Ce coș de bucate a pregătit Cornelia Rednic pentru Noaptea de Înviere. Artista a mers cu el la biserică. “Așa este tradiția la noi, în Maramureș.”,

Ce coș de bucate a pregătit Cornelia Rednic pentru Noaptea de Înviere. Artista a mers cu el la biserică. “Așa este tradiția la noi, în Maramureș.”,
Ce coș de bucate a pregătit Cornelia Rednic pentru Noaptea de Înviere. Artista a mers cu el la biserică. “Așa este tradiția la noi, în Maramureș.”,

Cornelia Rednic a vorbit despre coșul de bucate pe care l-a pregătit pentru Noaptea de Înviere.

Cornelia Rednic este apreciată pentru activitatea ei profesională, fiind pe scena muzicii populare de ani, alături de soțul ei. Nelipsită de la evenimente, aceasta reușește să onoreze întotdeauna cu bucurie pe toți cei care o cheamă să îi încânte, iar, de asemenea, soțul ei face același lucru. Atunci când nu este pe scenă, artista  se află în bucătărie, împărtășind cu toți cei care o urmăresc secrete inedite din bucătărie, deserturi deosebite, mâncăruri pentru diferite sărbători, iar prin ele, reușește să împletească iubirea pentru gastronomie cu întoarcerea în timp și în tradițional, păstrând întotdeauna autenticitatea, atât prin port, cât și

prin cântec și gust.

Ce coș a pregătit Cornelia Rednic pentru Noaptea de Înviere?

Citește și: Părinții Corneliei Rednic au fost, la început, destul de sceptici cu privire la relația ei cu Lupu Rednic! "Tatăl meu a zis că poate asta ne e dat și ne vom înțelege!"

Cornelia Rednic-rețete
Cornelia Rednic-rețete[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Cum pregătește Cornelia Rednic pâinea cu mălai și care sunt ingredientele de care are nevoie pentru acest preparat. „Compoziția trebuie să fie precum o smântana lichidă.”

Dedicată întotdeauna pentru tot ceea ce face, nu avea cum să nu ofere timp de calitate în bucătărie și acum, în preajma sărbătorilor Pascale, astfel că artista a realizat bunătăți pentru masa de sărbătoare, printre care drobul de miel nelipsit, cârnați, pâine împletită, pască și ouăle roșii, vopsite cu model de frunze. Cu toate aceste bunătăți, Cornelia Rednic a umplut un coș de nuiele, lângă care a pus și o sticlă de vin, dar și ceapă verde, făcând câteva fotografii în iarbă pe care le-a postat în mediul online.

Lângă acestea, a lăsat un mesaj, în care a vorbit despre tradiția din Maramureș, ca în noaptea de Înviere să se meargă la biserică cu un coș de bucate tradiționale pentru a fi sfințite. Nu este prima dată când artista bucură pe toți cei care o urmăresc cu astfel de preparate delicioase, iar atunci când este o sărbătoare, îmbracă șorțul și transforma postările sale în adevărate colțuri de poveste. Cornelia Rednic are și foarte multe secrete pe care le dezvăluie atunci când vine vorba de dulciuri mai ales, așa că nu se dă în lături să explice, pas cu pas, cum
ajunge la rezultatul final. “Așa este tradiția la noi, în Maramureș, ca în Noaptea de Înviere să mergem la biserica să luăm Lumina și să punem în coș bucatele tradiționale care se prepară la Paști, respectiv, miel umplut cu drob, pasca, oua roșii (vopsite cu coji de ceapa) șunca și cârnați, vin rosu. Paște binecuvântat tuturor!”, a scris Cornelia Rednic pe rețelele de socializare.

Cornelia Rednic-rețete
Cornelia Rednic-rețete[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Calendar creștin ortodox 30 iunie 2026. Rugăciunea către Sfântul Ghelasie de la Râmeț care te scapă de necazuri și boli- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum pregătește Cornelia Rednic pâinea cu mălai și care sunt ingredientele de care are nevoie pentru acest preparat. „Compoziția trebuie să fie precum o smântana lichidă.”

Relațiile intime după menopauză. Subiectul despre care îți e rușine să vorbești

„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu

Un bărbat de 56 de ani a murit din cauza caniculei

Caz șocant la Maternitatea Giulești. O femeie de 36 de ani, însărcinată cu gemeni, s-a stins din viață la o zi după externare. Medicii i-ar fi zis că are doar un atac de panică

Lucia, deranjată de faptul că Iosif a ales să danseze cu Valentina: „E vorba de încredere, Iosif”

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro