Când copilul este tăcut, părintele poate oscila între gândul „așa e el, mai retras” și grija că „poate ceva nu e în regulă”.
Pentru unii copii, tăcerea este doar o trăsătură de personalitate. Pentru alții, însă, lipsa exprimării verbale poate semnala o nevoie mai profundă – fie ea emoțională, cognitivă sau medicală. Când copilul este tăcut, părintele poate oscila între gândul „așa e el, mai retras” și grija că „poate ceva nu e în regulă”.
A învăța să facem diferența între o fire liniștită și un semnal de alarmă poate fi esențial pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.
Tăcerea ca trăsătură de personalitate
Unii copii sunt pur și simplu introvertiți sau au un stil de comunicare mai rezervat. Preferă să observe înainte să vorbească, se simt copleșiți de grupuri mari sau aleg să se exprime prin gesturi și mimică.
Semne că tăcerea face parte din temperament:
-
Copilul înțelege ce i se spune și răspunde în moduri nonverbale (gesturi, expresii)
-
Se simte confortabil și devine mai verbal în medii familiare
-
Își exprimă emoțiile prin desen, joc sau mimică
-
Are interes față de ceilalți, chiar dacă e selectiv în comunicare
Important: Un copil liniștit NU înseamnă un copil „cu o problemă”.
Este esențial să respectăm ritmul și stilul lui natural de a se exprima.Când tăcerea poate fi un semnal de alarmă
Există situații în care tăcerea poate indica o întârziere în dezvoltarea limbajului sau o dificultate de ordin emoțional, social sau neurologic. Nu e vorba de „prea multă liniște”, ci de absența interacțiunii reale.
Semnale de urmărit:
-
Nu reacționează la nume sau la vocea părinților
-
Nu arată cu degetul spre ce își dorește (după 12 luni)
-
Nu folosește gesturi (pa, nu, da) și nici vocalize cu intenție
-
Pare „în lumea lui”, evită contactul vizual sau jocul cu alți copii
-
Are regres în vorbire (a spus cuvinte, apoi nu le-a mai folosit)
-
Nu exprimă nevoile nici verbal, nici nonverbal
Aceste semne pot fi asociate cu întârziere de vorbire, tulburare de spectru autist, anxietate socială sau alte dificultăți. Nu înseamnă un diagnostic automat, dar justifică o evaluare de specialitate.
Ce poți face ca părinte
Observă cu atenție, fără panică
Notează comportamentele care îți ridică semne de întrebare, dar nu le interpreta singur. Fiecare copil are un ritm propriu.
Creează un mediu care încurajează exprimarea
Evită corectarea constantă. Oferă spațiu de exprimare, întreabă deschis, validează orice încercare de comunicare, fie ea verbală sau nonverbală.
Stabilește o rutină de conectare prin joc și vorbire
Copiii înfloresc atunci când se simt în siguranță și ascultați. O oră de joc pe zi, fără ecrane sau distrageri, poate fi terapeutică.
Consultă un specialist dacă ai îndoieli
Pediatrul, logopedul sau psihologul infantil sunt cei mai în măsură să evalueze dacă tăcerea e o particularitate firească sau un semn care necesită intervenție.
Tăcerea nu înseamnă lipsă. Înseamnă, uneori, alt limbaj.
Un copil tăcut nu e un copil „defect” sau „leneș”. Poate e un observator fin, un suflet timid, sau cineva care încă își caută curajul de a se face auzit. Alteori, tăcerea este un strigăt mut care cere ajutor.
Indiferent de motiv, cheia este prezența părintelui: atent, cald, răbdător și deschis. Ascultă nu doar cu urechile, ci și cu inima.
Concluzie:
Tăcerea copilului poate fi o formă de exprimare sau un semnal de alarmă. Nu ignora, nu forța, ci înțelege și însoțește. Cu sprijinul potrivit, fiecare copil își va găsi vocea – în cuvinte, în joc, în privire sau în zâmbet.
Citește și: Primii pași în recuperarea întârzierii de vorbire: Sfaturi de la logopezi
