Ce salariu avea Andreea Marin la "Surprize, surprize!". Ce spune vedeta după 10 ani de la emisiune

Ce salariu avea Andreea Marin la
Ce salariu avea Andreea Marin la "Surprize, surprize!". Ce spune vedeta după 10 ani de la emisiune

Andreea Marin este una dintre cele mai îndrăgite vedete de la noi, iar acum, la început de an, ea şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre cele mai dificile momente din viaţa ei, dar şi despre cele mai inedite dorinţe pentru 2018.

De asemenea, ea a mărturisit că la începutul carierei sale n-a fost bine plătită în televiziune. 

”Am vrut să fiu învăţătoare, apoi medic, însă niciunul dintre visele copilăriei nu s-a transpus în realitate. Am luat-o de la zero. Cu interviuri făcute pe stradă, am învăţat totul de la început. Eram plătită cu jumătate de normă, puteam să-mi cumpăr pe lume un suc accidulată şi să plătesc taxiul de acasă şi până la muncă, dus întors, pentru că voiam să fiu elegantă. Nu aveam nimic scump, nu-mi permiteam să port nimic scump. Mi-am dorit ca toţi copiii din ţara asta să aibă un tărâm al lor. A fost invenţia mea.”, a mai mărturisit Andreea. 

 

”Am locuit în Titan, Vitan, ceva de genul ăsta. Am venit de acasă cu o maşină fără marşalier, o fată foarte frumoasă. De fiecare dată când plecam de acasă, trebuia să mă gândesc unde parcam. Îmi luam un sacou pe lună, atât îmi permiteam, iar atunci venisem la Bucureşti. Vreau să spun că acel sacou a făcut istorie. Mi-a fost ruşine să spun că am doar unul, aveam un curaj care face totul cu sufletul. Eu n-am fost plătită bine, în ciuda aparenţelor. Eram la Surprize, eram îmbrăcată frumos, dar eram la emisiune. Atât.”, a mai spus ea.

 

Despre Adrian, iubitul ei, ea a mărturisit că în casa ei e loc pentru oricine: ”Este loc pentru oricine, este o casă primitoare. Am fost sărbători frumoase, am fost şi acolo la partenerul meu, am fost şi aici, cu sora mea, cu copiii.”, a mai spus ea.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop Camelia Patrascanu: Soarele, Luna si 4 planete in Capricorn. Sfarsit de ianuarie si inceput de februarie cu mari schimbari pentru toate zodiile

Cine este femeia alături de care Daniel Băluță a apărut la evenimentul din Timișoara. Ce profesie are presupusa iubită, cu peste 20 de ani mai tânără

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

ANUNȚUL MOMENTULUI în Casa Iubirii! Anca nu s-a mai ferit și face o DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Valentin. Ce a recunoscut public și cum o să reacționeze Daniela: "Noi..."

Ebru Özkan Saban, actriţa care joacă rolul Ipek Tekin în serialul „Pe mâini bune”, destin ca în filme! De la vânzarea biletelor de autobuz la celebritate

Horoscop zilnic sâmbătă, 7 noiembrie 2026. O zodie pleacă la drum, dar ajunge într-un loc cu totul diferit de cel planificat

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro