Ce faci cu lumanarea dupa Inviere, cand ajungi acasa

Ce faci cu lumanarea dupa Inviere, cand ajungi acasa

In noaptea de sambata spre duminica credinciosii merg la biserica pentru a primi lumina lui Hristos. Fiecare isi pregateste o lumanare, pe care o va aprinde din lumina adusa de preot de pe masa Sfantului Altar.

Ce faci cu lumanarea dupa Inviere

Lumanarea din noaptea de Inviere este o ofrandă adusă lui Dumnezeu. Cei ce participă şi la dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii, însoţesc ofranda luminii şi cu această lucrare. Deşi există credinţa conform căreia este bine să o stingi de pragul casei, acest obicei nu are nici o conotaţie religioasă. În unele zone ale ţării este folosită şi la afumarea vitelor sau la ghicit- practici care ţin doar de superstiţii şi nimic mai mult.

Deşi nu există nişte îndrumări în acest sens părinţii recomandă ca lumânarea folosită la Înviere să nu se arunce, dar nici să se pună alături de celelalte lumânări folosite la biserică.

Această lumânare, cu care am luat lumină în noaptea de Paşte, se duce acasă şi se arde câte un pic în fiecare zi din Săptămâna Luminată la rugăciunile de dimineaţă sau de seară. De asemenea, mai poate fi aprinsă la locul destinat aprinderii de lumânări de la biserică sau la mormintele celor dragi.

Există şi credincioşi care, cu încuviinţarea preotului, păstrează lumânarea pentru a o aprinde în momentele de încercare, de primejdie, de boală sau când este vreme rea.

Sursa
 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Te dor ochii la lumina puternica sau soare? Iata ce prevesteste acest lucru!

Kate Middleton, de nerecunoscut! Apariția vine într-un moment tensionat pentru familia regală

Motorina se ieftinește din nou în România! Acciza scade la 25% în perioada 1-15 septembrie

LEGATURA dintre Mihaela Borcea si Mihai Alexandru Mitoseriu, afaceristul gasit mort intr-un hotel la 37 de ani: "Este nedrept și atât de greu de înțeles de ce ..."

Mihai Alexandru Mitoșeriu, un renumit om de afaceri din Botoșani, s-a stins din viață la doar 37 de ani

Horoscop luni, 31 2026: Zodia care susține un examen important azi și are toate șansele să îl treacă cu bine

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro