Ce înseamnă sărbătoare cu cruce albastră. Care este semnificația ei

Ce înseamnă sărbătoare cu cruce albastră. Care este semnificația ei

Află din rândurile următoare ce înseamnă sărbătoarea cu cruce albastră și care este semnificația ei.

Calendarul creștin ortodox cuprinde o serie de semne și simboluri care au o anumită semnificație. Cele mai importante simboluri din calendar sunt bineînțeles crucile. Acestea au diferite culori: roșu, negru și albastru. În ceea ce privește crucea roșie, toată lumea știe că în momentul în care apare o astfel de cruce în calendar, putem să vorbim despre o sărbătoare de importanță semnificativă.

Sărbătorile cu cruce roșie reprezintă praznicele mari, la care se face priveghere mare, închinate Sfintei Treimi, Mântuitorului, Sfântului Duh, Născătoarei de Dumnezeu și Înălțării Sfintei Cruci.

De asemenea, putem să vorbim despre cruce roșie și în cadrul sărbătorilor celor mai importanți sfinți, la care se face priveghere. Acestea sunt zile nelucrătoare, pe care creștinii de pretutindeni trebuie să le dedice lui Dumnezeu și evenimentului semnificativ pe care îl celebrează în ziua respectivă, lăsând la o parte treburile casnice.

Atunci când vine vorba despre sărbătorile cu cruce neagră, aici vorbim despre alte sărbători ale sfinților, dar de data aceasta, în cazul lor este vorba despre zile lucrătoare. Există, de asemenea, și sărbătorile trecute alături de o cruce neagră urmată de o paranteză în partea dreaptă, ce reprezintă sărbători ale sfinților care au doxologie mare.

Cu toate acestea, mulți creștini se întreabă ce semnifică de fapt crucea albastră din calendar. Descoperă din rândurile următoare ce înseamnă când e sărbătoare cu cruce albastră, care este cea mai cunoscută sărbătoare cu cruce albastră din calendar și ce nu ai voie să faci când este o astfel de sărbătoare cu cruce albastră în calendar.

Ce înseamnă când e sărbătoare cu cruce albastră

Citește și: Ce se face de Sânziene, sărbătoarea denumită şi Drăgaica

Ce înseamnă sărbătoare cu cruce albastră. Care este semnificația ei [Sursa foto: freepik]

Citește și: Cele 12 rugăciuni înainte de spovedanie. "Părinte, vreau să-mi faceţi o spovedanie generală"

Atunci când vine vorba de sărbătorile cu cruce albastră, este important de precizat faptul că acestea au o semnificație aparte pentru poporul român. Mai exact, ele marchează pomenirile sfinților români sau ale căror moaște se găsesc în România.

Cea mai cunoscută sărbătoare cu cruce albastră din calendar

Sfântul Antonie de la Vâlcea  [Sursa foto: kanald]

Una dintre cele mai cunoscute sărbători cu cruce albastră din calendar este sărbătoarea Sfântului Antonie. Acesta se prăznuiește în data de 23 noiembrie și este notată în calendar cu o cruce albastră.

Sfântul Antonie este un sfânt român, care are o importanță semnificativă pentru creștinii de pretutindeni.

Citește și: Horoscop duminică, 19 iulie 2026: Zodia care este nevoită să muncească în weekend din cauza problemelor financiare- kanald.ro

Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro

Mai mult decât atât, sărbătoarea Sfântului Antonie este considerată cu atât mai importantă pentru faptul că pică în postul Crăciunului. Astfel, în data de 23 noiembrie, atunci când creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Antonie, nu se fac nunți. Cu toate acestea, este dezlegare la ulei și pește.

Ce nu ai voie să faci când e sărbătoare cu cruce albastră în calendar

Ce înseamnă sărbătoare cu cruce albastră. Care este semnificația ei [Sursa foto: freepik]

Deși sărbătorile cu cruce albastră au o semnificație aparte pentru poporul român, credincioșii pot să lucreze în acele zile, spre deosebire de cele marcate cu cruce roșie. Cu toate acestea, preoții recomandă să dedicăm acele zile rugăciunii și să realizăm anumite treburi gospodărești doar dacă este absolut necesar. Mai mult decât atât, atunci când vine vorba de spălatul hainelor, acest lucru se poate face doar dacă vorbim despre hainele de copil sau de persoane bătrâne și bolnave, care trebuie neapărat spălate. În caz contrar, credincioșii ar trebuie să evite să spele haine în astfel de zile marcate cu cruce albastră în calendar.

De asemenea, preoții spun că în zilele cu cruce albastră creștinii nu trebuie să bârfească sau să se certe cu persoanele din jurul lor. Mai mult decât atât, dacă apare în calea noastră un om care are nevoie de ajutor, nu trebuie să îl refuzăm. De aceea, trebuie să ajutăm oamenii din jurul nostru, mai ales cei care traversează un necaz sau o boală.

Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi mai multe sfaturi și trucuri despre un stil de viață sănătos și echilibrat, împreună cu idei creative și inspiraționale pentru a face fiecare zi specială.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum păstrezi Lumina Sfântă de Paște pentru mai mult timp

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.

Cine va cânta în cea mai urmărită seară a anului? LISTA ARTIȘTILOR care vor aprinde scena finalei Campionatului Mondial 2026 și vor transforma SEARA TROFEULUI într-un show de neuitat: "Ceremonia de închidere va încheia..."

Raoul a dezvăluit în platoul emisiunii „În Oglindă”, motivul pentru care nu s-a căsătorit: „Simt că aș încurca viața unei femei…”

Horoscop vineri, 17 iulie 2026: Zodia care află că un prieten are nevoie de ajutor și îl ajută fără să stea pe gânduri

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro