Ce lucruri trebuie să facă o femeie dacă ajunge să fie părăsită

Ce lucruri trebuie să facă o femeie dacă ajunge să fie părăsită
Ce lucruri trebuie să facă o femeie dacă ajunge să fie părăsită

Află din rândurile următoare care sunt lucrurile pe care ar trebui să le faci după o despărțire astfel încât să te simți mai bine.

O despărțire cu siguranță că nu este un moment fericit pentru nimeni. Mai mult decât atât, dacă acea despărțire vine fără un semnal de alarmă, apare de nicăieri și în urma unui interval de timp pe parcursul căruia ai investit emoții, sentimente, energie și așa mai departe, poate fi cu adevărat dureros. De aceea, este foarte important să știi cum să primești vestea respectivă și cum să te comporți ulterior.

De multe ori, modul în care tu te descurci în acel moment influențează viața ta amoroasă pe o perioadă lungă de atunci încolo, iar de aceea trebuie să faci în așa fel încât să treci cât mai repede peste momentele de suferință și să te bucuri de o nouă experiență alături de o altă persoană.

Descoperă în continuarea articolului care sunt lucrurile de care trebuie să ții cont atunci când treci printr-o despărțire.

 

Permiteți-vă să simțiți durere, furie și tristețe

Ce lucruri trebuie să facă o femeie dacă ajunge să fie părăsită
Ce lucruri trebuie să facă o femeie dacă ajunge să fie părăsită[Sursa foto: freepik]

Primul lucru pe care trebuie să îl faci atunci când treci printr-o despărțire este să conștientizezi ceea ce se întâmplă. Trebuie să conștientizezi că este normal să simți durere, e normal să simți furie și este complet normal să simți tristețe. Toate aceste trei sentimente pe care le trăiești fie separat, fie pe toate odată sunt complet normale și fac parte din procesul de vindecare.

De aceea, este foarte important să nu inhibi aceste sentimente și să conștientizezi că sunt momente dureroase, dar sunt și momente de transformare.

Luați măsuri pentru a vă menține sănătatea

Sănătatea ta este extrem de importantă în această perioadă, atât cea fizică, cât și cea mentală. De aceea, este esențial să faci tot posibilul încât să nu cazi într-un gol de unde nu mai poți ieși, să ai grijă de sănătatea ta și să nu recurgi la activități care o pot pune în pericol.

Căutați ajutor de la prieteni și familie

Citește și: Ce greșeli fac femeile într-o relație. Motive serioase pentru care el o să bată în retragere

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Ce lucruri trebuie să facă o femeie dacă ajunge să fie părăsită
Ce lucruri trebuie să facă o femeie dacă ajunge să fie părăsită[Sursa foto: freepik]

În astfel de momente vei avea tendința de a te simți singură și neapreciată.

De aceea, este foarte important să știi că în viața ta există și alte persoane care te iubesc, te susțin și sunt alături de tine. Petrece timp cu familia și cu prietenii, încearcă să discuți cu ei despre sentimentele tale și despre ceea ce s-a întâmpla și nu te izola de bună voie.

Urmați un hobby sau o activitate care vă aduce bucurie

Dacă există o anumită activitate care vă aduce bucurie și pe care nu ați mai practicat-o de mult din lipsă de timp sau aveți un hobby, acum este momentul oportun să apelați la astfel de activități. În primul rând, atenția voastră va fi distrată de la sentimentele negative pe care despărțirea de persoana iubită vi le-a provocat, iar totodată vă veți concentra asupra unui lucru care vă provoacă sentimente pozitive.

Căutați consiliere profesională

Ce lucruri trebuie să facă o femeie dacă ajunge să fie părăsită
Ce lucruri trebuie să facă o femeie dacă ajunge să fie părăsită[Sursa foto: freepik]

De multe ori, atunci când unul dintre capitolele vieții noastre este la pământ, tindem să excelăm în celălalt capitol. De aceea, un bun refugiu atunci când viața ta amoroasă nu funcționează așa cum ți-ai dorit este să te axezi pe viața profesională. În primul rând, concentrându-ți atenția asupra dezvoltării tale profesională o să uiți de suferința din viața emoțională. În al doilea rând, o să ai parte de reușite pe plan profesional, iar acest lucru îți va aduce fericire.

Nu te grăbi într-o altă relație

Relațiile pansament nu sunt o decizie înțeleaptă atunci când treci printr-o despărțire. Genul acesta de comportament de a trece dintr-o relație în alta este foarte toxic, atât pentru tine, cât și pentru persoana pe care o folosești pe post de partener. Oferă-ți timp de vindecare, iar atunci când ești cu adevărat pregătită, poți să începi să cunoști persoane noi.

Citește și: Cine este Bianca Giurcă, noua concurentă din Casa Iubirii! Câți ani are, unde locuiește și la ce emisiune a participat alături de fostul iubit- kanald.ro

Citește și: VIDEO "M-a apucat de gât, m-a izbit de spătarul patului şi m-a strangulat extrem de tare". Mărturia înfiorătoare a unei femei despre Andrew Tate. Victima îl acuză de abuz, după 10 ani- stirilekanald.ro

Învață din experiența ta

Din moment ce fosta relație a ajuns la sfârșit, cu siguranță că ceva nu a funcționat. De aceea, trebuie să te gândești că este un moment bun să înveți din greșelile trecutului astfel încât să nu le repeți în relațiile viitoare.

Iubiți-vă pe voi înșivă

Citește și: Semnale importante pentru o întâlnire toxică pe care nu ar trebui să o ignorați niciodată

Ce lucruri trebuie să facă o femeie dacă ajunge să fie părăsită
Ce lucruri trebuie să facă o femeie dacă ajunge să fie părăsită[Sursa foto: freepik]

Perioada de după despărțire este un moment oportun pentru a te pune pe primul loc. Cu siguranță că fiecare dintre noi avem tendința ca din când în când, atunci când suntem într-o relație, să-l punem pe partener pe primul loc. Ei bine, acum este momentul să te iubești pe tine și să te apreciezi pentru ceea ce ești tu ca persoană independentă.

Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi cele mai noi și utile sfaturi în materie de relații de cuplu, cum să îți îmbunătățești relația cu partenerul tău si cu cele mai eficiente tehnici pentru a-ți dezvolta relația în mod sănătos și durabil.



Citește și:

Rețete dietetice cu ciuperci

8 Semne care îl dau de gol că are pe altcineva. La ce să fii atentă

Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”

Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță

Cine este Denisa Oltean, stewardesa din Bistrița gasită fără suflare într-un apartament din Japonia la doar 30 de ani

Theo Rose a vorbit despre decizia care i-a schimbat total viața

DE NECREZUT! Legătura neașteptată dintre Patrick și noua concurentă din „Casa iubirii”: „Vocea este cunoscută...”

Melissa s-a căsătorit pe 24 august și la nici două săptămâni de la nuntă a dispărut. Șocant cum a fost găsită pe 7 septembrie


Cookies