Ce educație financiară a primit Carmen Brumă de la bunica ei. „Femeia trebuie să aibă întotdeauna rezerva ei, indiferent de cât câștigă și de ce mijloace financiare dispune.”

Ce educație financiară a primit Carmen Brumă de la bunica ei. „Femeia trebuie să aibă întotdeauna rezerva ei, indiferent de cât câștigă și de ce mijloace financiare dispune.”

Carmen Brumă a vorbit despre educația financiară primită de la mama și bunica ei.

Într-o lume în care situația financiară pare a fi cea mai importantă, iar banii sunt mijlocul prin care ne ducem existența de zi cu zi, Carmen Brumă a vorbit pe rețelele de socializare despre lecțiile de educație financiară primite de la femeile din familie. Mama și bunica ei au fost cele care au învățat-o că de fiecare dată trebuie să aibă o rezervă de bani, indiferent de cât de mult ar câștiga partenerul cu care se află într-o relație. 

„Mi-am dat seama că toată lumea vorbește despre educație financiară, eu nu. Iar textele sunt, de obicei, vai, vai, cum noi, cei din generația mea, nu au beneficiat de educație financiară. Ba da, am beneficiat. Vreau să vă spun că mama și bunica mi-au dat mie cea mai bună educație financiară pe care o puteam primi. Atât mama, cât și bunica, m-au învățat așa: „mamă, femeia întotdeauna trebuie să aibă banii ei puși deoparte.

Nu contează că e cu plată, căsătorită, cu 7 copii sau cu unul care are jumătate de Univers. Nu contează că el plătește traiul, că are genți de nu știu de care, nu. Femeia trebuie să aibă întotdeauna rezerva ei, indiferent de cât câștigă și de ce mijloace financiare dispune la un moment dat.” Dacă tu câștigi 3 lei, încearcă să pui un leu deoparte sau 50 de bani.”, a povestit Carmen Brumă pe rețelele de socializare.

Lecția pe care a învățat-o Carmen Brumă de la bunica ei

Citește și: Carmen Brumă a vorbit despre menopauză! Ce este diferit și benefic pentru femeile din zilele noastre, în comparație cu alte vremuri? „Suntem norocoase.”

Citește și: Carmen Brumă, dezvăluiri despre relația de 25 de ani cu Mircea Badea. Cum și-au păstrat de fiecare dată echilibrul? „Pe termen lung, dacă doar unul cedează, nu merge.”

Lecția cea mai importantă pe care a reținut-o Carmen de la bunica ei este că întotdeauna trebuie să pui bani deoparte pentru a putea avea atunci când apar situații neprevăzute. 

Citește și: Calendar creștin ortodox joi, 24 septembrie 2026. Rugăciunea care te scapă de depresie și de alte boli sufletești- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

„Nu trebuie să pui în fiecare lună, o dată la nu știu câte luni, dar pune. Eu, de când mă știu, fac asta, chiar și când câștigam doi lei, puneam deoparte. Te ajută să ai acest exercițiu de a pune deoparte, de a nu sparge toți banii pe care îi ei pe te miri ce. Este extrem de important. Mie mi-a folosit foarte mult. Săraca bunica mea, femeie simplă de la țară, dar extrem de  inteligentă, se ocupa de îngrijirea gospodăriei. Nu a lucrat niciodată. Sigur, îi duceam eu cadouri, dar i-am dat și niște bani pentru că știam că o bucură în mod deosebit.  Și îi spuneam uite, mamaie, să îți iei ceva ce îți dorești. Niciodată nu îi cheltuia pe toți. Chiar dacă își lua ceva, un batic, dar din banii pe care îi dădeam eu își punea și deoparte.”, a mai spus Carmen Brumă. 

Carmen Brumă [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce face Carmen Brumă atunci când își dorește să se abată de la alimentele sănătoase. Care este rutina ei într-o zi obișnuită “Niciodată mai frecvent.”

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească

Alexandra Bădescu, despre presupusele FILMĂRI COMPROMIȚĂTOARE în care Mădălina Apostol ar fi fost surprinsă. Dezvăluiri despre IMAGINILE pe care Nick Rădoi și Cătălin Grozavu și le-ar fi trimis unul altuia: "Informația asta este venită strict din sursă...

Bertan Asllani, actorul care joacă rolul Alaz Soysalan, în serialul „Inimă rebelă”, pasiune nebănuită! Iată cu ce se ocupă carismaticul tânăr când nu se află pe platourile de filmare

Horoscop pentru ziua de sâmbătă, 26 septembrie 2026: Zodia care se hotărăște să își schimbe stilul de viață și intră la dietă

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro