CITEȘTE: Cine este ALEXANDRA UNGUREANU. Biografie: data nașterii, carieră, iubit


Află tot ce nu știai despre Alexandra Ungureanu


In articol:

Cine este Alexandra Ungureanu

Alexandra Ungureanu  s-a născut pe 28 decembrie1981 în Onești și este una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe din România.

La numai 6 ani, Alexandra a luat primele ore de canto și de pian, urmând ca în adolescență să studieze chitara. Ulterior, a participat la diverse concursuri de muzică, unde a obținut numeroase premii, formându-și un repertoriu propriu, pe muzica unor compozitori celebri: Ionel Tudor, Adrian Despot, Dinu Giurgiu, Marius Țeicu sau Cornel Ilie, participând ulterior la diverse emisiuni televizate.

În anul 2001, Alexandra Ungureanu a colaborat cu formația Sistem pentru proiectele „Emoții”, „Senzații” și „Departe de tine”.

În 2003, artista a obținut locul al treilea la Selecția Națională pentru concursul Eurovision, cu piesa „Make this love come true”.

În anul 2004, interpreta a susținut un turneu în douăsprezece orașe mari ale României, alături de Holograf, Vița de Vie sau Taxi.

În același an, Alexandra Ungureanu a devenit vocea principală a formației „Crush".

„Dincolo de zona pop-dance în care mă simt foarte confortabil, îmi place foarte mult să mă exprim şi 100% live, alături de instrumentişti talentaţi.

Am activat în mai multe formule de coverband şi am făcut sesiuni acustice cu tot felul de reinterpretări ale unor hituri internaţionale sau chiar piese proprii. La începutul anului trecut stăteam la o cafea cu un prieten foarte bun, dezvoltând noi idei de proiecte, şi mi-a povestit de Nora Deneş din Baia Mare, profesor de vioară, compozitor şi orchestrator. Nora pregătea un concert pop-simfonic la Liceul de Arte, alături de camerata Euroart.
Reorchestrări pentru instrumente clasice ale unor piese celebre, din repertoriul Pink Floyd, Queen, până la Rihanna, Adele. M-am alăturat acestui proiect, am cântat şi eu ca invitat în spectacol câteva piese pentru care ulterior am filmat şi clipuri, semnate de tânăra regizoare Paula Oneţ. 

Este vorba de "Deja Vu" (Grasu XXL şi Ami) şi "Hey, brother" (Avicii) şi urmează să lansăm în curând şi varianta pop-simfonică pentru o piesă foarte apreciată de la începutul carierei mele, "Lumea visează" (UNU' şi Alexandra Ungureanu). E un proiect foarte fin, muzical vorbind, iar videoclipurile au altă abordare faţă de ceea ce am lucrat până acum. Sper să am sprijinul necesar pentru a-l putea pune şi în scenă în acest an”, povestea Alexandra înainte de a lansa cele mai importante proiecte din cariera sa.

Alexandra Ungureanu a mărturisit că s-a luptat ani de zile cu tracul de scenă, întrucât se pierdea adesea din cauza emoțiilor și nu reușea să se exprime muzical așa cum își dorea, fiind o perfecționistă convinsă.

„Iubesc muzica și să mă exprim prin muzică, dar am luptat ani de zile cu acel trac care m-a făcut să ratez multe momente în care simțeam că am atâtea de oferit, dar am dat foarte puțin, pentru că m-am pierdut în fața audienței. Probabil, din dorința de a atinge perfecțiunea, în loc să las loc emoției constructive, care să vrăjească. Experiența m-a ajutat să depășesc acest stadiu”, a povestit Alexandra Ungureanu într-un interviu.

alexandra ungureanu bravo ai stil

Citeste si: DESCOPERĂ: Cine este George Burcea. Biografie: data nașterii, căsătorie, copii, divorț

Alexandra Ungureanu a câștigat marele premiul al show-ului „Bravo ai stil! Celebrities” 

În 2009 și 2010, Alexandra Ungureanu a făcut parte din juriul emisiunii „Be a Disney Channel star", alături de Smiley și George Hora.

Artista a câștigat, în anul 2020, marele premiul al show-ului „Bravo ai stil! Celebrities”, fiind desemnată „Cea mai stilată femeie din România”.

„Recunosc: cel mai mult visez la întâlniri cu oameni care să-mi readucă entuziasmul pe partea muzicală. Să compunem piese pe care eu însămi să nu mă mai satur să le ascult. Cum era demult, când cântam cu trupa Crash. Erau vre­muri cu o muzi­că extraor­di­nară, cu avânt şi trăi­re totală.  Mi-e dor de asta. Nu ştiu, m-am schimbat eu sau poa­te e prea multă muzică în jur şi cum­va totul se pierde în mul­ţime, sau poate nu am mai întâl­nit eu oameni cu care să am acea chi­mie extraordinară. Nu ştiu să spun care este cauza, dar eu la asta vi­sez: să ajung iar în nişte echipe în care proce­sul creativ să fie din acela de-ţi face piele de găină, să trăiesc muzică în fie­care por'.  Sincer, când se întâmplă asta, pentru mine nu mai contează dacă mu­zica izvorâtă din acest proces are sau nu succes. Bucuria momentului depă­şeşte ori­ce”, a mărturisit Alexandra Ungureanu.

alexandra ungureanu asia express

Citeste si: NICOLETA NUCĂ: Cine este concurenta de la Bravo ai Stil! Celebrities

Alexandra Ungureanu: „Încă duc lupte, încă am îndoieli”

Deși visele sale au devenit realitate în plan profesional, Alexandra Ungureanu a mărturisit că încă nu știe în totalitate cum ar trebui gestionat succesul și se întreabă adesea dacă a ales calea corectă.

„Personal, încă duc lupte, încă am îndoieli. Încă nu ştiu să asimilez pe deplin acest succes, mă tulbu­ră prezenţa lui. Este foarte ciudat să te vezi radiind pe ecran, să fii mândră de tine, dar totuşi să-ţi pui întrebări dacă asta este calea corect”, a mai dezvăluit artista.

Mai mult, artista a dezvăluit faptul că și solitudinea ar putea fi cauza nesiguranței care se instalează adesea printre reușitele sale.

„Poa­te şi soli­tu­dinea are doza ei de vină în aceste stări. Sunt iar singură de o bucată de vreme şi am hotărât să nu mai am nicio aşteptare la acest capi­tol. Las tim­pul să le aşeze cum vrea el.

Este cum îţi spu­neam la început, deşi admirată mai mult ca nicio­dată, sunt aceeaşi Alexandra: mereu în cău­tări, ni­ciodată pe deplin mulţumită, plină de între­bări şi frământări”, a mai spus Alexandra Ungureanu.

Citeste si: CITESTE: Cine este Eliza Natanticu. Biografie: data nașterii, carieră, căsătorie

 


Abonează-te pe

Citește și:

ADRIANA TRANDAFIR: Cine este celebra actriţă. Biografie: data naşterii, căsătorie, copii, carieră

Se anunță o despărțire ȘOC în showbiz! ”Ne certăm în fiecare zi!”

ARMIN NICOARĂ: Cine este celebrul saxofonist. Biografie: copilărie, carieră, boală, cine este iubita lui

MARIA SPERANȚA: Cine este și cu ce se ocupă, fiica Adrianei Trandafir. Biografie: data naşterii, copilărie, studii

NOUTATE: Cine este ANDA ADAM, noua concurenta de la Bravo ai Stil! Celebrities

Clipul zilei pe KFETELE.RO:

DISTRIBUIE
acest articol

Cooking

CITEȘTE: Cât timp se fierbe vița de vie. Beneficiile frunzelor de viță de vie

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Vedete
Parteneri