Dezamăgirea Marinei Almășan cu privire la persoanele care au încercat să-i afecteze imaginea. “Mi-e milă de astfel de indivizi, care au senzația că planeta se învârte datorită lor.”

Dezamăgirea Marinei Almășan cu privire la persoanele care au încercat să-i afecteze imaginea. “Mi-e milă de astfel de indivizi, care au senzația că planeta se învârte datorită lor.”
Dezamăgirea Marinei Almășan cu privire la persoanele care au încercat să-i afecteze imaginea. “Mi-e milă de astfel de indivizi, care au senzația că planeta se învârte datorită lor.”

Vedeta a vorbit despre cariera ei și anumite dezamăgiri cu privire la oamenii din jur.

Marina Almășan, cunoscuta jurnalistă, cu zeci de ani de activitate  în lumea reflectoarelor, a îmbrățișat cu dedicare meseria și a lucrat întotdeauna cu drag la fiecare proiect al său, ajungând să-și îndeplinească obiectivele. Viața în televiziune i-a adus numeroase șanse și bucurii, iar aceasta povestește adesea, pe contul ei de socializare, despre ce a însemnat să lucreze 35 de ani într-un loc. Acum, într-o altă postare scrisă, a vorbit despre meseria ei, dar și cum s-a dedicat în totalitate proiectelor sale, chiar dacă banii nu au fost întotdeauna pe primul loc. 

“Viața mi-a oferit o mare șansă: să îmbrățișez o meserie care îmi place și să mă bucur de toate oportunitățile ce decurg de aici. Am muncit pe rupte ca să-mi fac treaba cât mai bine, să mă “înalț” singură, să nu depindă de nimeni nici cariera mea, nici viața personală. Am lucrat 35 de ani într-o televiziune publică, pe bani puțini și ea însăși mai mereu lipsită de bani (dar structura mea este prea puțin interesată de acest subiect) și înțelegând aceste limitări, mi-am adus mereu “din afară banii”, pentru toate proiectele mele.
Nu a fost ușor, dar a meritat. Mai sar, de pe margine, niște frustrați “goi pe dinăuntru”, care contestă acest lucru, căutând mereu alte explicații pentru succesele mele, decât cele reale.”,
a scris Marina Almășan.

Marina Almășan, dezamăgită de unii oameni care au încercat să-i afecteze imaginea

Citește și: Marina Almășan a discutat despre realizările de care este mândră! Vedeta are susținerea fiului său „Eram cumva cu ferestrele închise și era deschisă numai ușa către trecut.”

Marina Almășan
Marina Almășan[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Marina Almășan vorbește despre lecțiile pe care le-a învățat de la părinții săi! „Am fost crescută să fiu loială. Este lucrul pe care l-am învățat din familie, să nu acumulez datorii!”

Jurnalista a ținut să vorbească și despre anumite lucruri pe care le-a auzit în jurul ei și care au fost semnalate de prieteni, cu privire la cariera sa, la călătoriile ei și cum încearcă unii să caute senzaționalul, în timp ce au aruncat cu noroi în anumite proiecte din trecut.

“Ieri aud că un om care până mai ieri făcea ocolul televiziunilor, plângându-și iubirea neîmpărtășită (foarte curând voi începe să dezvălui eu însămi detalii din acești ani mulți și goi la suflet, ca să înțeleagă lumea ce fel de iubire a fost), și-a permis să mintă în direct la o televiziune, afirmând bezmetic ceva de genul “Eu am dus-o pe Marina prima oară la Lisabona” (citez aproximativ, căci am primit semnalarea de la prietenii din țară, eu am alte lucruri mult mai bune la care sa mă uit, decât la astfel de prostii). 
Mi-e milă de astfel de indivizi, care au senzația că planeta se învârte datorită lor. Cu siguranță domnul în cauză mă confundă cu vreo altă femeie din trecutul său. Unica mea călătorie la Lisabona (exceptând-o pe aceasta, firește) a fost în cadrul unei emisiuni pe care o realizam acum vreo 9 ani la TVR- “Hai-Hui”. Am fost însoțită de echipa de filmare și de fiul meu, pe atunci adolescent; am fost susținuți de MAE (am locuit în spațiile Ambasadei României la Lisabona), iar drumul mi-a fost sponsorizat de un fost meu coleg de facultate, patronul unei agenții de
turism. Încet-încet, minciunile vânturate de unii și alții în spațiul public vor păli, una câte una, demontate de mine cu probe solide, nu cu vorbe. Că doar suntem jurnaliști, nu mincinoși cu acte in regulă. Mi-e milă de colegii mei de breaslă, care, de dragul senzaționalului, cad atât de ușor în plasa unor scandalagii disperați.”
, a mai scris jurnalista pe contul ei de socializare.

Citește și: O concurentă din „Casa iubirii” face declarații ȘOCANTE: „Vreau să plec acasă... Vezi mai mult- kanald.ro

Citește și: Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?- stirilekanald.ro

Marina Almășan
Marina Almășan[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Marina Almășan vorbește despre lecțiile pe care le-a învățat de la părinții săi! „Am fost crescută să fiu loială. Este lucrul pe care l-am învățat din familie, să nu acumulez datorii!”

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

Unde și când își pot lua fanii rămas-bun de la Mugurel Vrabete. Anunțul făcut de trupa Holograf despre funeralii

Totul s-a întâmplat în această dimineață! CE A PĂȚIT tiktokerița Alina Mădălina: "Am avut un episod foarte urât. Oamenii ăia care m-au sunat și au încercat să..."

VIDEO Magdalena, fosta concurentă Casa iubirii, rupe tăcerea despre Cristiana și Robert! Ce părere are despre interacțiunea dintre cei doi? „Acolo mi-a dat de gândit.”

BOMBĂ în „Casa iubirii”! Jaqueline l-a chemat în camera roșie pe... Vezi mai mult

VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies