Cum să gătești mâncăruri sfinte şi sănătoase de post. Rețetele din chiliile mănăstireşti

Cum să gătești mâncăruri sfinte şi sănătoase de post. Rețetele din chiliile mănăstireşti
Cum să gătești mâncăruri sfinte şi sănătoase de post. Rețetele din chiliile mănăstireşti

Nu sunt puţine cazurile de români care ajung la urgenţă în timpul postului principalul motiv fiind faptul că nu îşi asigură suficiente vitamine şi minerale din alimentaţia restrictivă specifică acestei perioade.

Aperitive cu iz mediteraneean  şi tradiţie tipic românească – bruschete cu roşii şi busuioc

Pentru a înlesni felurile mari de mâncare, este nevoie întotdeauna de o mică gustare. Acest lucru se aplică şi în cazul lăcaşurilor sfinte, unde se pregătesc fel şi fel de preparate, pe cât de gustoase, pe atât de arătoase.

Iată doar câteva idei de aperitive, bineînţeles de post:

Bruschete cu roşii – se taie roşiile proaspete în cubuleţe şi se amestecă laolaltă cu ulei de măsline, busuioc şi sare; după care se curăţă câţiva căţei de usturoi, condimentul preferat al românilor, se pisează şi se adaugă în sosul de roşii, cu care se vor unge felii de pâine prăjită în cuptor pe ambele părţi. Înainte de servire se adaugă şi roşiile cubuleţe, astfel încât pâinea să nu se înmoaie de la zeama roşiilor.

Citeste si: O profesoară a făcut sex cu elevul ei de 13 ani în pauze: „Am început să ne sărutăm și mi-a dat pantalonii jos”

Citeste si: Înainte să fie înmormântat, un copil a deschis ochii, iar toată lumea a început să țipe de spaimă. Care au fost primele lui cuvinte

La fel se procedează şi la bruschetele cu ciuperci, cu diferenţa că ciupercile se vor căli la un loc cu ceapa şi usturoiul peste care s-a stins o cană cu

vin alb.

Chifteluţe cu dovlecei – dovleceii se dau pe răzătoare şi se scurg vreme de o oră, după care se frământă cu puţină sare, piper, usturoi pisat şi pătrunjel verde. Înainte de a sfârâi în uleiul încins, chifteluţeşe  se dau prin făină şi pesmet, iar după ce s-au prăjit se scot pe un şerveţel de hârtie pentru a elimina surplusul de ulei.

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Victor Slav a dezvăluit cum erau partidele de sex cu Bianca Drăgușanu

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”

AU FOST IDENTIFICATE cele două femei găsite fără viață într-un lan de porumb din raionul Rezina. Presupusul criminal A FOST REȚINUT. Motivul pentru care a fost lăsat în libertate, deși una dintre victime depusese o plângere ÎNAINTE DE TRAGEDIE: "Le-a..."

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Valentinei Tănăsie, tânăra ucisă și aruncată într-o valiză în apele Oltului. Familia, îngenunchiată de durere

Andra și Ahmed au încălcat regulamentul emisiunii! Andreea Mantea aduce mesaje șocante: „Te temi că ne poate vedea cineva?”. Aflați totul în ediția din „Casa iubirii” de sâmbătă, 26 septembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro