Întârzieri semnificative în ceea ce privește venitul pensionarilor! Când ar urma să primească pensia, în prima lună din noul an, 2026?

Întârzieri semnificative în ceea ce privește venitul pensionarilor! Când ar urma să primească pensia, în prima lună din noul an, 2026?
Întârzieri semnificative în ceea ce privește venitul pensionarilor! Când ar urma să primească pensia, în prima lună din noul an, 2026?

Data în care ar urma ca pensia să ajungă în posesia vârstnicilor și nu numai, poate varia în funcție de modalitatea de primire pe care o au, pe card sau prin intermediul postașului.

Este cunoscut deja faptul că uneori, atunci când vine vorba despre pensii, există unele întârzieri fie din pricina sărbătorilor legale, a faptului că prima parte a lunii pică într-o zi de weekend și nu numai. Astfel, se pare că o astfel de situație este luată în calcul și în ceea ce privește prima luna a anului 2026, ianuarie. Având în vedere acest aspect, de precizat este și faptul că există un număr de beneficiari care primesc pensia pe card, dar și unul semnificativ de pensionari care preferă distribuirea prin Poșta Română, unii având de așteptat mai mult decât alții.

Întârzieri semnificative în ceea ce privește venitul pensionarilor, în prima lună din noul an, 2026

Citește și: Cu ce boală a fost diagnosticat Ion Drăgan și ce operații ar fi suferit. Mesajele artiștilor după decesul interpretului: ”Nu așa ne-a fost vorba.”

pensia
Întârzieri semnificative în ceea ce privește venitul pensionarilor![Sursa foto: freepik]

Citește și: Saveta Bogdan a rămas fără cuvinte atunci când a văzut cât i-a venit factura la curent. Ce le transmite artista autorităților: “În acest moment nu am bani.”

Atunci când vine vorba despre prima lună a anului 2026, ianuarie, se pare că venitul care vă ajunge la pensionari prin virament bancar, poate intra în posesia lor, ceva mai tărziu în lună, și nu la începutul acesteia.

Mai exact, aceștia se pot aștepta ca abia în intervalul zilelor de luni (12 ianuarie) – miercuri (14 ianuarie) sau chiar și până vineri (16 ianuarie) să primească pensia.

Pe de altă parte, în ceea ce privește pensia primită prin intermediul postașului. chiar și acolo se regăsesc întârzieri semnificative. Tot până la data de 16 ianuarie 2026, ar trebui să fie distribuită, dacă nu chiar mai târziu, în funcție de zone.

Începutul lunii nu este unul așteptat de vârstnici, dat fiind faptul că pensia nu va ajunge la ei chiar la început de an, ținând cont că zilele de 1, 2, 6 și 7 ianuarie 2026 sunt declarate zile libere legale, astfel încât activitatea instituțiilor responsabile de procesarea plăților, nu este deschisă. Deși în mod normal, plata pensiilor ar fi trebuit să înceapă pe data de 1 ianuarie, acest lucru nu mai este valabil și pentru acest început de an, intervenind zile libere legale, nelucrate sau chiar picând în zi de weekend.

Citește și: Fostul concurent de la „Casa iubirii” urmează să devină tătic! Iubita lui va naște u...- kanald.ro

Citește și: Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani- stirilekanald.ro

Bineînțeles că aceste intârzieri îi afectează în special pe pensionarii care primesc banii direct de la postaș, însă de această dată, se pare că și cei care obișnuiască îi primească pe card, au parte de o întârziere ceva mai pronunțată, din nefericire, în

special atunci când vine vorba despre cheltuielile care vin imediat după sărbători.

"Pachetul 1 al austerității reglementează înghețarea punctului de pensie. Guvernul Bolojan a venit în primul pachet cu acest aspect.”, a declarat Ministrul Muncii, Florin Manole, conform cancan.ro.

venitul pensionarilor
Întârzieri semnificative în ceea ce privește venitul pensionarilor![Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Saveta Bogdan a rămas fără cuvinte atunci când a văzut cât i-a venit factura la curent. Ce le transmite artista autorităților: “În acest moment nu am bani.”

Testul care îți spune cum va fi începutul tău de an! Răspunde aici!

Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile

BREAKING! Campion mondial la box, ranit intr-un grav accident de masina. Alte doua persoane au murit

Dani Oțil și soția lui, Gabriela Prisăcariu, și-au petrecut Revelionul în Maldive! Ce a servit prezentatorul TV, la cină? "Probabil e tradiția locului!"

Un artist neașteptat își face apariția la Revelionul „Casa iubirii”! Fetele sunt în extaz! Aflați despre cine este vorba în ediția de miercuri, 31 decembrie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D

„Mama a trebuit să dispară”. Planul diabolic pus la cale de tânăra din Sibiu pentru a scăpă de cea care i-a dat viață. INCREDIBIL de ce


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies