Ela Craciun a facut 5 teste babesti ca sa afle sexul copilului. Iata ce tehnici a urmat!

Ela Craciun a facut 5 teste babesti ca sa afle sexul copilului. Iata ce tehnici a urmat!

Ela Crăciun mărturiseşte că a fost atât de curioasă să afle dacă va avea fetiţă sau băieţel, înainte de examenul medical care dezvăluie acest lucru, încât a apelat chiar la metode băbeşti care să îi ofere informaţia de care avea nevoie.

 

Amuzată de cele întâmplate, vedeta a realizat o filmare în acest sens, pe care a postat-o pe canalul său de YouTube şi pe blogul său, www.elacraciun.ro.

 

“Atunci când afli că o să fii mămică eşti cuprinsă de un amalgam de sentimente. Eşti fericită, speriată, entuziasmată, te simţi binecuvântată. Cel mai important lucru la care te gândeşti este firesc, că îţi doreşti să fie sănătos. Dar apoi, prima întrebare care încolţeşte în mintea ta e „oare ce va fi? fată sau băiat? Eu am deja şi fetiţă şi băieţel, aşa că nu pot să spun că îmi doream ceva anume.

Dar asta nu înseamnă că nu sunt curioasă să aflu ce mă aşteaptă. Până la vizita la medic unde voi afla oficial sexul copilului, am zis să mă distrez puţin cu nişte tehnici băbeşti. Cred că multe mămici au trecut prin aceeaşi experienţă. Iată ce am făcut.

 

Testul 1. Pulsul bebeluşului. Se spune că dacă inima bebeluşului are până în 140 de bătăi pe minut, atunci atunci ar fi băieţel. Dacă are peste, atunci ar putea fi fetiţă. În cazul meu, a avut 159 de bătăi pe minut. Prin urmare, până acum, 1-0 pentru varianta fetiţă.

 

Testul 2. Bicarbonatul de sodiu. Punem într-un recipient bicarbonat de sodiu, peste care adăugăm foarte puţină urină proaspăt recoltată. Dacă va face bulbuci ca un suc acidulat, atunci s-ar putea să fie băiat, dacă nu, fată. În cazul meu nu a făcut, deci, până acum 2-0 pentru varianta fetiţă.

 

Testul 3. Calendarul chinezesc. Ei spun că este o metodă 100% verificată. Analizezi tabelul lor şi, în funcţie de vârsta ta şi de luna când ai conceput bebeluşul, vei afla ce vei avea. Am făcut şi acest test şi tot fetiţă mi-a dat rezultatul.

 

Testul 4. Testul verighetei. Stai intinsă şi deasupra ta cineva pendulează verigheta agăţată de o aţă lungă. Dacă se mişcă în cercuri, atunci e fată, dacă se miscă stânga-dreapta e băiat. În cazul meu, prima variantă. Deci 4-0 pentru fetiţă.

 

Testul 5. Testul cu sarea. Se spune că dacă cineva îţi presară sarea pe cap, fără să ştii, iar tu duci mâna la nas şi strănuţi, atunci e băiat. Ei bine, aşa am păţit eu, deci, în sfârşit 1 punct şi pentru varianta băieţel.

 

Trăgând linie, se pare că voi avea o fetiţă, luând în calcul aceste superstiţii. Bineînţeles că rezultatul sigur va veni abia la controlul medical. Am făcut aceste cinci teste din pură curiozitate. Vom vedea însă dacă rezultatul lor se potriveşte cu ce îmi va comunica medicul”, mărturiseşte Ela Crăciun.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ultimele zile pana finalul celei mai indragite competitii de fashion din Romania! Sambata, 16 iunie, de la ora 22:00, se va alege, in direct, castigatoarea “Bravo, ai stil! All Stars”

Cum arăta Alexandra Căpitănescu înainte de celebritate. Este de nerecunoscut în prima sa apariție la TV

S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”

MESAJUL TRANȘANT al lui Pavel Orlov, unul dintre membrii juriului R. Moldova. Ce spune despre VOTUL ACORDAT ROMÂNIEI la Eurovision 2026: "Dacă autoritatea mea nu este suficientă pentru unii dintre voi, atunci voi atașa special graficul de..."

VIDEO Alexandru, băiețelul de 5 ani din Sibiu, a fost externat și a ajuns acasă. Părinții micuțului găsit în pădure, primele declarații după ce fiul lor s-a întors în sânul familiei

Horoscop pentru ziua de joi, 21 mai 2026: Un semn zodiacal își schimbă brusc prioritățile și începe să se gândească mai mult la propriul confort

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro