Când va avea loc înmormântarea lui Mihai Leu și unde i se va putea aduce un ultim omagiu fostului campion. “Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi.”

Când va avea loc înmormântarea lui Mihai Leu și unde i se va putea aduce un ultim omagiu fostului campion. “Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi.”
Când va avea loc înmormântarea lui Mihai Leu și unde i se va putea aduce un ultim omagiu fostului campion. “Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi.”

Familia lui Mihai Leu a anunțat unde va fi depus trupul fostului campion.

Fostul campion mondial la box și raliuri, Mihai Leu, s-a stins din viață marți, 1 iulie, după o luptă cu cancerul de mai bine de un deceniu. Vestea tristă a fost dată chiar de familia acestuia, pe contul de socializare, imediat după ce s-a stins din viață. Mihai a fost dus de la Hunedoara la București în luna aprilie, acolo unde a fost operat. Fostul campion a ajuns la același spital și anul trecut, unde a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Deși problemele lui de sănătate nu erau străine pentru familie și pentru toți cei care l-au îndrăgit, cu toții au sperat la un miracol, iar acesta să câștige lupta cu boala. În ciuda tuturor momentelor grele pe care le-a depășit până acum, organismul acestuia nu a mai luptat, tragedia aducând foarte multă tristețe pentru toți cei care l-au cunoscut și îndrăgit pentru activitatea lui. Tot pe contul de socializare al acestuia, un mesaj al familiei a venit în această dimineață, cu privire la detaliile unde va avea loc înmormântarea, fiind dus înapoi la Hunedoara, orașul care l-a iubit nespus.
“Trupul lui Mihai va ajunge în această seară la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand. Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare!”, a fost mesajul transmis pe pagina oficială a lui Mihai Leu.

Mesajul sfâșietor al soției fostului campion

Citește și: VIDEO Mihai Leu s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani, după lupta cu cancerul de mai bine de un deceniu. "Pentru persoana de lângă, când există sentimente și iubire, cred că este extrem de greu."

Mihai Leu
Mihai Leu[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Mesajul sfâșietor al soției lui Mihai Leu, după decesul fostului campion. “Ai plecat, iubirea mea, dar nu și din inima mea.”

Mesajele nu au întârziat să apară pe rețelele de socializare, iar toți cei care l-au îndrăgit și iubit pentru cariera lui din ringul de box și de pe circuitele de raliuri i-au transmis acum toate gândurile de bine, dar și mesaje de încurajări familie. După mesajul oficial care a apărut pe pagina lui, fiind confirmat decesul, soția acestuia a lăsat și ea câteva cuvinte dureroase, spunând că el nu va pleca niciodată din inima sa și că îi simte prezența în fiecare moment.

De asemenea, ea a mai transmis că îl va iubi pentru eternitate. “Ai plecat, iubirea mea, dar nu și din inima mea. Îți simt prezența în liniște, în vânt, în tot ce sunt. Te iubesc pentru eternitate.”, a scris soția lui Mihai Leu, pe contul de socializare.

Mihai Leu
Mihai Leu[Sursa foto: Facebook]

 

Citește și: Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

 

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Mihai Leu s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani, după lupta cu cancerul de mai bine de un deceniu. "Pentru persoana de lângă, când există sentimente și iubire, cred că este extrem de greu."

Salman Khan, declarații controversate: ”Voi avea un copil într-o bună zi, curând!”

Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?

Cum au fost surprinsi Hayden Panatierre si fostul ei iubit cu o zi inainte de moartea actritei. Brian Hickerson, acuzat de agresiune

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro