasoara continuu in corpul uman.

Vitamina B12 (ciancobalamina) si acidul folic sunt esentiale in desfasurarea normala a proceselor metabolice care participa la formarea lanturilor de ADN si proteine (asigurand prin aceasta desfasurarea normala a cresterii si reproducerii celulare).

Vitamina C (acidul ascorbic) participa la coordonarea a numeroase functii metabolice, la apararea antiinfectioasa si la sinteza colagenului, ajuta la absorbtia fierului si are rol de aparare a structurilor organismului impotriva agentilor oxidanti, precizeaza ghidul de pe site-ul Ministerului Sanatatii.

Vitamina A se gaseste in produsele animale, de obicei in asociere cu lipidele (de exemplu, in produsele lactate si ficat), dar si in margarina. Precursorii vitaminei A (carotenoizii) se gasesc in plantele colorate (fructele si legumele galbene si rosii). In timpul prepararii termice la temperaturi inalte (frigere) sau prin expunere la lumina se pierde o mare cantitate de vitamina A.

Vitamina D poate fi gasita in uleiul din ficat de cod, in pestele gras (macrou, hering, somon, sardine), in drojdia de bere. Cantitati variabile se gasesc in unt, ficat, oua, laptele uman si cel de vaca si in preparatele imbogatite cu vitamina D (lapte, cereale, margarina). Continutul de vitamina D din alimente nu este influentat de modul de depozitare, conservare sau pregatire a acestora.

Uleiurile vegetale sunt cele mai importante surse de acizi grasi polinesaturati si implicit si de vitamina E, dar cantitati considerabile din aceasta se gasesc si in nuci, cereale, peste, carne, legume verzi (broccoli, spanac).

Pierderi de vitamina E se produc doar prin frigere, nu si prin fierberea alimentelor.

In cazul vitaminei K, principala sursa alimentara o constituie leguminoasele verzi, iar cantitati mai mici se gasesc in lapte si produsele lactate, carne, oua, cereale, legume si fructe. Unele forme de vitamina K sunt sensibile la lumina si iradiere, de aceea preparatele pentru uz medical se pastreaza in sticle de culoare inchisa.

Vitamina B1 este foarte raspandita in alimente, cantitatea cea mai importanta gasindu-se in carnea de porc.

Cantitati mari se gasesc in cerealele integrale, cartofi, drojdia de bere, carne si peste. Caldura, radiatiile ionizante si oxidarea distrug vitamina B1, care este in schimb stabila in produsele inghetate. Pierderile din timpul prepararii termice sunt variabile, in functie de modul in care are loc aceasta.

Vitamina B2 este prezenta mai ales in produsele lactate, carne, peste, oua, cerealele integrale. Ea este distrusa de ultraviolete, de aceea laptele nu se mai imbuteliaza in sticle, ci in cutii de carton. Cantitati variabile se pot pierde si in timpul prepararii termice a alimentelor in vase deschise cu multa apa.

In cazul vitaminei B3, principalele surse alimentare sunt reprezentate de produsele de carne si peste. Cantitati mari se mai gasesc in legume si cerealele imbogatite, pe cand porumbul si orezul contin cantitati foarte mici.

Vitamina B3 nu este distrusa de caldura sau acizi, dar se pierde cand alimentele se prepara termic in cantitati mari de apa.

Vitamina B5 este larg raspandita in organism. Cantitati mari se gasesc in ficat, rinichi, cereale, legume si carne, iar cantitati mai mici in lapte, fructe si vegetale. In timpul proceselor de pregatire termica obisnuita se pierd doar cantitati mici de vitamina B5.

Vitamina B6 se gaseste in cantitati mari in carne, cereale integrale si vegetale. Stabila in cazul expunerii la caldura, vitamina B6 este distrusa de substantele alcaline si de lumina.

Vitamina B12 se gaseste exclusiv in surse alimentare de origine animala: ficat, rinichi, carne slaba, oua, lapte si branza. Nu sufera modificari in timpul prepararii termice. Acidul folic se gaseste in vegetale (spanac, asparagus, broccoli), ciuperci, ficat, dar si in produsele de carne, painea integrala, fasolea uscata. Acidul folic este o vitamina relativ stabila, dar in timpul depozitarii sau prepararii termice a alimentelor in cantitati mari de apa se pot produce pierderi importante ale acestuia. Cantitati mari de vitamina H se gasesc in ficat, lapte, galbenusul de ou si cereale. Vitamina H este distrusa de caldura.

Vitamina C se gaseste atat in produsele de origine vegetala, cat si in cele de origine animala. Principalele surse alimentare sunt fructele si legumele. Acidul ascorbic este distrus prin oxidare sau adaugarea bicarbonatului.

Refrigerarea si inghetarea rapida conserva vitamina C.

In ultimii ani, tot mai multe cercetari stiintifice s-au preocupat cu stabilirea cantitatilor de vitamine pe care trebuie sa le consume fiecare persoana in parte (copil, adolescent, adulti, femei gravide sau in perioada de alaptare etc.) pentru a-si mentine o stare optima de sanatate.

Oricare dintre vitamine se poate caracteriza prin aparitia deficientelor daca aportul alimentar este insuficient sau absorbtia intestinala este defectuoasa. Pe de alta parte, consumul excesiv de vitamine poate determina efecte toxice, mai ales in cazul vitaminelor liposolubile, care se depoziteaza in ficat si tesutul adipos. Vitaminele hidrosolubile nu se acumuleaza in organism, eventualul surplus fiind eliminat pe cale digestiva si renala, se mai arata in ”Ghidul pentru alimentatie sanatoasa — sfaturi pentru populatie” de pe site-ul www.ms.ro.
Sursa: www.doctorulzilei.ro


Citește și:

Păpușa Ken a devenit… Barbie! Transformarea incredibilă a lui Rodrigo Alves! Imagini uluitoare!

Horoscop zilnic vineri, 25 septembrie 2020. Află ce zodie îşi schimbă locul de muncă!

Florentina și Livian de la Puterea Dragostei au luat cea mai importantă decizie! „Toată viața!”

Sfatul zilei de astăzi, vineri 25 septembrie 2020. Fecioarele au o zi perfectă

Valeria Lungu, cea mai îndrăgită concurentă de la „Bravo, ai stil!”, primele fotografii cu noul iubit: „Fericită și îndrăgostită”

Clipul zilei pe KFETELE.RO

DISTRIBUIE
acest articol

Divertisment

Alexandra de la Puterea Dragostei, acuzată că-şi neglijează fetiţa! "A spus că o să cheme Protecţia Copilului"

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Lifestyle
Parteneri