Pentru mulți părinți, primele cuvinte ale copilului sunt așteptate cu emoție și nerăbdare.
Pentru mulți părinți, primele cuvinte ale copilului sunt așteptate cu emoție și nerăbdare. Însă ce se întâmplă atunci când ele întârzie să apară? Întrebarea „De ce nu vorbește copilul meu?” devine adesea apăsătoare, iar răspunsurile primite – fie de la familie, fie de pe internet – sunt uneori mai confuze decât utile.
În acest articol, demontăm cele mai frecvente mituri, explicăm ce spune știința și oferim pași practici pentru părinții care se confruntă cu această provocare.
Mituri vs. Adevăruri despre întârzierea în vorbire
Mit 1: „E băiat, vorbesc mai târziu. E normal.”
Adevăr: Deși unele statistici arată că băieții pot avea un ritm ușor mai lent de dezvoltare a limbajului, o întârziere reală nu trebuie ignorată doar din acest motiv.
Mit 2: „Lasă, o să vorbească dintr-o dată când e pregătit.”
Adevăr: Unii copii pot recupera spontan, dar întârzierea persistentă poate indica o nevoie reală de sprijin. A „aștepta să treacă” poate însemna pierderea unei perioade critice pentru intervenție.
Mit 3: „E leneș. Nu are chef să vorbească.”
Adevăr: Copiii nu „aleg” să nu vorbească.
Dacă nu vorbesc, e pentru că nu pot încă – din motive neurologice, de dezvoltare sau de mediu. A eticheta copilul ca fiind leneș doar adaugă presiune și rușine.Mit 4: „Nu are cu cine să vorbească, nu merge la grădiniță.”
Adevăr: Deși socializarea ajută, interacțiunea zilnică cu părintele este mult mai importantă în primii ani. Copilul are nevoie de expunere la limbaj activ și implicat, nu doar de prezența altor copii.
Ce spun specialiștii: Când e normal și când e nevoie de ajutor
Dezvoltarea limbajului variază, dar există repere orientative:
-
La 12 luni: spune „mama”, „tata”, vocalizează, arată ce vrea
-
La 18 luni: are 10–20 de cuvinte, înțelege instrucțiuni simple
-
La 2 ani: spune 2–3 cuvinte în fraze, are un vocabular de cel puțin 50 de cuvinte
-
La 3 ani: vorbește în propoziții clare, este înțeles de cei din jur
❗ Semnale de alarmă:
-
Nu răspunde la nume
-
Nu arată cu degetul
-
Nu folosește cuvinte la 2 ani
-
Nu pare interesat să comunice nici verbal, nici nonverbal
În aceste cazuri, specialiștii (pediatru, logoped, psiholog) recomandă o evaluare timpurie.
Pași practici pe care îi poți face acasă
1. Vorbește constant cu copilul
Descrie acțiunile tale, etichetează obiectele, pune întrebări simple. Vorbitul „pe fundal” nu ajută – e nevoie de comunicare directă, caldă, interactivă.
2. Repetă și imită
Folosește aceleași cuvinte și expresii în contexte diferite. Imită vocalizele copilului și așteaptă să îți răspundă. Acest schimb întărește conexiunea și dorința de a comunica.
3. Oferă alegeri
În loc să întrebi „Vrei apă?”, întreabă „Vrei apă sau lapte?”. Acest truc încurajează exprimarea și îl obligă pe copil să aleagă activ, chiar și printr-un gest sau un sunet.
Citește și: Este cod roșu de viscol! Rafale de peste 120 km/h și vizibilitate zero în zonele montane- kanald.ro
4. Folosește cărți simple și interactive
Citește zilnic cărți cu imagini mari și cuvinte puține. Încurajează copilul să arate, să atingă și să repete.
5. Limitează ecranele
Tableta și televizorul nu oferă interacțiune reală. Studiile arată că timpul excesiv petrecut în fața ecranelor este asociat cu întârzieri în limbaj.
6. Încurajează jocul simbolic
Hrănitul păpușii, joaca de-a bucătăria sau plimbatul unui ursuleț ajută la dezvoltarea gândirii și a limbajului expresiv.
Când să mergi la specialist
Dacă până la 2 ani copilul:
-
nu folosește cuvinte simple
-
nu comunică nici prin gesturi sau sunete
-
pare „în lumea lui” sau nu interacționează
… atunci este momentul să consulți un logoped sau un specialist în dezvoltarea copilului. Intervenția timpurie poate face diferența uriașă pe termen lung.
Concluzie: Tăcerea copilului e un mesaj, nu o sentință
Fiecare copil are un ritm propriu, dar niciun copil nu învață să vorbească singur. Nu e vorba de vină, ci de conectare, stimulare și sprijin. Miturile pot întârzia ajutorul necesar, în timp ce adevărul – oricât de simplu ar părea – poate ghida părintele în direcția potrivita.
Citește și: Tăcerea copilului: Între personalitate și semnale de alarmă
