Familia copilului de trei ani, sfâșiat de câini în Mărășești, își strigă durerea. Tatăl băiatului, mesaj tulburător, pe ultimul drum al micuțului: „Nu a fost să fie să am parte de tine.”

Familia copilului de trei ani, sfâșiat de câini în Mărășești, își strigă durerea. Tatăl băiatului, mesaj tulburător, pe ultimul drum al micuțului: „Nu a fost să fie să am parte de tine.”
Familia copilului de trei ani, sfâșiat de câini în Mărășești, își strigă durerea. Tatăl băiatului, mesaj tulburător, pe ultimul drum al micuțului: „Nu a fost să fie să am parte de tine.”

Durere de nedescris pentru familia micuțului care a fost sfâșiat de câini, în Mărășești. Tatăl băiatului a făcut declarații tulburătoare.

În urmă cu câteva zile, un eveniment nefericit zguduia întreaga comunitate din Mărășești, dar și din țară, acolo unde un copil de trei ani și-a pierdut viața după ce a fost sfâșiat de câinii de pe stradă. Din declarațiile făcute de vecini, pentru un post de televiziune, copilul ar fi plecat de acasă fără acordul părinților și ar fi vrut să traverseze cartierul să ajungă la bunici, într-o zonă în care se afla și un câmp. Acesta a fost înconjurat de câinii fără stăpân, iar micuțul a fost tras într-un canal și sfâșiat. Durerea este de nedescris pentru familie, iar părinții sunt devastați de durere. În loc să se pregătească de o nouă etapă din viața micuțului și să meargă la școală, aceștia i-au cumpărat toate cele necesare pentru înmormântare. În ziua în care aveau să se despartă de el pentru totdeauna, tatăl băiatului a lăsat un mesaj sfâșietor.

”În loc să te duc la școală, te duc pe ultimul drum. Dumnezeu să te ierte copilul meu! Nu a fost să fie să am parte de tine.”,  a declarat tatăl copilului  ucis de câini.

Copilul a fost găsit fără suflare de către bunica lui 

Citește și: Durere de nedescris la priveghiul copilului de 3 ani din Mărășești, sfâșiat de câini. Tatăl lui, mesaj disperat lângă sicriu: “În loc să te duc la școală, te duc pe ultimul drum.”

Copil sfâșiat de câini
Copil sfâșiat de câini[Sursa foto: WOWbiz]

Citește și: Se schimbă ceva în ceea ce privește ajutorul de deces în anul 2025? Ce trebuie să știe neapărat românii

Această întâmplare nefericită a speriat pe toți cei din jur, iar oamenii se tem acum să mai iasă din case sau să își lase copiii singuri să se deplaseze. Vecinii din zonă au menționat faptul că problema a mai fost semnalată în trecut, însă înainte să fie rezolvată, s-a întâmplat o nenorocire.

Bunica copilului este cea care l-a găsit pe micuț cu răni care i-au fost fatale acestuia și mușcături violente. ”Când am venit am văzut copilul mâncat. E însărcinată şi mai are un copil la mine, are 1 an, eu iau tot asupra mea. Este fata mea, eu am grijă de ea, am grijă de copii, sunt şi ei aşa cum sunt, amărâţi, necăjiţi.”,  a declarat bunica celui mic, într-o transmisiune de la fața locului, pentru un post de televiziune.

Copil sfâșiat de câini
Copil sfâșiat de câini[Sursa foto: WOWbiz]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mama și sora tinerei adolescentei care a pierit în urma aruncării sale alături de iubit, în fața unui TIR, au făcut primele declarații! Ce se află, de fapt, în spatele poveștii celor doi îndrăgostiți?

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”

Fanii emisiunii Casa Iubirii sunt în șoc după aceste declarații INCENDIARE: "Vreau să înțelegeți că...". Ce a putut să spună Roberta despre participarea ei, dar și despre două dintre concurentele din acest sezon: "Puteam să ies câștigătoare"

Povestea lui Jessy, pisica adoptată de Primăria Sectorului 6! Prin ce peripeții a trecut, înainte să i se schimbe viața din orice punct de vedere?

El a fost și va rămâne marea iubire a celebrei Hande Ataizi, care joacă rolul Cana în serialul "Fata de la fereastră"! Iată cu cine a fost căsătorită îndrăgita actriță

Zece studenți arși de vii într-un incendiu devastator într-un restaurant! Tragedie de nedescris în Peru


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies