Cum se curăță salteaua de pete, cu lucruri pe care le ai în casă

Cum se curăță salteaua
Cum se curăță salteaua

Iată de ce ai nevoie în cazul în care ai salteaua pătată cu sânge ori cu pete de transpirație.

Atunci când vine vorba despre curățarea saltelei, multe persoane recunosc faptul că este o sarcină extrem de dificilă. Accidente se pot întâmpla frecvent, mai ales în cazul celor care au copii mici.

În primul rând, specialiștii recomandă folosirea unei huse de protecție pentru a împiedica murdărirea saltelei. Însă, uneori, aceasta nu este de ajuns și trebuie să folosești soluții chimice pentru a curăța sateaua.

Din fericire, există și multe soluții naturale pentru a curăța în cel mai scurt timp salteaua, fără a fi nevoie să dai sume foarte mari.

Cum se curăță salteaua[Sursa foto: Magnific]

Una dintre cele mai eficiente soluții de curățare a saltelei este folosirea unui aspirator cu extracție. Cu ajutorul unor soluții speciale pentru saltea și cu ajutorul presiunii, salteaua se poate curăța foarte ușor. Din păcate, această soluție se dovedește destul de scumpă, însă există și soluții la îndemâna tuturor, cu produse pe care le ai deja în casă.

Pentru a igieniza salteaua și pentru a îndepărta mirosul neplăcut, poți aplica bicarbonat de sodiu. Acesta trebuie lăsat timp de câteva ore să acționeze, apoi se aspiră foarte bine locul.

Pentru petele de transpirație, se prepară o soluție din apă călduță și puțin detergent de rufe sau o pastă din bicarbonat cu apă călduță. Se tapotează ușor cu o cârpă, fără a umezi excesiv salteaua, apoi se aspiră bine și se lasă la uscat timp de câteva ore.

Cum se curăță salteaua pătată cu urină sau sânge

Cum se curăță salteaua[Sursa foto: magnific]

În cazul în care salteaua este pătată cu urină, se amestecă o cană cu apă oxigenată, 3 linguri de bicarbonat de sodiu și o lingură de detergent lichid de vase. Se pune compoziția într-o sticlă cu pulverizator și se aplică peste pete. Se lasă să acționeze timp de 30 de minute, apoi se șterge cu o cârpă umedă.

Dacă salteaua este pătată cu sânge, în acest caz este important să prepari o soluție din apă rece și puțină sare ori o soluție diluată de apă oxigenată. Șterge ușor cu o cârpă curată și apoi usucă bine locul.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Marina Almășan l-a iertat pe Leonard Miron, după ani în care nu și-au vorbit: „Amândoi suntem „bolnavi de televiziune”

Conflict la Casa Regală a Marii Britanii: Meghan Markle și Prințul William, la cuțite! Ce s-a aflat abia acum

Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el

Unchiul lui Vlad Băltățeanu, despre CHINURILE PRIN CARE A TRECUT în seara fatidică. După zile întregi de tăcere, ACUM SPUNE PUBLIC ce s-a întâmplat, de fapt: "Am fost luat târâș ca pe un câine. Mi-a pus mâinile în..."

Tristețe imensă în lumea fotbalului internațional. S-a stins din viață Bo Johansson, fostul selecționer al Danemarcei, care a dus naționala în sferturile Cupei Mondiale din 1998

Calendar ortodox sâmbătă, 17 octombrie 2026. Rugăciunea către Sfântul Proroc Osea pe care credincioșii o pot rosti în această zi

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro