De ce se nasc mai mulți gemeni în prezent față de oricare alt moment din istorie. Ce au descoperit cercetătorii

De ce se nasc mai mulți gemeni în prezent față de oricare alt moment din istorie. Ce au descoperit cercetătorii

Care sunt statisticile rezultate în urma studiilor, pentru nașterile de gemeni în rândul populaţiei

Puţini sunt cei care ştiu că în medie, 12 din 1000 de naşteri din întreaga lume sunt gemeni. În ultimii 20 de ani, aceasta statistică este pe o pantă ascendentă. Între anii 2010 şi 2015, cercetătorii de la Universitatea Radboud din Țările de Jos, Universitatea Oxford din Regatul Unit și Institutul Francez pentru Studiile Demografice au căutat numărul de naşteri de gemeni prin datele demografice a 165 de țări.

Ce rezultate s-au găsit în urma cercetării realizate, în privinţa naşterilor de gemeni

În anii 1980, naşterile de gemeni erau cu o creştere de 30% faţă de prezent. Procentajul fiind de 9.1 naşteri de gemeni la fiecare 1000 de naşteri şi ajungând la 12 naşteri de gemeni la fiecare 1000 de naşteri. În urma studiului realizat cercetătorii au făcut precizări clare, că rezultatul statisticii reprezintă un record absolut.

„Cifrele relative și absolute ale gemenilor din lume sunt mai crescute acum decât au fost vreodată începând cu mijlocul secolului XX. Acesta este cel mai probabil un record absolut”, a spus Christiaan Monden, sociolog la Universitatea Oxford.

Creșteri fulminante pentru  nașterile de gemeni în America de Nord

[Sursa foto: Unsplash]

Studiul a fost focusat pe schimbările în populaţiile individuale ale globului pământesc, pentru a realiza o imagine detaliată a tiparelor de reproducere intre grupuri demografice.

Din 112 naţiuni, doar 7 au prezentat o scădere de peste 10% a numărului de nașteri de gemeni şi.. cele mai multe erau în America de Sud.

În Asia procentajul naşterilor de gemeni a fost de 32%, iar în America de Nord de 71%. Studiile au arătat că în 74 de țări, creşterea a fost cu procentaj trecut uşor peste 10%. În Africa creşterile au fost semnificative, cu o medie de 32% între anii 1980 şi 1985 şi 41% între anii 2010 şi 2015.

Care au fost factorii care au cauzat o explozie de nașteri multiple

Probabil mulţi se întreabă care a fost cauza acestei creşteri multiple. Doi factori au fost importanţi în realizarea acestor creşteri de naşteri de gemeni. Mulţi dintre părinţi au apelat la fertilizarea în vitro (FIV), definită ca o tehnologie de reproducere asistată medical. Această tehnologie presupune implantare de embrioni multipli, care aduc o incindenta mai mare de naşteri de gemeni.

Totuşi, tehnologia avansată în sfera medicală a îmbunătățit ratele de succes, astfel că acum este necesar un singur embrion pentru implantare.

Studiul arat ă că sunt şanse crescute de nașteri de gemeni după vârsta de 35 de ani

Citeste si: Studiu. De ce femeile sunt mai afectate de pandemie decât bărbații. Explicațiile cercetătorilor

[Sursa foto: PixaBay]

Citește și: Emoții URIAȘE în „Casa iubirii”! Moldo îi oferă inelul Kirei! Este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva în emisiune- kanald.ro

Citește și: A fost prins în Marea Britanie, prin Interpol! Criminalul a ieșit din ascunzătoare- stirilekanald.ro

Citeste si: /STUDIU/ Ce legătură există între anestezia epidurală și riscul crescut de autism

Un al doilea factor reprezintă faptul că oamenii nu mai prioritizeaza întemeierea unei familii, în primii ani ai tinereţii. Science Alert menţionează că acesta este probabil un factor decisiv pentru ratele crescute ale naşterilor de gemeni.

În America a fost realizat un studiu identic, pentru a vedea creşterea naşterilor de gemeni. Rezultatul a fost ca femeile trecute de vârstă de 35 de ani, au o şansă de trei ori mai mare de a naşte gemeni.

Un studiu similar a fost desfășurat în Statele Unite ale Americii în urmă cu doar câțiva ani. Studiul a arătat că, după vârsta de 35 de ani, femeile europene au o șansă de trei ori mai mare de a naște gemeni.

Totuşi, pentru femeile de culoare, şansele sunt  de patru ori mai crescute pentru a naşte gemeni.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

A decis sa faca avort, dupa ce medicii i-au spus ca bebelusul pe care-l poarta in pantec are coada, in loc de picioare. Sirenomelia, boala ciudata care curma vieti fragede

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

Când a murit, de fapt, Ștefania Szabo? Rezultatele autopsiei răstoarnă ancheta în cazul decesului subit al doctoriței

CE LE-A SPUS anchetatorilor tânărul care și-a ucis tatăl cu 18 lovituri de cuțit i-a cutremurat. Motivul din spatele tragediei care zguduie Bucureștiul e greu de crezut și șochează. Nimeni nu se aștepta ca gestul său să ajungă atât de departe

Siamezele care au sfidat anatomia. Desi medicii nu le dadeau nicio sansa de supravietuire, surorile au implinit 25 de ani. "Unite pe viata!"

El a fost și va rămâne marea iubire a celebrei Hande Ataizi, care joacă rolul Cana în serialul "Fata de la fereastră"! Iată cu cine a fost căsătorită îndrăgita actriță

ALERTĂ NASA! Un obiect misterios ce seamănă cu o navă spațială se îndreaptă cu o viteză orbitoare spre Pământ și pare "să emită periodic jeturi de gaz și praf"