Cearta uriasa intre fanii Exatlon: "Ei doi trebuie sa plece neaparat"/ "Jignesti niste persoane care ar putea fi parintii tai"

Cearta uriasa intre fanii Exatlon: "Ei doi trebuie sa plece neaparat"/ "Jignesti niste persoane care ar putea fi parintii tai"
Cearta uriasa intre fanii Exatlon: "Ei doi trebuie sa plece neaparat"/ "Jignesti niste persoane care ar putea fi parintii tai"

Au debutat prost, însă pe parcurs au recuperat. România - Turcia a fost un meci strâs, până aproape de final, când concurenţii noştri au egalat.

Meciul a fost condus de Turcia, însă românii au egalat. De asemenea, Roxana a mai adus un punct echipei, astfel că scorul a ajuns la 9-8, iar lovitura decisivă a fost dată de Ionuţ, care a reuşit să ducă scorul la 10-8.

Dupa meci, mai multi fani au inceput sa discute pe retelele de socializare, unul dintre ei sustinand ca Mariana de la Razboinici si Giani de la Famosi nu ar mai avea ce sa caute in concurs.

„Mă uit chaiar acum şi mă bucur că de la 6-1 am recuperat şi am ajuns la 7-5. Dar as vrea sa fac o observaţie, suntem singura ţară care cred că are o femeie de vârstă Marianei.
Mariana a fost şi ea o adevărată sportiva, dar asta a fost cândva, acum că a îmbătrânit ii este mai greu. Dar de ce a venit? Ea este destul de invarsta, nu poate face fata probelor de viteza, forţa etc. La fel şi Giani, sincer părerea mea este că a devenit un „butoi de bere” este bun dar nu prea mai face fata probelor. Eu cred că ar trebui sa ne reprezinte niste forte mai tinere dar totodată şi experimentate. Asta este părerea mea, un like dacă eşti de acord.”
, a scris fanul pe un grup.

A fost combatut insa de alti fani:

„Tu te uiţi la emisiune? Atât Giani, de 2 ori, cât si Mariana, au avut cele mai multe puncte câştigate intr-o anumită săptămână. Daca ei sunt „bătrâni”, Radu ce mai era?”

” Ala cu care a concurat Geani a 2a oare, am citit ca este cel mai bun dib echipa turcilor all star, si ca el a castigat de 2 ori concursul. Eu nu am zis nimic de Draghia, este ff bun, dar la puncte aduse pt echipa Geani a fost cel putin 2 sap peste el”

„O parere in care jignesti niste persoane care ar putea fi parintii tai.si performantele care le au la activ ar trebui sa te motiveze sa faci ceva in viata sa le calci pe urme,sau poate sa-i intreci sau doar sa speri”

„Mariana nu este buna la trasee pe viteza, dar are traseele ei la care a triumfat şi a arătat ca poate. La fel cu Jaguarul, chiar dacă este rapid pe traseu, la ţinta le mai ratează. Nu doar viteza este importantă in aceasta competiţie, rezistenţa, precizia şi forţa sunt alţi factori importanţi!”.

Vezi discutia in GALERIA FOTO.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Exatlon 24 februarie: Prima probă a concursului, câştigată de Faimoşi! Diana Belbiţă a adus ultimul punct echipei

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Valentin, afectat de un TELEFON NEAȘTEPTAT primit de la mama sa. Și-a sunat fiul plângând și i-a spus ce a văzut după AFIRMAȚIILE făcute de Daniela: "Nu își bate nimeni joc de..."

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Horoscop duminică, 1 noiembrie 2026: Zodia care ar putea începe o nouă poveste de dragoste

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro