Cum a murit pe scenă cea mai iubită cântăreaţă de muzică populară: care au fost ultimele cuvinte ale artistei Ileana Sărăroiu

Cum a murit pe scenă cea mai iubită cântăreaţă de muzică populară: care au fost ultimele cuvinte ale artistei Ileana Sărăroiu
Cum a murit pe scenă cea mai iubită cântăreaţă de muzică populară: care au fost ultimele cuvinte ale artistei Ileana Sărăroiu

Nimic din acea zi de mai nu prevestea nenorocirea care s-a petrecut seara, la o nuntă din judeţul Călăraşi. La doar 42 de ani, una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară a dispărut fulgerător. Ileana Sărăroiu a murit în timpul unei petreceri, în urmă cu 37 de ani, în comuna Unirea, din judeţul Călăraşi. În acest an, artista ar fi împlinit 80 de ani.

Cariera 

 

Artista, născută pe 25 septembrie 1936 în Dâmboviţa, debutează la Casa de Cultură din Târgovişte. După absolvirea Şcolii populare de artă pleacă la Bucureşti. Este angajată la sugestia lui Harry Negrin la Teatrul „Ion Vasilescu”. Activează apoi în cadrul Ansamblului de cântece şi dansuri al D.G.S.M. şi Ansamblului Aviaţiei, iar din anul 1964 la Ansamblul „Ciocârlia”. A fost colaboratoare a Radioteleviziunii Române. Face prima imprimare în 1964, la Radio Bucureşti, iar în 1966 lansează primul disc la casa de discuri Electrecord. Cântă la câteva restaurante bucureştene, cum ar fi: Cina (din 1964), Athénée Palace, Balada (al Hotelului Intercontinental). 

 

Face numeroase turnee în ţară şi în străinătate. Este prezentă la numeroase emisiuni ale Radioteleviziunii Române şi îşi imprimă cântecele la casa de discuri Electrecord şi la Radio.

Se stinge din viaţă neaşteptat în noaptea de 12 spre 13 mai 1979, la o nuntă din Călăraşi, din cauza unui anevrism ce i-a provocat un accident vascular cerebral. Este înmormântată la cimitirul „Sfânta Vineri” din Bucureşti.

 

Sursa: adevarul 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Alex Bodi a explicat situația tensionată din Dubai! Ce părere are omul de afaceri despre atacurile aeriene: „Din păcate este haos. Toată lumea își dorește să plece acasă!”

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor

Ce se întâmplă în viața artistei? ANUNȚUL a fost făcut public chiar de Loredana: "Când nu te mai identifici cu..."

Liviu Guță, mesaj important de 1 Martie! Ce anunț a făcut artistul: „Pentru că sunteți cea mai frumoasă binecuvântare a acestei lumi!”

Prognoza meteo ANM pentru vineri, 27 februarie 2026. Meteorologii anunță soare și temperaturi sub 0 grade Celsius

(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies