Ce se intampla dupa moarte? O intrebare care a framantat omenirea de la aparitia ei.
O ancheta recenta a consemnat sute de raspunsuri de la cei care s-au aflat in moarte clinica si au fost readusi la viata.
Experientele celor care s-au aflat in moarte clinica pot fi grupate in trei categorii, scrie The Independent, citand ancheta realizata de reddit.com.
Unii dintre cei care s-au aflat in situatia amintita nu au simtit absolut nimic sau nu isi amintesc experienta ”aproape de moarte”.
Sondajul confirma, partial, studiul dr. Sam Parnia, care a urmarit pacientii aflati in stop cardiac si care sustine ca 40% dintre cei salvati din moartea clinica pastreaza amintiri din timpul experientei pe care au avut-o.
Dominanta, pacea sufleteasca- ”Chiar in timpul unei angiograme, isi aminteste un particpant la sondaj, a inceput sa sune alarma monitorului. Mi s-a incetosat privirea si apoi totul s-a sters. Urmatorul lucru pe care mi-l amintesc este ca l-am auzit pe doctor spunand: l-am adus inapoi. Dominanta a fost senzatia de pace, de liniste inerioara”.
Un utilizator de droguri injectabile, care a intrat in stop cardiac din cauza unei supradoze, evoca experienta in apropierea mortii ca pe un somn fara vise.
Un profesor care a facut infarct in timpul orelor ”s-a vazut” cazand intr-un put adanc, in vreme ce colegii, aflati deasupra, strigau dupa ajutor.”Nu am avut puls timp de aproximativ 5 minute, mi-au spus medicii, dar primele amintiri sunt despre evenimente petrecute cu o ora inainte de incident. Mai bine imi amintesc cele petrecute in urma cu o zi”, spune alt participant la sondaj.
Experiente in afara corpului si ziduri de lumina- ”Imi amintesc cursa in ambulanta, dar a fost ca si cum mi-as fi vazut corpul din afara.
Ma vedeam pe targa, complet inconstient, in timp ce ma duceau la spital. Asistenta avea parul vopsit in verde. Nu o cunoscusem pana atunci, nu aveam de unde sa stiu acest amanunt, verificat mai tarziu”, a povestit un subiect.Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro
”Mergeam pe langa un zid imens de lumina, intins
”Eram inconjurat de ceata, incepe alta relatare a experientei de aproape de moarte. Mi-am vazut cel mai bun prieten din copilarie iesind din acel perete de ceata. Mi-a spus sa ma intorc, sa nu renunt. M-am simtit tras inapoi in propriul trup”.
”Am avut o senzatie de plutire si am zarit lucruri pe care nu aveam cum sa le vad din pozitia in care cazusem.
Sursa: www.dcnews.ro