Viaţa are un şablon, şi e bine să-l înţelegi. Fiziologii spun că, din şapte în şapte ani, corpul şi mintea trec printr-o criză de schimbare. La fiecare şapte ani, toate celulele din corp se schimba, se reînnoiesc. De fapt, dacă trăieşti şaptezeci de ani, durata medie de viaţă, corpul tău moare de zece ori. În fiecare al şaptelea an al vieţii, totul se schimba – este exact ca schimbarea anotimpurilor. În şaptezeci de ani, cercul e complet. El are zece diviziuni.
În realitate, viaţa omului n-ar trebui să fie împărţită în copilărie, tinereţe şi bătrâneţe, pentru că din şapte în şapte ani începe o nouă vârsta, se face un pas nou.
În primii şapte ani copilul este autocentrat, de parcă ar fi centrul universului. Toată familia se învârte în jurul lui. Dorinţele îi sunt îndeplinite imediat, căci altfel îl apucă pandaliile, tipa, plânge, face urât.
El trăieşte ca un adevărat împărat – mama, tata îi sunt servitori, toată familia trăieşte doar pentru el. Şi bine-nţeles că el crede că lucrul ăsta e valabil şi pentru lumea mai largă. Luna răsare pentru el, soarele răsare pentru el, anotimpurile se schimba pentru el. Un copil de şapte ani este absolut egoist, mulţumit de sine. Nu are nevoie de nimeni şi nimic, se simte complet.
După şapte ani se produce o schimbare.
Copilul nu mai e autocentrat; devine excentric, ad literam. Se mişcă spre ceilalţi. Ceilalţi – prietenii, găştile – devin fenomenul important. Acum nu mai e atât de interesat de sine; e interesat de ceilalţi, de lumea mai mare. Începe să cerceteze, vrea să afle tot, pune mii de întrebări, aducându-şi părinţii la exasperare, devine o pacoste. Îl interesează totul, vrea să ştie tot. Omoară un fluture ca să vadă ce are înăuntru, strica o jucărie ca să vadă cum funcţionează.
Dacă e bărbat, nu-l interesează fetele. Pe fete nu le interesează bărbaţii. Dacă o fată se joacă cu băieţii, e privită ca un băieţoi, ceva nu e în regulă cu ea. Psihiatrii şi psihologii spun că acest al doilea stadiu este homosexual.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>