Cum ne convingem copilul să nu mai mintă

De ce mint copiii

Indiferent de vârstă, în special atunci când merg la școală, copii încep să își mintă părinții. Deși pare o situație dificilă și greu de gestionat pentru adulți, această problemă are și soluții.

În cadrul unei emisiuni, psihologul Felicia Akkaya a explicat cum pot părinții să îi facă pe cei mici să nu mai mintă, dar și care este motivul pentru care aceștia o fac.

De ce ne mint copiii

Citește și: Cum stabilim limite pentru adolescenți

Minciunile copiilor sunt cel mai adesea inofensive, însă pot degenra, în special atunci când vorbim de școală. Acest comportament este unul nociv și cu cât înaintează mai mult în vârstă mințind, cu atât minciunile vor fi mai grave. Copiii mint cel mai adesea deaorece sunt acaparați de responsabilități, pe care nu știu să le gestioneze.

De asemenea, cei mici ascund adevărul și atunci când nu au soluții la situațiile în care sunt puși.

„Principalul motiv pentru care copiii noștri mint este că în sistemul lor de valori, pe care îl înmagazinează în primii ani, se găsesc niște reguli. Ceea ce își doresc ei să facă și cum vor ei să își umple timpul e într-un alt sistem de valori și nu prea se potrivește ce li se cere, dar nu vor să ne dezamăească. Și atunci încearcă să găsească scăpare, să te mulțumească și pe tine în speranța în care tu nu îți vei da seama și cumva să scape din acel vârtej de obligații mai puțin drăguțe pentru ei.”, a declarat specialistul.

Principala minciună a copiilor este legată de școală și nu din cauza relelor intenții ale lor, ci a sistemului de învățământ învechit și dificil din România.

„Sistemul de învățământ românesc a rămas ușor în urmă, în care partea de memorie este prioritară. Vremurile s-au schimbat, modul în care ne conectăm astăzi și ne luăm informație atât de complexă este fantastică. Nu mai avem nevoie să memorăm. Cu toate acestea, numărul de task-uri pe care un copil trebuie să îl facă, este similar. Efortul, stresul, nevoia continuă de a găsi o scăpare, pe care copilul o resimte, se întoarce pe zona emoțională.”, a povestit psihologul.

Cât de importantă este comunicarea

Minciuna la copii [Sursa foto: Freepik]

Citește și: Cum să ne recâștigăm încrederea după ce am fost trădați de partener. ”Femeia înșeală pentru că se simte singură și are nevoie de intimitate.”.

Cu cât comunicarea dintre părinte și copil este mai eficientă și mai bună, cu atât șansele ca cel mic să mintă scad. Adesea, copiii mint și din teama reacției pe care o va avea părintele. Un copil ce are un părinte calm, care știe să asculte și să înțeleagă, nu va găsi ca primă soluție minciuna. Este foarte important ca între adult și copil să se creeze o conexiune puternică, unde copilul să se simtă confortabil să vorbească, chiar și atunci când crede că a făcut ceva greșit. Așadar, este esențial ca părinții să fie mai înțelegători și răbdători cu cei mici.

Citește și: Andreea, în conflict cu Daniela din cauza lui Mario: „Omul respectiv nu are nimic cu mine”- kanald.ro

Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro

Exemplul părintelui, esențial pentru un copil

Ce să faci când copilul te minte [Sursa foto: Freepik]

Citește și: Cum ne motivăm copilul să meargă cu drag la școală

Pentru fiecare copil, părinții reprezintă un reper, un model după care se ghidează în viață. Chiar și în viața adultă, oamenii tind să adopte comportamentul pe care l-au văzut în copilărie, la părinți. De aceea, este foarte important cum ne comportăm și ce exemplu îi dăm propriului copil. Dacă cel mic va vedea că tu minți, chiar și cu lucruri mărunte, va înțelege că acesta este comportamentul pe care trebuie să îl adopte și el. Așadar, evită să îți minți propriul copil, indiferent de situație. Este recomandat să vorbești deschis cu cel mic și să încerci să îi explici cât mai multe situații din societate. De asemenea, este foarte important să te ții de promisiunile pe care i le-ai făcut copilului tău. Cu cât vei fii mai sincer cu cel mic, cu atât vei primi doar adevăru și din partea lui.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Totul despre anxietate. Cum îți dai seama că ești anxios

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

VIDEO Ce s-a întâmplat cu militarul căruia I S-A FĂCUT RĂU în timpul ceremoniei de Ziua Aviației şi CE AU SURPRINS IMAGINILE în timp ce şeful Armatei și-a continuat discursul: "Offf, săracul băiat! Sper că..."

Dosarul morții regretatei artiste Mădălinei Manole ar putea fi redeschis, la 16 ani de la tragedie! Noi dovezi vor fi depuse în instanță 

Horoscop marți, 21 iulie 2026: Semnul zodiacal care ar putea să fie cerut în căsătorie într-un moment în care nu se aștepta

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro