Cum a reacționat Giani Kiriță în fața primei sale realizări din viața de sportiv și cât de greu i-a fost să nu primească susținere? „E foarte rău, fotbalist fiind sau sportiv, să nu ai tată.”

Cum a reacționat Giani Kiriță în fața primei sale realizări din viața de sportiv și cât de greu i-a fost să nu primească susținere? „E foarte rău, fotbalist fiind sau sportiv, să nu ai tată.”
Cum a reacționat Giani Kiriță în fața primei sale realizări din viața de sportiv și cât de greu i-a fost să nu primească susținere? „E foarte rău, fotbalist fiind sau sportiv, să nu ai tată.”

Giani Kiriță a vorbit despre realizările sale din lumea sportului și cum a fost în momentul în care nu a avut parte de susținerea tatălui.

Fostul jucător de fotbal este cunoscut pentru activitatea sa din lumea sportului și pentru dedicarea cu care a vrut să-și urmeze visul. Invitat în cadrul podcastului realizat de Anamaria Prodan, acesta a fost întrebat dacă există o diferență între lumea televiziunii și cea a sportului, iar fostul fotbalist a vorbit despre prima lui reușită și cum a încercat de atunci să ajungă și mai sus prin realizările sale. De foarte multe ori i-a încurajat pe tinerii să se bucure de un moment notabil din viața lor, dar să nu depășească anumite limite și să își dorească de fiecare dată mai mult. „Fotbalul înseamnă disciplină, educație, dietă, somn, cantonamente. Noi am fost profesioniști, îți dau cuvântul meu de onoare. Am băut primul pahar de whisky după ce am luat evenimentul cu Dinamo, asta însemnând la 21 sau 22 de ani. Până atunci eu nu am pus alcool în gură. Când am văzut că am luat eventul, am prins tupeu. Când am văzut cubul acela de gheață, am zis să-i dau drumul la treabă. Dar cam atât. La noi a fost educație, disciplină. Am dat drumul la treabă să vreau să ajung mai sus. O spun și celor tineri, când faci ceva cu adevărat notabil, încerci să mai faci și anumite lucruri, dar să nu le depășești. Eu am vrut să ajung mult mai sus de atât.”, a spus Giani Kiriță.

Cum a reușit Giani Kiriță să își urmeze visul de unul singur

Citește și: Giani Kiriță, adevărul despre tatăl său! Fotbalistul a fost părăsit de acesta când avea 3 ani: „Jucam fotbal și îl vedeam în spatele porții! Nu a venit niciodată să vorbească c

Giani Kiriță

Giani Kiriță

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Este o traumă pe care o am și acum!” Giani Kiriță, mărturisiri emoționante despre lipsa figurii paterne din viața lui

Crescut de mama lui și de bunică, fără tată, fostul fotbalist a povestit și cât de greu a fost începutul pentru el, deoarece nu avea cine să-l susțină pe acest drum. A bătut singur la ușile cluburilor de fotbal pentru a da o probă și nu și-a pierdut speranța în momentul în care a primit primul refuz. „Pe mine m-a crescut mama mea și mamaia mea, Dumnezeu să o ierte. Pe mine și pe sora mea. Gândește-te că e foarte rău ca și copil, fotbalist fiind sau sportiv, să nu ai tată să te ducă, pentru că ai de dat niște probe de joc. Eu m-am dus singur cu geanta. „Bună ziua, vreau să dau și o probă de joc.” „Măi, copiile, nu putem.” Mă duceam în altă parte. „Bună ziua, vreau să dau și eu o probă de joc.”, a mai spus fostul fotbalist.

Citește și: Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el - wowbiz.ro

Citește și: VIDEO Hollywood-ul ar fi invidios pe asemenea cadre! Gigi Becali, ÎNTR-O IPOSTAZĂ în care puțini s-ar fi așteptat să-l vadă așa: "Zici că-i dintr-un film. A..." - radioimpuls.ro

Giani Kiriță

Giani Kiriță

[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Nu există! Puteai să te impui” Giani Kiriță l-a dat de gol pe Cătălin Cazacu! Ce interdicție a primit sportivul în timpul relației cu Ramona Olaru

Femeia din spatele deciziilor premierului Luca Niculescu. Cine este diplomata Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion

Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el

VIDEO Hollywood-ul ar fi invidios pe asemenea cadre! Gigi Becali, ÎNTR-O IPOSTAZĂ în care puțini s-ar fi așteptat să-l vadă așa: "Zici că-i dintr-un film. A..."

Tristețe fără margini la Hollywood! S-a stins din viață actorul american Tom Skerritt, care s-a remarcat în filme de excepție precum ”Tom Gun”, ”Alien” sau ”Picket Fences”

Incredibil cum s-a terminat date-ul Izabelei cu Ionescu: „Toate cele petrecute cu tine m-au...”. Ce s-a întâmplat înainte să revină în „Casa iubirii”

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro