Cătălin Moroșanu, sacrificii mari după Survivor România. Cum arată fostul Faimosul după eliminarea din competiție

Cătălin Moroșanu le-a transmis fanilor un mesaj chiar de ziua lui

Cătălin Moroșanu a părăsit Survivor România, dar a fost unul dintre cei mai valoroși concurenți. Ce sacrificii face acum fostul Faimos după competiție?

Cătălin Moroșanu recunoaște că se confruntă cu unule probleme de când s-a întors din Republica Dominicană, acolo unde a participat la Survivor România. Fostul Faimos ține legătura cu fanii care l-au susținut de-a lungul competiției și le-a transmis un mesaj chiar de ziua lui.

Cătălin Moroșanu, sacrificii mari după Survivor România

Cătălin Moroșanu a împlinit 37 de ani cu zâmbetul pe buze și fericit că își are familia și prietenii alături. Luptătorul se declară un om cu multe realizări în viață și speră ca de acum înainte să aibă parte doar de liniște și fericire.

„Astăzi împlinesc 37 de ani de viață, o vârstă a maturității și a realizărilor pe plan profesional! Privesc în trecut și îmi amintesc prin câte lucruri am trecut: am făcut mult bine, dar am făcut și rău, am avut realizări, am avut și eșecuri, am plâns,

dar am și râs, am fost băita bun, dar în același timp am fost și rău!

Citeste si: Sebastian Chitoșcă, despre scandalurile cu Maria și Elena Marin la Survivor România. Cum arată părul Faimosului după 6 luni petrecute în Republica Dominicană

Cătălin Moroșanu spune ce sacrificii a făcut după Survivor România [Sursa foto: Instagram Catalin Morosanu]

Toată cariera mea a fost ca un vis frumos din cre nu aș vrea să mă mai trezesc vreodată! Sportiv, vedetă tv, politician, promotor și ambasador al României pe plan sportiv. Am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și prin ei am trăit fiecare moment din viața mea!”, a scris Cătălin Moroșanu pe contul personal de Instagram.

Cătălin Moroșanu spune că de când a revenit în țară de la Survivor România are probleme cu greutatea, având fluctuații pe care nu le poate controla.

Citeste si: Elena Marin, demascată de colegii de la Survivor România: ”De ce plângi în Consiliu?!”. 6 concurenți se luptă pentru marele premiu

„Fac eforturi mari să mențin greutatea, deocamdată am reușit, zilele astea probabil o să pun un kilogram sau două pentru că vreau să mă simt bine", a mărturisit Cătălin Moroșanu.

Citește și: Fostul concurent de la „Casa iubirii” urmează să devină tătic! Iubita lui va naște u...- kanald.ro

Citește și: Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani- stirilekanald.ro

Cătălin Moroșanu a fost unul dintre cei mai buni concurenți de la Survivor România [Sursa foto: Instagram Catalin Morosanu]

Cătălin Moroșanu le-a spus fanilor și care este cea mai mare dorință a sa, chiar de ziua lui.

„Ce îmi doresc de ziua mea? Să am parte de sănătate, să a grijă de familia mea, să mă înconjor de oameni de calitate și să reușesc să inspir oameni în continuare. Vă mulțumesc pentru mesajele extraordinare și să nu uitați că fără voi eu nu aș exista”, a mărturisit Moroșanu.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ștefan Ciuculescu, adevărul despre cum este tratată Elena Marin la Survivor România. Ce schimbare de look și-a făcut după ce a revenit în România

Testul care îți spune cum va fi începutul tău de an! Răspunde aici!

Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile

BREAKING! Durere fără margini! Fiul de 5 ani al unui influencer a murit după o luptă cruntă cu gripa: „După 11 zile grele, s-a dus acasă, la Tatăl nostru”

Mesaje de Anul Nou 2026. Urări speciale pentru familie și prieteni de Revelion

Un artist neașteptat își face apariția la Revelionul „Casa iubirii”! Fetele sunt în extaz! Aflați despre cine este vorba în ediția de miercuri, 31 decembrie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D

„Mama a trebuit să dispară”. Planul diabolic pus la cale de tânăra din Sibiu pentru a scăpă de cea care i-a dat viață. INCREDIBIL de ce