Cine este Grațiela Duban. „Urmează o perioadă plină de distracție!”

cine este gratiela duban
Grațiela Duban este una dintre actrițele apreciate de la noi din țară

Grațiela Duban este una dintre actrițele apreciate de la noi din țară. Însă știați că aceasta prezintă emisiunea „Se strigă darul”, de la Kanal D?

Aflați din rândurile următoare cine este mai exact soția lui Andrei Duban,  Graţiela Duban, dar și ce studii deține. În plus, descoperiți și ce părere avea aceasta despre soțul său, în momentul în care abia îl cunoscuse, dar și ce emisiune de la Kanal D, prezintă.

 

Ce studii are Grațiela Duban

Grațiela Duban, pe numele său întreg, Grațiela Teohari Duban, a terminat studiile la Facultatea de actorie.

Debutul său în această arie a teatrului a avut loc imediat după terminarea studiilor, când a urcat pe scena teatrului „Tony Bulandra”, din Târgovişte.

ce studii are gratiela duban
Grațiela Duban este una dintre actrițele apreciate de la noi din țară[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este AMI. „Mă simțeam inferioară și la propriu și la figurat!”

 

Cine este Grațiela Duban

Odată cu trecerea timpului, Grațiela Duban a interpretat nenumărate roluri în mai multe producţii de lungmetraj, în câteva seriale, ajungând chiar să joace la Teatrul pentru copii „Ion Creangă”, din Bucureşti, la Teatrul „Avangardia”, uneori alături de soţul său, Andrei

Duban.

Astfel,  Grațiela Duban este una dintre actrițele apreciate de la noi din țară, făcându-se remarcată publicului larg și prin intermediul aparițiilor sale în diverse spoturi publicitare. În plus, aceasta a mai participat și la câteva emisiuni TV, printre care se numără și una plină de provocări, la care a fost concurentă, dar și la alta, în calitate de prezentatoare, „Deștepți cu banii”, de la Kanal D.

Chiar înainte de a participa la show-ul TV, în care și-a testat limitele,  Grațiela Duban a ținut să transmită un mesaj, celor care o urmăresc.

„Toleranţa şi răbdarea sunt calităţile care îmi vor fi aliate în această competiţie. Cel mai dificil îmi va fi să gestionez dorul de casă, de familie. Sunt conştientă că nu va fi uşor şi vreau să demonstrez că pot face faţă chiar şi în condiţiile foarte dificile.”

, a spus aceasta, chiar înainte de a intra în competiție.

andrei duban si gratiela duban
Grațiela Duban este una dintre actrițele apreciate de la noi din țară[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este soția lui Romică Țociu. “Primul gând a fost că orice va fi o să-l depăşesc. Singurul lucru care nu poate fi depăşit este moartea"

 

Grațiela Duban este soția lui Andrei Duban

Actrița Graţiela Duban și soțul său, Andrei Duban, formează în prezent, o frumoasă relație de căsnicie, alături de fiul lor, pe nume Armin. Cu toate acestea, se pare că Graţiela Duban nu a avut o părere atât de bună despre Andrei Duban, în momentul în care s-au cunoscut, aceasta susținând la acea vreme, că lui Andrei Duban „îi cam fug ochii după femei”. Se pare că acest aspect a fost dat uitării, iar în prezent, cei doi se bucură de o relație mai mult decât solidă.

Nu ştiam foarte multe lucruri despre el. Aşa fugitiv… ştiam că a prezentat Loto şi am fost avertizată că este cam… hai să nu folosesc cuvinte urâte, că îi cam fug ochii după femei şi că sigur o să se dea la mine. Acum, pot spune că este un familist convins; un om tare bun care ştie să iubească. M-a convins să spun DA' pentru că mi-a dovedit că mă iubeşte mult, foarte  mult!”, a dezvăluit Grațiela Duban.

andrei duban sotie
Grațiela Duban este una dintre actrițele apreciate de la noi din țară[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Rezumat episodul 12 „O nouă șansă”, difuzat în 17 februarie 2026 la Kanal D: Songul și Sadi acceptă să meragă la psiholog împreună după ce sunt descoperiți certându-se- kanald.ro

Citește și: VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită- stirilekanald.ro

Citeste si: Cine este Theo Rose. ”Totul vine din copilărie. Toate lucrurile de care m-am temut atunci când eram copil și pe care am încercat să le ascund sub preș de-a lungul timpului"

 

Grațiela Duban, noua prezentatoare de la „Se strigă darul”

În prezent,  Grațiela Duban este noua prezentatoare a emisiunii „Se strigă darul”, de la Kanal D, începând cu acest sezon, alături de colegul său, Mihai Mitoșeru.

“Sunt foarte fericită să particip într-un asemenea proiect de televiziune, menit să aducă bucurie oamenilor în cele mai importante momente din viața lor. Abia aștept să descopăr tradiții extraordinare, locuri cu povești aparte. Urmează o perioadă plină de distracție, dar și de competitivitate, pentru că voi avea un partener de emisiune. Va trebui să concurez cu Mihai Mitoșeru în adunarea de zestre pentru miri. Sunt ambițioasă și persuasivă, cred că va avea bătăi de cap cu mine! Să înceapă nunțile!”,  a declarat aceasta.

gratiela duban se striga darul
Grațiela Duban este una dintre actrițele apreciate de la noi din țară[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este Eliza Natanticu, soția lui Cosmin Natanticu. "M-a cerut de soţie pe o plajă, în Grecia. Şi-a propus să mă enerveze foarte tare."



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este soția lui Romică Țociu. “Primul gând a fost că orice va fi o să-l depăşesc.”

Meghan Markle, gestul care ar putea să o rupă definitiv de Casa Regală! Prințul Harry s-ar putea opune!

EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari

HOROSCOP 17 februarie 2026. După luni sau chiar ani de INCERTITUDINE, BLOCAJE și EFORTURI FĂRĂ REZULTATE VIZIBILE, această zodie simte că, în sfârșit, viața capătă sens. A rezistat în tăcere... iar acum destinul îi pregătește o surpriză uriașă

Cine este Cuza de la Noaptea Târziu. "Ai mei parcă au fost luați prin surprindere când a trebuit să îmi pună numele"

Este MARE sărbătoare AZI, 17 februarie! Credincioșii care nu fac asta vor... Vezi mai mult

Trump reia amenințările la adresa Iranului: Vom trece la "faza a doua", care va fi "foarte dură"


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies