Cel mai puternic antibiotic si antiviral al momentului vine din natura

Cel mai puternic antibiotic si antiviral al momentului vine din natura
Cel mai puternic antibiotic si antiviral al momentului vine din natura

Samburii de grapefruit, odata ajunsi în organismul uman, au un efect de anihilare a toxinelor, ajuta la scaderea colesterolului si a glicemiei, stimuleaza imunitatea etc.

Mod de administrare
În terapie, se folosesc atat semintele de grapefrut, cat si membranele (pielitele) care le înconjoara si le protejeaza în interiorul fructului, ambele fiind foarte active din punct de vedere terapeutic. Prepararea si administrarea lor nu este, însa, un lucru usor. De ce? Pentru ca nu exista niciun solvent care sa extraga toate principiile active din grepfrut.

Sucul de cartofi, leac pentru rinichii tai! Iata ce trebuie sa faci

Pigmentii si substantele amare sunt solubile în apa ori alcool, în timp ce substantele aromatice pot fi extrase numai în uleiuri. Din aceste motive, exista doar doua forme de administrare, ce pot cuprinde – nu în aceeasi masura – toate principiile active:

Pulberea
Samburii de grapefruit si membranele uscate se pun într-o piua (mojar), unde se faramiteaza manual. Rasnita electrica nu se poate folosi, întrucat substantele uleioase continute de samburi nu permit macinarea. Imediat dupa obtinere, o lingurita de pulbere se amesteca cu trei lingurite de miere. Din pasta astfel obtinuta se ia cate o lingurita, de doua-trei ori pe zi, pe stomacul gol.

Supa asta are un efect de 100 de ori mai mare decat orice antibiotic! Uite cum sa o prepari

Extractul glicerinat
Este cel mai puternic preparat obtinut din grepfrut. Se prepara pe cale industriala, prin folosirea unui amestec de glicerina, apa si alcool, pentru a dizolva toate tipurile de substante active din semintele fructului. Acest extract este un lichid cu miros placut, de citrice, cu o culoare portocalie intensa si un efect antibiotic, antiviral si antifungic foarte puternic. Cu conditia ca extractia sa fi fost facuta cu ingrediente biologice, acest produs se poate folosi si intern.

sursa:suntsanatos.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Pepe, prezentatorul „Hai că poți!”, de la Kanal D, vizită surpriză la „Casa iubirii”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Calendar creștin ortodox sâmbătă, 7 noiembrie 2026. Cine sunt Sfinții pomeniți în această zi și ce rugăciune este bine să rostești

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro