Ce înseamnă Postul Paștelui. „Postul să ne aducă bucurie, pentru că este o șansă mare pentru noi!”

ce inseamna postul pastelui
Ce înseamnă Postul Paștelui. „Postul să ne aducă bucurie, pentru că este o șansă mare pentru noi!”

Postul Paștelui are o semnificație puternică pentru toți creștinii. Însă știați ce semnificație are mai exact Postul Mare?

Aflați din rândurile următoare ce simbolizează Postul Paștelui, până când se ține, dar și când este mai exact dezlegarea la pește. În plus, aflați și câteva tradiții care se urmează peste tot în lume, dar și superstiții de care trebui să țineți cont.

 

Ce înseamnă Postul Paștelui

Postul Paștelui, denumit și ca Postul Mare sau Postul Paștilor, ține pe o durată de șapte săptămâni, începând după Duminica izgonirii lui Adam din rai (în acest an, din data de șapte martie) și terminându-se

odată cu Sâmbătă Mare. Acest Post reprezintă perioada de pregătire pentru Sfintele Paști.

Acest Post al Paștelui, s-a creat pentru a cinsti Patimile și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Odată cu Postul Paștelui, noi am fost mântuiți, acest lucru nefiind legat doar de abținerea de la anumite alimente, ci și îndreptarea sufletească dobândită prin spovedanie și fapte cu adevărat bune.

Postul Mare este un eveniment spiritual în viața noastră, o perioadă de pregătire deosebită.

Este mare nu doar prin lungime, ci este mare tocmai prin importanța sa deosebită. Postul, în această perioad ă, ne oferă bucuria de a trăi împreună cu Hristos, pornind întâi de la căința ta, pentru că  Postul Mare  trezește în noi acea tristețe evlavioasă, acea tristețe potolită, acea blândă tristețe. Cel mai important lucru este ca să simțim o izbândă, să simțim că într-adevăr postul este pentru noi o jertfă plină de bucurie.
” spune Mitropolitul Ardealului, IPS Laurențiu.

pana la ce ora se tine postul

Citeste si: Când pică Floriile în 2022

 

Până la ce oră se ține Postul

În general, Postul Paștelui se ține pe o perioadă de șapte săptămâni, iar odată ce a sosit Sâmbăta Mare și ați ajuns să vă spovediți la Sfânta slujbă, abia atunci putem spune că s-a terminat Postul Paștelui.

Acesta fiind și motivul principal pentru care se numește și Postul Mare, având o durată lungă și fiind și cel mai important dintre toate posturile.

Prin urmare, în funcție de fiecare biserică în parte și de modul în care aleg să realizeze Taina Spovedaniei, momentul până la care se ține Postul Paștelui poate să fie dimineața fie înainte de slujbă, în jurul orei 07:30, fie după slujbă.

alimente care se consuma in post

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Când pică Rusaliile în 2022

 

Ce simbolizează Postul Mare

Scopul inițial al acestui Post Mare, care era de dinaintea Sfintelor Paști, ținea de pregătirea catehumenilor care se urmau să fie botezați de Paște și să intre astfel, în biserică.

Treptat, acest scop a devenit o perioadă de pregătire spirituală înainte de a sărbători Învierea Mântuitorului. Acest lucru fiind valabil doar pentru cei care erau deja creștini.

Postul Mare  simbolizează astfel, întreaga viață a unui om care va ajunge să se împlinească prin proprie înviere, după moartea în Hristos. Fiind o perioadă în care creștinii de înnoiesc duhovnicește, se pocăiesc și își curăță inimile, dar și mințile, pentru a se reîntoarce către poruncile Domnului și spre aproapele nostru.

ce simbolizeaza postul mare

Citeste si: Poți să mănânci fructe de mare în post. Ce spun reprezentații bisericii?

 

Când se mănâncă pește în Postul Paștelui 2022

Postul Paștelui este totodată și un timp liturgic, care face parte din Triod și de care este mare nevoie sufletească, dar și trupească în care se îmbină două tipuri de postire: postul ascetic și cel total.

În ceea ce privește dezlegarea la peste, creștinii ortodocși vor avea parte de doar două zile în Postul Mare. Aceste două zile sunt reprezentate de Sărbătoarea Bunei Vestiri (25 martie), dar și de Sărbătoarea cu cruce roșie de Intrare a Domnului în Ierusalim sau Floriile (17 aprilie).

Pe lângă aceste două zile în care este dezlegare la pește, creștinii trebuie să știe că mai există și dezlegarea la ulei și vin în Postul Paștelui. Aceasta are loc în datele de 9, 13, 20 și 27 martie, dar și pe 3, 10 și 16 aprilie.

Citește și: Salariul minim se va calcula diferit! Directiva care explică noua formulă: Pot include 60% din salariul median brut- kanald.ro

Citește și: Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news- stirilekanald.ro

cand se mananca peste in postul pastelui 2022

Citeste si: ȘTIAI: Ce nu ai voie să faci înainte de împărtășanie? "Acest lucru are drept urmare o uşurare a trupului, dar şi a patimilor în acelaşi timp"

 

Superstiții tradiții Paște 2022

De Paște, există mai multe superstiții, printre care se numără și următoarele:

  • Se spune că în noapte de Înviere, se deschid cerurile, iar cei plecați se întorc pentru câteva clipe. De aceea, atunci când familia este la biserică, se lasă acasă un ou roșu și un covrig, pentru că spiritele să își potolească foamea.
  • La Înviere, trebuie să te îmbraci cu o haină nouă, iar în ziua de Paște, nu trebuie să dormi, deoarece se spune că tot restul anului vei fi somnoros.
  • În zorii zilei de Paște, trebuie să te speli pe față cu apă neîncepută, pusă într-o cană nouă, cu un ou roșu, un bănuț de argint și un fir de iarbă, simboluri ale sănătății, prosperității și norocului.
  • La masa de Paște, se mănâncă prima oară un ou. Se crede că acesta aduce sănătate pe tot parcursul anului. Oul roșu nu se consumă cu sare, deoarece se spune că vei transpira tot anul.
  • În ziua de Paște, se ține o bucată de fier sub prag, ca protecție pentru casă. Dacă prima persoană care îți trece pragul este un bărbat, vei avea noroc tot anul.

superstitii traditii paste 2022

Citeste si: CITEȘTE: Lista de cumpărături pentru Paște

De asemenea, există și multe tradiții care obișnuiesc să fie respectate în mai multe zone:

  • Înroșirea și ciocnirea ouălor roșii este cea mai răspândită. Ele se pictează sau se decorează în mod tradițional, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor.
  • În noaptea de Înviere, credincioșii merg la biserică, de unde iau Lumina Sfântă. Aceștia păstrează lumânarea rămasă și o aprind în timpul anului, dacă dau de greu.
  • Mielul consumat este simbolul Mântuitorului, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea. Iar în mod tradițional, pasca era preparată de femeile din familie, care se adunau special pentru această activitate.
  • O tradiție ceva mai recentă la români, iepurașul de Paște este cel care aduce ouă și cadouri în dimineața Învierii Domnului.

postul pastelui

Citeste si: CITEȘTE: Ce înseamnă post aspru



Citește și:

Arsuri la stomac – factori de risc, cauze și tratament

Când pică Rusaliile în 2022. Ce semnifică această tradiție?

Cum arăta Gina Pistol până să își facă 4 operații la nas. Imagini ȘOC, e de nerecunoscut!

Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară

"Pe moment am crezut că dă de pământ cu acordeonul". Marian Cozma, show de zile mari! Gestul la care nimeni nu s-ar fi așteptat - VIDEO

Miracol de Paște! Oana Roman a primit un semn divin de la mama ei: „Îmi trimite mesaje...”

Bogdan a dat cărțile pe față și a recunoscut ce intenții are în privința Rebeccăi! „Nu scapi de mine! Nici tu de mine nici eu de tine!” Iată cum a reacționat concurenta

"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș


Cookies