Cea din urmă clipă: Povestea sinistră a ultimelor ghilotinări din istorie VIDEO SOCANT

Cea din urmă clipă: Povestea sinistră a ultimelor ghilotinări din istorie VIDEO SOCANT

Când auzi vorbindu-se despre o execuţie cu ghilotina, te gândeşti, cel mai probabil, la personaje istorice precum Maria Antoaneta sau regele Ludovic al XVI-lea.

 

La urma urmei, decapitarea în public era la modă în secolul al XVIII-lea. De aceea, probabil vei afla cu mare surprindere că această metodă de execuţie era o formă de spectacol chiar şi în secolul XX.

 

Eugen Weidmann, ultimul om ghilotinat în public

 

Îţi vine să crezi sau nu, ultima ghilotinare în public a avut loc în 1936, în Franţa! Cel executat a fost un bărbat de origine germană, pe nume Eugen Weidmann.

 

El s-a mutat în Franţa la începutul anilor ’30, căutând o cale de a se îmbogăţi cu repeziciune.

Împreună cu doi prieteni, Jean Blanc şi Roger Million, Weidmann a închiriat o vilă în comuna Saint-Cloud, de lângă Paris.

 

Cei trei răpeau turiştii bogaţi şi le furau banii şi bunurile de valoare, iar apoi îi ucideau. În martie 1939, Weidmann a fost arestat, alături de complicii săi, şi trimis în faţa instanţei.

 

Procesul celor trei a stârnit mult interes din partea publicului, avid să afle detalii despre crime. Într-un final, Blanc a fost condamnat la închisoare.

 

Million a fost condamnat la moarte, dar mai apoi pedeapsa i-a fost comutată. Weidemann, însă, nu a fost atât de norocos. A fost condamnat la moarte prin ghilotinare, în faţa publicului strâns în faţa închisorii.

 

Astfel, pe 17 iunie 1939, Weidmann a fost decapitat în faţa închisorii Saint-Pierre, din Versailles. Publicul care a asistat la execuţie a fost cuprins de o isterie de o asemenea amploare încât, ulterior, preşedintele Albert Lebrun a interzis orice execuţie publică.

 

Fără ca autorităţile să ştie, cineva a şi filmat execuţia, dintr-un apartament din apropierea închisorii.

 

Hamida Djandoubi, ultimul om executat cu ghilotina

Chiar dacă s-au făcut departe de ochii curioşilor, execuţiile cu ghilotina au continuat încă 41 de ani, până pe 10 septembrie 1977. Personajul central al acestei ultime execuţii a fost un tunisian pe nume Hamida Djandoubi.

 

Djandoubi era un imigrant tunisian, găsit vinovat de răpirea, torturarea şi uciderea iubitei lui, franţuzoaica Elisabeth Bousquet. Mai mult, Djandoubi se mai făcea vinovat de răpirea altor două tinere, pe care le-a ţinut prizoniere la el acasă.

 

A fost prins şi trimis în judecată, pentru tortură şi crimă. În urma procesului, pe 25 februarie 1977, Djandoubi a fost condamnat la moarte.

 

A făcut de două ori apel, dar sentinţa a fost menţinută. A fost executat în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1977, la 4:40, în curtea închisorii Baumette, din Marsilia.

 

Djandoubi a fost ultima persoană ghilotinată în Franţa şi unul dintre ultimii condamnaţi executaţi pe teritoriul de azi al Uniunii Europene, înainte ca pedeapsa corporală să fie interzisă.

 

Deşi execuţia lui Djandoubi a fost îndelung dezbătută, ea a avut loc cu mare discreţie, din cauza haosului iscat de execuţia lui Eugen Weidmann, cu patru decenii înainte.

 

Sursa: Incredibilia.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cea mai puternica rugaciune ca sa atragi banii! Citeste-o in fiecare zi si vei vedea efectele

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026

Imagini dureroase de la înmormântarea lui Marco, elevul găsit mort după ce s-a întors acasă de la un majorat. CE AU FĂCUT trecătorii în dreptul cimitirului este greu de descris în cuvinte

Alina Sorescu, copleșită de emoții, în cadrul emisiunii „În Oglindă”. Cine a salvat-o după divorț: „Acum mă simt în acel punct”

Andreea Mantea, anunț surprinzător în legătură cu Marea Finală. Ce se întâmplă cu premiul: ,,Pentru prima dată în istoria “Casa iubirii”

De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere