Vedeta a clarificat situația care a avut loc între ea și Georgică Cornu, explicând cu lux de amănunte toate cele întâmplate și speculate de-a lungul anilor.
Marina Almășan este o cunoscută realizatoare TV, scriitoare și jurnalistă, apreciată de publicul larg de la noi din țară. Recent, aceasta a explicat tot ce simțea că trebuie să explice despre conflictul dintre ea, Georgică Cornu și încheierea căsniciei cu Victor Socaciu.
Care este adevărul din spatele controversatului conflict dintre Marina Almășan și Georgică Cornu
În cursul zilei de ieri, aceasta a postat pe pagina sa de Facebook, o fotografie, la care a atașat un mesaj destul de lung, în care a ales să vorbească despre situația dintre ea și Georgică Cornu, dar și despre Victor Socaciu.
“ Un nou episod, așadar.
Am primit o mare de întrebări, “Când publicați următorul episod?”. Să știți că n-aș vrea că acest demers al meu să se transforme în show. Nu o fac pentru asta, sunt sătulă de show-uri, asta am produs toată viața, la serviciu. Rândurile scrise nu sunt un exercițiu literar, sunt însăși viața mea. Iar viața mea nu are nevoie de aplauze la scenă deschisă, nici măcar nu le merită, de multe ori. Nu mi-e ușor să fac publice aceste detalii intime (multe- pe cele grave, odioase, le voi păstra, scoțându-le la iveală doar dacă voi fi înjunghiată), dar mă ajută într-un fel să mă “eliberez”. Am ținut în mine, preț de 12 ani, o suferință greu de înțeles. “De ce n-ai plecat? De ce ai răbdat?”- sunt cele mai frecvente întrebări, uneori nepuse. Sunt întrebări legitime, și eu le-aș pune.
Sunt sigură că, la finalul lecturii celor nu știu câte gânduri ale mele, nu veți mai întreba. Veți înțelege. Deși este cumplit de greu de înțeles, daca nu trăiești tu însuți așa ceva.
Iar voi, femei frumoase, puternice, deștepte, aparent fericite, care trăiți pe ascuns astfel de drame, găsiți-vă, în scrierile mele, puterea de a vă rupe. De a ieși la lumină. Știu că e greu, de fapt, vedeți voi înșivă, privind ceea ce mi se întâmplă mie, acum.
Povestea regăsită printre rândurile scrise de aceasta, începe subiectul despre căsătorie, precizând faptul că în luna decembrie a anului 2011 a aflat că a fost trădată de partenerul său, de la acea vreme, Victor Socaciu, chiar cu impresara sa.
Cu toate acestea, perioada respectivă a reprezentat și cea în care și-a cunoscut "colacul de salvare", pe Georgică Cornu.“ CERERE ÎN CĂSĂTORIE…
Nu, nu sunt în ordine cronologică, amintirile mele. Ele răzbat șuvoi din lăuntrul meu, dictate fiind de diversele aberații ce-mi tulbură liniștea. Doamne, de ce m-a blestemat tatăl meu să nu am tihnă, atâta timp cât în jurul meu se minte și se înșală? Cât de ușor mi-ar fi fost, dacă aș fi putut îngroșa la rându-mi armata nepăsătorilor, a indolenților, a celor veșnic relaxați, a celor care amestecă în viețile lor adevărul și minciuna, cu ușurința cu care noi, femeile amestecăm la fiecare Crăciun, ingredientele unui cozonac?…
Citesc, ascult și mă minunez, de ceva vreme, lamentările unei umbre din Trecutul meu, despre o anume “cerere a mea în căsătorie”, întâmplată în acel blestemat decembrie 2011…Cel ce relatează este fie malefic, fie închipuit, fie… timpul și-a așternut colbul uitării peste amintirile sale… Sau, poate că mai ușor trec unii prin viață, dacă își construiesc propriile amintiri, îmbălsămate cu ceea ce, de fapt, și-ar fi dorit ei să se întâmple în viața lor…
Era decembrie.
Era o iarnă uscată, cu ger pișcător, brazii începuseră să clipească din luminițe, pe după perdelele blocurilor din cartierele Capitalei. Împodobisem și eu brad, ca în fiecare an. Unul trist, căci și anul fusese trist. Fusese anul în care descoperisem ceea ce e în stare să distrugă orice femeie măritată: dovada trădării, venită dinspre omul iubit. Bradul era același – cumpărat de mine și Victor cu vreo trei-patru ani înainte (îl mai împodobesc încă și astăzi…), doar că părea mai posac în acea iarnă și fusese primul an în care îl împodobisem singură… Soțul meu era parlamentar pe atunci, era mai tot timpul plecat la Parlament și “în teritoriu”. Cel puțin așa credeam atunci. Mult mai târziu am aflat că de fapt acel “teritoriu” erau șușele pe care i le organiza, pe furiș, în provincie, malefica impresară. În fine…bradul era împodobit, iar Crăciunul …era primul pe care urma să nu-l mai sărbătorim la Cornu, la căsuța noastră de la țară.
…Da, apăruse între timp în peisaj și celălalt Cornu, fiind perceput de mine pe atunci, după cum am scris deja, ca un “colac de salvare” emoțional, cu probleme similare alor mele, apărut în viața mea într-o perioadă neagră, pe care sărbătorile de final de an o făceau și mai apăsătoare… ”, a adăugat aceasta.
În continuare, Marina Almășan a vorbit și despre mica sa escapadă, de la acea vreme, cu Georgică Cornu, bărbat care trecea printr-o situație similară cu cea în care se afla aceasta, însă cu dorința de a-și reface familia, infirmând în prezent și câteva declarații făcute de-a lungul timpului de către acesta, la adresa sa. În plus, aceasta a precizat și cum a aflat de infidelitatea, încă soțului, Victor Socaciu.
“ Ne întorseserăm de la Milano, unde am acceptat, că o nebunie, să fug pentru două zile cu Cornu, ca o răzbunare ascunsă, știută doar de mine, la tot ceea ce mi se întâmpla. Aflasem întâmplător, de la fratele meu, că la Festivalul OM BUN din acel an, organizat de Victor, în culise, sufocându-l pe Victor, reapăruse EA, impresara, călăul familiei noastre. Victor îmi promisese solemn, în vară, că nu mai vrea să audă de ea. Și îl crezusem, din toată ființa mea. Dar ea… ea era tot acolo, infiltrându-se cu impertinență în universul nostru, pe toate căile, în pofida dialogului avut chiar de mine cu ea, în vară.
Că veni vorba de Milano, am aflat, tot dintr-o declarație a lui Cornu, făcută la o emisiune de seară, despre “bijuteriile de 30.000 Euro” pe care mi le-ar fi luat la Milano! Era să cad de pe scaun! Da, au fost niște cercei cu pandantiv, din aur alb, pe care a insistat să îi cumpere, deși mă opusesem: eu nu port aur, și extrem de rar, argint. Prietenii știu asta. În plus, cei 4-5.000 de Euro cu care voia să mă impresioneze însoțitorul meu, mi se păreau o sumă imensă – era salariul meu pe juma’ de an! Dar pe Cornu nu-l puteai înfrunta. Te termina psihic până când, ca să scapi, trebuia să accepți. Am acceptat așadar cadoul, pe care l-am purtat de vreo două ori în toți cei 12 ani, și doar la insistențele lui Cornu, la niște evenimente unde m-a însoțit. Restul cumpărăturilor – multe, da – s-au referit la daruri de Crăciun pentru copiii și părinții noștri. Daruri firești, de sezon. Dar… chiar așa! Dacă tot vorbim de acele “bijuterii de 30.000 de Euro”, oare nu s-a păstrat niciun bon de la acel cadou? Mă gândesc că, dacă Cornu a păstrat bonul de la cei 6/7 trandafiri roșii, lăsați în fața ușii mele, de ce nu s-ar fi păstrat și cel de la “bijuteriile de 30.000 de E”?!?…
Bref! Ne aflam așadar înainte de Anul Nou, într-un București zgribulit, cufundat într-un întuneric cleios. Era seară afară și ne-am întâlnit, ca de obicei, la vila lui Cornu din Strada Zambilelor, în cartierul învecinat. Era locul în care găseam liniștea necesară unor conversații private, imposibil de avut în spatii publice, unde notorietatea mea întorcea capete. Pe el nu-l știa nimeni…
Ne povesteam viețile, întâmplările de zi cu zi, situațiile tensionate de acasă. Ne plângeam pe umăr, fiecare vorbindu-i celuilalt despre trădarea aproapelui, despre supliciul îndurat, despre copiii noștri și felul în care aceștia au traversat dramele din familiile lor. Era cumva acel “numitor comun”, care, în chip înșelător, ne-a apropiat. În seara aceea, Cornu a venit cu o șampanie. Era ultima noastră întâlnire din acel an, Anul Nou, urmând să-l petrecem fiecare cu familia lui (sau… cu praful care se alesese de ele…). Mi s-a părut firesc să ciocnim o șampanie, țin minte că am făcut și un schimb de daruri (am auzit, pe la televizor, afirmații de genul: “-Marina nu mi-a făcut niciun cadou, niciodată!”, deși nu a existat ocazie sau întoarcere a mea din câte-o călătorie, ca să nu-i aduc un cadou, raportat firește la veniturile mele, de câteva sute de ori mai mici decât ale lui).
La un moment dat, Cornu a devenit solemn, a scos din buzunar o cutiuță cu un inel cu piatră verzuie și mi-a spus: “-Vrei să fii soția mea?”… Deși în acea perioadă, o astfel de cerere ar fi trebuit să-mi hrănească ego-ul, mi s-a părut de un ridicol total: la urma urmei, eram doi oameni căsătoriți, eu – chiar FOARTE căsătorită, nici măcar nu adusesem vreodată în discuție divorțul, căci partenerii noștri nu aflaseră încă de relația noastră incipientă. Sau cel puțin asta credeam noi….
Divorțul lui, înțelesesem de la el că se declanșase mai demult, în momentul în care descoperise relația dintre soția sa și partenerul său de afaceri, un arab arătos, pe care mi-l arătase, pozat într-un ziar timișorean, sub titulatura de “amantul” nevestei lui Cornu…
Prin urmare, în aceste condiții, o cerere în căsătorie mi-a părut ceva ridicol, hilar, demn de o dramoletă ieftină, în contradicție totală cu felul meu de a trata o astfel de problemă. Am rămas o clipă blocată, nevrând să-l rănesc pe celălalt cu vreo ironie, din cele ale mele, spre care, din păcate, am o înclinație nu tocmai sănătoasă. I-am ascultat cuminte cererea, după care i-am spus, politicos: “E frumos inelul, dar…nu poate fi vorba de o cerere în căsătorie, de vreme ce noi suntem încă căsătoriți. Tu, din câte știu, nu ești musulman, iar eu… nici măcar nu am decis încă dacă mă voi despărți de Victor.” (firește, după 14 ani, câți au trecut de atunci, citarea vorbelor mele e aproximativă).
Citește și: BREAKING NEWS! Kate Middleton a fost DIAGNOSTICATĂ cu... Vezi mai mult- kanald.ro
Citește și: VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”- stirilekanald.ro
Dialogul ce a urmat nu mi-l mai amintesc exact, a fost și ceva supărare, orgolii, puțină nemulțumire ținută în frâu, au fost insistențe serioase însă, să păstrez măcar inelul. Mi s-a precizat că e foarte scump. Ok, am acceptat, fiind un moment atât de special: “Îl voi lua ca pe un dar de Anul Nou” – mi-am spus în gând, nevrând să-l supăr pe Cornu (nu vreți să știți cum reacționa când era refuzat!). Am ciocnit șampania, ne-am spus “La mulți ani!” și ne-am promis că vom reveni la “subiect” după divorțurile noastre (eu simțeam încă o oarecare nehotărâre, deși eram tare, TARE supărată pe Victor). ”, a punctat Marina Almășan.
Lucrurile nu s-au oprit aici, iar vedeta a continuat să povestească și despre ziua Anului Nou, pe care și-a petrecut-o totuși, în familie, alături de Victor Socaciu, care între timp aflase și despre escapada pe care aceasta a avut-o cu Georgică Cornu, fiind în legătură cu soția sa, care a ținut să îi precizeze că Marina Almășan nu ar însemna nimic pentru el, ci doar un simplu trofeu. Ba chiar mai mult, Victor Socaciu a amenințat-o că îi va lua băiatul și va face scandal, dacă nu îi va spune lui Goergică Cornu să îi plătească suma de 200.000 de Euro.
“ …Anul Nou 2012 l-am petrecut acasă, alături de cei doi Victori din viața mea. Deși …unul simțeam demult că nu mai este în viața mea. Sau poate era, și dramatizam eu, căci nu știam nici eu cum să mă comport, ca femeie înșelată. Victor mă asigura mereu că nu am de ce să-mi fac griji… Nu mai fusesem niciodată în această ipostază, nu știam cât de serioasă este acea relație sau e doar o aventură, nu știam dacă își dorește “să rămână” sau “să plece”. Știam doar că, de la o vreme, nimic nu mai era cum a fost…
În noaptea aceea – țin minte, o noapte tristă, amestecată cu un program de televizor la care mă uitam fără să-l văd; după miezul nopții ne-am pupat formal, l-am îmbrătișat pe Victoraș și l-am trimis la culcare. Ramași singuri, Victor m-a privit lung în ochi și mi-a spus: “-Știu tot. Știu că mă înșeli. Știu cu cine ești. Știu că ai fost cu el la Milano. Ați fost urmăriți. Ai grijă, omul acela nu te iubește, el nu iubește pe nimeni, decât banii, mi-a spus soția lui! Te vrea doar că pe un trofeu. Asta ești pentru el, UN TROFEU! Atât! Te rog să închei imediat această relație!” (din nou citarea e aproximativă, deși țin minte acele momente ca și cum s-ar fi întâmplat ieri)…. Am simțit atunci că mi-a picat peste mine tot etajul de deasupra, că mă înghite pământul. Nu eram pregătită pentru acest dialog, în niciun caz în acea noapte… Am petrecut-o, vorbind până dimineața, reproșându-ne reciproc un munte de lucruri. Eu încă nu aflasem că “vizitele lui în teritoriu” și “desele controale medicale post-transplant” mascau de fapt escapadele sale cu impresara, la spectacole organizate de ea prin diverse localități din țară… Aveam deplină încredere în Victor și nu-l verificam cu telefoanele. În plus, convenisem că trebuie să se țină departe de turnee, aceasta fusese recomandarea profesorului Lucan, după transplant…
…Atunci, în acea noapte, în fierbințeala schimbului de cuvinte, am decis să ne despărțim. Acum, privind înapoi, pot spune că a fost o chestiune de orgoliu. Pentru amândoi. Eram amândoi, cum a spus Victor, într-un interviu, “două nuci tari”… În acea noapte, furibund după refuzul meu de a-l părăsi pe Cornu, Victor m-a amenințat că “voi vedea eu”, că mă va purta prin tribunale și că îmi va lua băiatul, demonstrând că sunt o mamă imorală. Mi-a reamintit că, în calitate de parlamentar, poate să facă orice, și să nu mă pun cu el… Iar dacă nu vreau circ, să-i spun lui Cornu să-i plătească 200.000 de Euro, și abia atunci va accepta să ne despărțim pe loc, la notar, fără tamtam. Părea că îl urăște organic pe Cornu – probabil alimentat și de soția acestuia, cu care ținuse legătura în toată această perioadă. Mă simțeam oarecum răzbunată (deh, minte de femeie!), pentru toate lacrimile vărsate de aproape un an, după ce ieșise la iveală povestea cu impresara…”, și-a amintit aceasta, despre ziua grea prin care a trecut, la acea vreme.
Zis și făcut! În clipa în care s-a văzut cu Georgică Cornu, aceasta i-a și povestit despre întreg dialogul dintre ea și, încă soțul, la acea vreme, Victor Socaciu, dar și despre suma de bani pe care i-a cerut-o. Deși nici până în prezent nu știe exact ce l-a determinat pe Cornu să îi plătească această sumă uriașă de bani lui Socaciu, cert este că a făcut-o.
“ Am reținut spusele lui, urmând ca, la primul dialog cu Cornu să-i relatez tot ce vorbisem cu Victor. Acum, după atâta timp și atâtea analize, realizez că acesta din urmă “forțase nota”, știind că eu nu voi avea de unde să fac rost de bani și nemizând nicio clipă pe faptul că miliardarul îi va da, pentru a mă vedea cât mai repede liberă.
…După cum voi povesti într-un alt editorial, Cornu i-a dat lui Victor banii. Probabil 200.000, căci Victor a fost brusc de acord apoi să-mi dea divorțul pe loc, prin notar. Deși m-am opus cu vehemență acestui “ajutor”, fiind pregătită să merg în tribunal. Dar Cornu a zis da. Ca să îmi cumpere cât mai repede libertatea. Da, ani în șir m-am tot gândit, recunosc, de ce a făcut Cornu acest gest: oare într-adevăr mă iubea și mă dorea mai repede scăpată de Victor? Sau era, pur și simplu, prețul plătit pentru un “trofeu”, așa cum spunea Victor, alimentat de soția lui Cornu? Sau poate Cornu voia doar să-i dea peste nas, cu mine, acesteia din urmă (era o luptă acerbă pe atunci, între ei, avocata soției, cea care lupta în instanță ca să-l demoleze pe acesta, fiind cea care acum îl apără împotriva mea…) … La aceste întrebări nu am reușit să-mi răspund nici până în ziua de azi, Cornu interzicându-mi să pomenesc vreodată, cuiva, despre acei bani, dați lui Victor…
Cam atât, despre controversata “cerere în căsătorie”, pe care cineva tot bate monedă, prin interviuri. Moneda însă este falsă și am simțit nevoia să spun, iată, și “adevărul meu”.
Va veni timpul să povestesc și despre “tranzacționarea” mea, între cei doi bărbați puternici, care se amestecaseră în viața mea, în acea vreme…”, a încheiat Marina Almășan mesajul postat pe rețelele de socializare.
