Controversă în Belgia – Doi copii, de 9 şi 11 ani, grav bolnavi, au fost eutanasiaţi

Controversă în Belgia – Doi copii, de 9 şi 11 ani, grav bolnavi, au fost eutanasiaţi
Controversă în Belgia – Doi copii, de 9 şi 11 ani, grav bolnavi, au fost eutanasiaţi

Un raport publicat în 2018 a dezvăluit două decizii extrem de controversate luate de autorităţile belgiene în ceea ce priveşte eutanasia.

 

Potrivit documentului, doi copii, în vârstă de 9 şi 11 ani, bolnavi în fază terminală, au primit injecţii letale. Practic, cei doi copii sunt cei mai tineri oameni din Uniunea Europeană eutanasiaţi voluntar.

 

Băiatul de 9 ani avea o tumoare cerebrală, iar cel de 11 ani suferea de fibroză chistică. Primul a primit injecţia letală în 2016, iar celălalt, în 2017.

 

4.337 de oameni, eutanasiaţi în doi ani

 

Raportul, publicat în luna iulie a acestui an de CFCEE (autoritatea belgiană care reglementează eutanasierea), arată că în Belgia au murit în acest mod 2.028

de oameni în 2016, şi alţi 2.309, în 2017.

 

Cei mai mulţi dintre cei 4.337 de pacienţi eutanasiaţi aveau vârste cuprinse între 60 şi 89 de ani şi sufereau de cancer. Totuşi, raportul a arătat că, în perioada de referinţă, printre cei eutanasiaţi s-au numărat trei minori.

 

Este vorba despre cei doi copii menţionaţi anterior şi un pacient de 17 ani (despre care se relatează în reportajul video de mai sus), care suferea de distrofie musculară Duchenne.

 

Luc Proot, membru al CFCEE, crede că decizia de a le permite minorilor să-şi sfârşească viaţa a fost „cea corectă”.

 

„Am văzut o suferinţă psihică şi fizică atât de copleşitoare, încât eu cred că am făcut un lucru bun”, a afirmat Proot pentru The Washington Post.

 

Legislaţia nouă a eliminat criteriile de vârstă

 

Moartea celor trei minori a fost posibilă în baza controversatei legi din 2014 privitoare la eutanasie, adoptată de statul belgian. Printre altele, această lege a eliminat toate restricţiile legate de vârstă.

 

Potrivit legii, pentru a se putea lua decizia eutanasiei, copilul trebuie să fie „într-o situaţie medicală fără speranţă, să aibă suferinţe constante de nesuportat, care nu pot fi calmate şi care îi vor cauza moartea într-un termen scurt.”

 

În plus, este necesară consiliere din partea unui doctor şi a unui psihiatru, iar părinţii trebuie să-şi dea consimţământul. Belgia avea deja una dintre cele mai tolerante politici legate de eutanasie, datorită legislaţiei din 2002, care prevedea „dreptul de a muri”.

 

Autorul acestei legislaţii, Philippe Mahoux, a numit eutanasia „ultimul gest de umanitate”. Politicianul a afirmat că acordarea acestei posibilităţi nu ar trebui să fie subiect de scandal.

 

„Scandalul sunt boala şi moartea copiilor din cauza bolii”, a afirmat Mahoux.

 

Belgia este a doua ţară europeană care permite eutanasierea minorilor. În Olanda, eutanasierea este permisă pentru copiii cu vârsta de peste 12 ani.

 

Permisivitatea legii belgiene a întâlnit o opoziţie semnificativă. Opozanţii se îndoiesc de capacitatea unui copil de a lua o decizie atât de importantă.

 

„Nu există, de fapt, nicio unealtă obiectivă disponibilă care să ne poată ajuta să spunem că «acest copil are competenţa şi capacitatea de a-şi da consimţământul»”, a declarat, pentru cotidianul britanic The Telegraph, profesorul Stefaan Van Gool, specialist în cancerul la copii.

 

În 2017, un membru al comitetului de eutanasie a demisionat, în semn de protest. Demisia a venit după ce o femeie care suferea de demenţă, dar care nu ceruse eutanasia, a primit injecţia letală la cererea familiei.

 

De atunci, 360 de medici şi membri ai mediului academic din Belgia şi-au unit forţele şi au semnat o petiţie care cere un control mai strict al eutanasiei pentru pacienţii cu probleme psihiatrice.

 

Unele cazuri controversate se află şi acum în atenţia mass-media. Având mulţi susţinători şi mulţi oponenţi, este clar că, în Belgia, dezbaterea cu privire la eutanasie nu se va încheia prea curând.

 

Sursa: Incredibilia.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Un nou specialist la Kfetele.ro! Doctorul nutritionist Vera Daghie ne invata tot ce trebuie sa stim despre o alimentatie sanatoasa

Ce trebuie să faci neapărat în 2025, în funcție de zodie! Mai ai doar câteva zile la dispoziție

Doliu în lumea folclorului din România! Ion Drăgan a murit chiar în prima zi de Crăciun

Ion Drăgan a murit în prima zi de Crăciun. Ce s-a întâmplat cu artistul în ultimele ore: "Muzica populară românească a pierdut un mare nume, un artist dedicat și un om care a trăit prin și pentru cântec"

Duminica, de la 17:15, la „Asta-i Romania!”: Condamnarea inocentilor, in maternitatile din Romania!

Mama Veronicăi intră în „Casa iubirii” să-l cunoască pe Ahmed! Aflați cum va reacționa concurenta în ediția de joi, 25 decembrie, difuzată de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies