Ce mesaj subtil a dat soția lui Vali Vijelie pentru domnișoarele care râvnesc la artist: „Asta care se uită în sictir la toată lumea, aia-i a mea.”

Ce mesaj subtil a dat soția lui Vali Vijelie pentru domnișoarele care râvnesc la artist: „Asta care se uită în sictir la toată lumea, aia-i a mea.”
Ce mesaj subtil a dat soția lui Vali Vijelie pentru domnișoarele care râvnesc la artist: „Asta care se uită în sictir la toată lumea, aia-i a mea.”

Vali Vijelie și soția lui au fost de curând într-o vacanță și par că au o căsnicie fericită, după ce au fost mai multe discuții cu privire la faptul că ar fi fost în prezența unei alte femei în trecut.

Vali Vijelie este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din țară, cu o carieră de succes în fața publicului și cu sute de reprezentații în fața spectatorilor. Acesta este fericit și împlinit și din punct de vedere personal, deoarece are o soție care îl iubește necondiționat, iar dragostea este reciprocă. Un astfel de nume mare în muzica din țară stârnește adesea și reacții, așa că încă mai există domnișoare care râvnesc la artist.

De curând, cei doi soți au fost împreună într-o vacanță în Italia și se pare că au o căsnicie frumoasă, după ce au existat inclusiv discuții cum că artistul ar fi fost surprins în prezența unei alte femei. Este mereu prezent pe scenă, la evenimente publice și private și încântă publicul cu energia lui și voia bună.

Mesajul subtil lăsat de soția artistului pe rețelele de socializare

Citește și: Cât de generos este Vali Vijelie? Lecția care l-a învățat să fie mai atent la oamenii din jur. „Atunci mi-am dat seama că omul care mi-a spus a avut dreptate.”

Vali Vijelie
Vali Vijelie[Sursa foto: Rețele socializare ]

Citește și: Ce îl sfătuiește întotdeauna Vali Vijelie pe Adrian Minune? Artistul este sincer și spune ce și-ar dori să facă din banii de cântări. „Ai grijă, orice cal ajunge gloabă.”

De-a lungul timpului, Vali Vijelie  a fost invitat în multe emisiuni și podcasturi, acolo unde a vorbit și despre familie, pe lângă longeviva carieră a sa. Astfel, artistul spunea că cea mai importantă femeie din viața lui este soția, iar asta este vizibil din felul în care se comportă cei doi. De curând, soția lui Vali Vijelie a lăsat un mesaj subtil pe rețelele de socializare, alături de fotografiile postate din vacanță, iar cuvintele lăsate de ea par că sunt ca un mesaj subtil pentru domnișoarele care încă se mai uită după soțul ei.

„Soțul meu nu va putea spune niciodată: „Cea simpatică de acolo este soția mea”, în schimb o să zică: „Asta care se uită în sictir la toată lumea, aia-i a mea.”, a scris soția lui Vali Vijelie, pe TikTok. Cei doi ar fi fost la un pas de despărțire, în urmă cu un an, atunci când artistul ar fi fost văzut în prezența unei alte femei.
Se pare că atunci partenera lui ar fi vrut despărțirea, însă lucrurile au ajuns imediat la normal, iar cei doi se bucură în continuare unul de celălalt.

Vali Vijelie și soția lui
Vali Vijelie și soția lui[Sursa foto: Rețele socializare ]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Care este situația între Vali Vijelie și Carmen, soția lui? Un apropiat al artistului a făcut dezvăluiri cu privire la relația lor. „Are și el o cruce de dus.”

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”

CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul când Memiș Selciuc s-a prăbușit A ȘOCAT familia și apropiații saxofonistului. GESTUL care i-a revoltat pe cei care au văzut IMAGINILE: "Nu vă este rușine! Nu a apucat..."

VIDEO Plăcerile vinovate ale vedetelor: de la ciocolată la parfumuri scumpe sau investiții în imagine

Horoscop marți, 16 iunie 2026: Semnul zodiacal care își dorește să se afirme și face tot ce îi stă în putere să iasă în evidență

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro