Cât de bine este să îți speli fața dimineața

De câte ori este bine să îți speli fața
De câte ori este bine să îți speli fața zilnic

Află în articolul de mai jos cum trebuie să îți speli fața în fiecare zi și care sunt pașii de care trebuie să ții cont.

Atunci când vine vorba despre curățarea feței, încă din copilărie suntem învățați să se spălăm pe față de două ori pe zi, dimineața și seara. Pentru că, până la urmă, ce poate fi mai reconfortant decât să te speli cu puțină apă rece la prima oră care să te trezească instantaneu?

Mai există și persoane care aleg să folosească pentru curățarea feței apă micelară sau chiar șervețele umede demachiante, însă medicii dermatologi și esteticienii sunt de altă părere atunci când vine vorba despre cum trebuie să ne curățăm fața, de fapt.

Însă, când și cât de des trebuie să îți speli fața în fiecare zi? Ani întregi, regula acceptată la nivel mondial era dimineața și seara, înainte de somn, această rutină fiind suficientă pentru menținerea unei pieli sănătoase și curate.

Citește și: Cum se exfoliază corect pielea uscată pentru a nu o irita

De câte ori este bine să îți speli fața
De câte ori este bine să îți speli fața[Sursa foto: Freepik]

Citește și: Îngrijire naturală. Soluții 100% eficiente pentru pielea uscată și iritată

Însă, din ce în ce mai mulți experți consideră că este suficientă doar o singură curățare a feței, cea de dinainte de a merge la somn.

Când ar trebui să îți cureți fața dimineața

Mulți specialiști în frumusețea pielii consideră faptul că, în timpul nopții pielea produce mai multe lipide benefice, iar prin îndepărtarea lor la prima oră a zilei ajungi ca pielea să aibă de suferit.

Lipidele mențin pielea hidratată și suplă, astfel că acesta ar fi primul semnal că ar trebui să renunți la curățarea temeinică a pielii dimineața și să apelezi doar la o clătire cu apă rece pentru a te revigora.

Această regulă este potrivită, mai ales, persoanelor care au pielea uscată și extrem de sensibilă, o piele care se irită la folosirea oricărui produs.

Însă, dacă ai pielea grasă sau ai tenul predispus la acnee, este important să îți cureți pielea cu un demachiant potrivit tipului tău de piele pentru a preveni blocajele porilor și pentru a

elimina acumulările de bacterii.

Iar dacă ai folosit produse cu retinol ori acizi în timpul rutinei de seară, curăță foarte bine dimineața reziduurile de pe piele cu ajutorul unui demachiant.

De câte ori este bine să îți speli fața
De câte ori este bine să îți speli fața[Sursa foto: Freepik]

De ce este important să îndepărtezi tot machiajul

Peste zi, tenul este agresat de produsele cosmetice folosite, așa că înainte de somn, este nevoie de o curățare temeinică a feței.

Persoanele care au tenul gras ar trebui să evite demachiantul pe bază de ulei și să aleagă, în schimb, un demachiant cremă. Însă, dacă ai tenul uscat sau cu tendință de uscare, un demachiant pe bază de ulei menține tenul hidratat și curat. Persoanele care au tenul sensibil sau cu tendință de iritare ar trebui să evite produsele parfumate și pe cele spumante și să aleagă produse care să nu le creeze reacții la nivelul pielii.

De câte ori este bine să îți speli fața
De câte ori este bine să îți speli fața[Sursa foto: Freepik]

Citește și: ȘOC în „Casa iubirii”! Ahmed și Andra s-au... Vezi mai mult- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Pentru a curăța zona din jurul genelor, folosește un bețișor pentru urechi impregnat în demachiat și apoi freacă ușor zona. Nu uita nici de zona gâtului sau linia părului și curăță foarte bine și acele zone pentru a elimina acumularea de bacterii care pot conduce la unele afecțiuni ale pielii

precum acneea.

Niciodată, dar niciodată nu trebuie folosită apă fierbinte pentru a spăla fața. Cu cât este mai rece, cu atât mai bine ajută la stimularea circulației pielii. Nu te spăla niciodată pe față la duș, unde apa este foarte caldă, ci folosește apă călduță sau rece pentru a face acest lucru. Apa fierbinte favorizează uscarea feței și poate provoca dilatarea vaselor de sânge și ruperea țesuturilor.

După aplicarea demachiantului, lasă cel puțin 60 de secunde să acționeze înainte de a folosi o dischetă și pentru a-l îndepărta de pe față.

Urmează un pas la fel de important, și anume uscarea feței. Tapotează ușor cu un prosop moale și nu freca fața și astfel vei evita uscarea pielii.

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum să porți rujul roz. Trucuri de machiaj în funcție de subtonul pielii

Momente nevăzute la întâlnirea Mirabelei Grădinaru cu Olena Zelenska. Gesturile celor două le dezvăluie relația specială

Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”

REACȚIA NEAȘTEPTATĂ a Andreei Ibacka când a fost întrebată unde este soțul ei, Cabral. A LĂSAT PE TOATĂ LUMEA FĂRĂ REPLICĂ: "Este la..."

Care a fost cel mai mare regret al actorului Ioan Isaiu, care a decedat fulgerător la vârsta de 56 de ani

Reacție neașteptată în cazul dispariției lui Alexandru. O femeie susține că a rămas șocată după întâlnirea cu mama băiatului

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro