Cum te dezlegi în faţa lui Dumnezeu de partenerul de care ai divorţat

Cum te dezlegi în faţa lui Dumnezeu de partenerul de care ai divorţat

În ultimii ani, din ce în ce mai multe cupluri au ajuns la divorţ, iar cauzele sunt diverse. O mare problemă pe care şi-o pun, mai ales cei care sunt foarte credincioşi, este ce se întâmplă în cazul în care a existat şi o cununie religioasă.

Conform acestei cununii, partenerii se leagă în faţa lui Dumnezeu în această viaţă şi în viaţa de după. În faţa lui Dumnezeu, cei doi devin unul şi formează o familie, la bine şi la greu.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a explicat pentru Ziare.com că în biserică nu se citesc rugăciuni de dezlegare dupa divort. Practic, în faţa lui Dumnezeu rămâi legat de omul respectiv.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop Medical - care sunt bolile de care suferă cel mai cumplit fiecare ZODIE

Se despart, după 9 ani de căsnicie! Ce poate pune la încercare un cuplu înainte de un deceniu împreună

EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol.. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital

DECLARAȚIA CARE A ZGUDUIT SHOWBIZ-ul. Dana Roba o critică dur pe Mădălina Apostol chiar ÎN ZIUA ÎNMORMÂNTĂRII: "Nu am cum să spun nici măcar «Dumnezeu să o ierte». Femeile cărora nu le place munca recurg la aceste gesturi. Știu că..."

Tristețe în lumea folclorului botoșănean! Maestrul Ionel Petrișoru, coregraful Ansamblului „Todireanca”, s-a stins din viață la 69 de ani

Horoscop duminică, 20 septembrie 2026: Semnul zodiacal care își face ordine în viața personală și renunță la persoanele toxice

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro