Femeile și pariurile sportive: Preconcepții de care ne-am putea despărți la final de 2020

Femeile și pariurile sportive: Preconcepții de care ne-am putea despărți la final de 2020

“Femei- pariuri sportive” pare o incompatibilitate simplu de argumentat. Însă care ar fi, oare, motivele pentru care am tindem să spunem că noi nu am putea pune un bilet la pariuri? De aceea, vrem să analizăm astăzi împreună cele mai des auzite preconcepții, privind femeile și pariurile sportive. Iată care sunt acestea: 

Femeile nu se pricep la sport 

Deși o mulțime de femei sunt pasionate de mișcare, iar ponderea sportivelor din timpul liber crește de la an la an, ne confruntăm în continuare cu preconcepția că nu ne putem “pricepe” la sport. Cu alte cuvinte, dacă am fi puse în fața unui bilet cu pariuri sportive, inspirația nu ar ține la fel de tare cu noi, la fel ca în cazul partenerilor noștri. 

Însă bărbații chiar se pricep atât de bine la pariuri sportive? Statisticile arată că modul de pariere al jucătorul clasic roman este unul bazat pe trăiri de moment (teamă, lăcomie, fericire exacerbată), iar analizarea meciurilor pe care doresc să parieze nu reprezintă un punct forte al acestora. Așadar, chiar dacă sunt pasionați de sport, pregătirea lor pentru realizarea unui bilet la pariuri poate fi uneori discutabilă. 

Femeile nu se pricep la tehnologie 

Această preconcepție se încăpățânează să rămână adânc întipărită în mentalul colectiv, contrar tuturor dovezilor care spun astăzi cu totul altceva. În fond, platformele ce își găsesc un loc în “ TOP Case Pariuri Online din România” le oferă utilizatorilor o interfață simplu de utilizat, astfel încât aceștia să aibă parte de o experiență pe site descrisă de simplitate și viteză în luarea deciziilor. 

De altfel, femeile petrec zilnic ore întregi răsfoind ofertele magazinelor online de haine și produse cosmetice, tratând cu mult calm fiecare aspect ce i-ar putea face pe bărbați să renunțe cu ușurință, din cauza lipsei de răbdare: accesarea filtrelor de sortare preferențială, comunicarea cu operatorii de la Client Support, analizarea cu atenție a fiecare informații regăsite în dreptul unui anumit produs etc 

Femeile ar pierde banii mult prea repede

Dimpotrivă! S-ar părea că migala și chibzuința ar putea fi de partea noastră, chiar și în cazul în care ne-am decide să punem un bilet la pariuri sportive online. Parierea responsabilă ține de modul în care banii din bugetul dedicat pariurilor sunt organizați, astfel încât eventualele pierderi să nu afecteze o mare parte a sumei avute la dispoziție. 

Citește și: Calendar creștin ortodox vineri, 11 septembrie. Rugăciunea care se citește azi pentru sănătate, către Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria- kanald.ro

Citește și: Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului- stirilekanald.ro

Așadar, la finalul acestui articol, putem spune că atât analizarea pariurilor sportive, cât și responsabilitatea privind gestionarea bugetului de pariuri, nu reprezintă o preocupare cu care doar bărbații s-ar putea descurca. 

Dacă vrei sa testezi acest tip de distracție, alege una dintre platformele online de pariuri sportive pe care le poți găsi pe net, fă-ți rapid un cont de utilizator și vezi care sunt cele mai simplu de pus pariuri, pentru plasarea unui bilet! 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

3 zodii atrag bogăția și succesul pe parcursul lunii septembrie

Laura Cosoi, anunț surpriză la doar câteva săptămâni după ce a născut

Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță

A murit vocea care a însemnat enorm pentru cei care i-au citit VERSURILE și pentru elevii cărora le-a fost PROFESOR. Paul Spirescu s-a stins din viață, lăsând în urmă PAGINI PLINE DE SUFLET și o absență pe care timpul NU O VA PUTEA ȘTERGE: "Omul care a...

Fericire mare în familia Sterp! Geta, sora cea mică a lui Culiță este însărcinată pentru a doua oară! Aceasta a făcut anunțul în mediul online

Horoscop duminică, 13 septembrie 2026: Semnul zodiacal care ia o decizie radicală legată de locul de muncă după ce intră în conflict cu un coleg

VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro