Constantin și Elena 2023. Ce le este interzis femeilor să facă pe 21 mai

Constantin și Elena 2023

Sfinții Constantin și Elena este una dintre cele mai mari sărbători ale lunii mai. Însă știați ce le este interzis femeilor să facă în această zi?

Aflați din rândurile următoare când are loc sfânta sărbătoare a Sfinților Constantin și Elena, dar și ce le este interzis femeilor să facă în această zi. În plus, descoperiți și care sunt alte tradiții și obiceiuri de care ar trebui să ținem cont de Sfinții Constantin și Elena.

 

Constantin și Elena 2023

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena va avea loc, ca în fiecare an, pe data de 21 mai, fiind cruce roșie în calendarul creștin ortodox. În acest an, sărbătoarea pică într-o zi de duminică. Această

sărbătoare este cunoscută și sub numele de „Constantin Graur” sau „Constantinul Puilor”, așa cum este cunoscută și în popor.

În ceea ce privește istoria celor doi mari sfinți, se pare că Sfântul Constantin Cel Mare a fost fiul împăratului Constantius Chlorus și al mamei sale, Elena. Provine din cetatea Naissus, fiind născut în anul 272. Odată cu trecerea în neființă a tatălui său, Sfântul Constantin Cel Mare a devenit împărat. Conform unei legende, se pare că în anul 312, când avea loc lupta cu Maxentiu, Sfântul Constantin cel Mare a văzut o cruce deasupra soarelui, pe care scria: “în hoc signo vinces” (prin acest semn vei birui), urmând ca în timpul nopții, Iisus Hristos să i se arate în vis, alături cu semnul sfintei cruci, pentru a-i cere să pună semnul sfintei cruci pe steagurile soldaților pentru ca aceștia să fie protejați de focurile bătăliei.

Sfântul Constantin a trecut la cele veșnice în anul 337.

Sfântul Constantin și mama sa, Elena, sunt unii dintre cei mai cunoscuți sfinți din istoria creștinismului. Împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a trăit între anii 248-329 și a fost cea care a înfăptuit pelerinajul în Palestina și în provinciile răsăritene, dar a găsit și Sfânta Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar și rămășițele celor trei magi.

Constantin și Elena 2023 [Sursa foto: doxologia.ro]

Citește și: Izvorul Tămăduirii 21 aprilie 2023: semnificație, tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să evite femeile să facă în această zi

 

Ce le este interzis femeilor să facă  de Sfinții Constantin şi Elena 2023

  • Se spune că această sărbătoare anunță începutul oficial al verii, motiv pentru care, femeile, dar și nimeni altcineva din gospodărie, nu trebuie să muncească pământul. În caz contrar, se spune că vor avea parte de culturi arse pe câmp, iar graurii le vor distruge strugurii, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena fiind cunoscută și sub numele de “Constantin Graur”.
  • Tot de muncă ține și faptul că, femeile nu au voie să lucreze în această zi sfânta și pentru că ulii le vor mânca puii, iar pentru a se feri de toate aceste rele, doar femeile sunt cele care ar trebui să tămâie și să binecuvânteze casa cu agheasmă. În plus, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, iar prin fumul focului trec oile, pentru a fi ferite și ele de rele
  • În plus, tot femeile ar trebui să nu cultive cereale după această dată, în caz contrar, se pare că nu vor avea parte de culturi prospere, ci acestea se vor usca

Constantin și Elena 2023 [Sursa foto: freepik]

Citește și: Un artist neașteptat își face apariția la Revelionul „Casa iubirii”! Fetele sunt în extaz! Aflați despre cine este vorba în ediția de miercuri, 31 decembrie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani- stirilekanald.ro

 

Alte tradiții și obiceiuri de Sfinții Constantin şi Elena 2023

  • Aceasta este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei, în caz contrar, după această zi se va usca
  • Aceasta este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor așeza stânele și cine le va păzi pe timpul pășunatului
  • Sfinții Constantin și Elena, sărbătoare cunoscută și sub numele de „Constantin Graur” sau „Constantinul Puilor”, pentru că, din această zi, păsările din pădure încep să-şi înveţe puii să zboare

Constantin și Elena 2023 [Sursa foto: freepik]

Citește și: 50 Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2023. Cele mai inspiraționale mesaje pentru a celebra această zi specială!



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Izvorul Tămăduirii 21 aprilie 2023: De ce trebuie să stropească femeile cu apă sfințită în grădină, în această zi de sărbătoare

Testul care îți spune cum va fi începutul tău de an! Răspunde aici!

Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile

BREAKING! Campion mondial la box, ranit intr-un grav accident de masina. Alte doua persoane au murit

Alexandru Ciucu, mesaj plin de recunoștință, la final de an 2025! Ce a învățat de-a lungul acestui an, dar și cu ce lecții pleacă în anul 2026? "Lucrurile esențiale rămân simple!"

Ahmed îi adresează o întrebare grea Veronicăi: „Preferi să pleci cu mine sau să câștigi?”. Aflați răspunsul concurentei în ediția de luni, 29 decembrie, din „Casa iubirii”, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

„Mama a trebuit să dispară”. Planul diabolic pus la cale de tânăra din Sibiu pentru a scăpă de cea care i-a dat viață. INCREDIBIL de ce