Când se citește acatistul Acoperământul Maicii Domnului. Îți va fi de un mare ajutor

Când se citește acatistul Acoperământul Maicii Domnului. Îți va fi de un mare ajutor
Când se citește acatistul Acoperământul Maicii Domnului. Îți va fi de un mare ajutor

Acoperământul Maicii Domnului este o sărbătoare ce are loc pe data de 1 octombrie și este extrem de importantă pentru credincioși. Află din acest articol mai multe detalii legate de această sărbătoare, dar și când se citește acatistum Acoperamentului Maicii Domnului.

În calendarul creștin ortodox există unele sărbători ce sunt trecute cu cruce roșie, fiindcă au o importanță deosebită. Printre acestea se numără și Acoperământul Maicii Domnului. În această zi de sărbătoare, creștinii sunt nevoiți să meargă la biserică, să se roage și să respecte diferite tradiții. Descoperă în rândurile de mau jos care este acatistul Acoperământulului Maicii Domnulu i, dar și când și de ce se citește.

Când și de ce se citește acatistul Acoperământul Maicii Domnului

Citește și: Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie pe 1 octombrie. Ce e bine să facă fetele pentru a avea o căsnicie fericită

Când se citește acatistul Acoperământul Maicii Domnului. Îți va fi de un mare ajutor[Sursa foto: Shutterstock]

Citește și: Semnificația numelui Alexandra. Ce mesaj deosebit ascunde acest nume

Acatistul Acoperământului Maicii Domnului este o rugăciune specială adresată Fecioarei Maria, sărbătorită în fiecare an, pe 1 octombrie.

Acatistul este rostit pentru a cere protecție împotriva bolilor, necazurilor, pericolelor și ispitelor. Maica Domnului este venerată pentru puterea sa vindecătoare. Astfel, credincioșii citesc Acoperământul, pentru a cere vindecarea bolilor, alinarea suferinței, dar și pentru a cere binecuvântare. Indiferent de problemele cu care oamenii se confruntă zi de zi, pot apela la rugăciune și pot rosti acatistul Acoperământului Maicii Domnului, pentru a primi binecuvântarea Fecioarei Maria.

Acatistul Acoperământul Maicii Domnului

Când se citește acatistul Acoperământul Maicii Domnului. Îți va fi de un mare ajutor[Sursa foto: Shutterstock]

Acatistul Acoperământului Maicii Domnului este o rugăciune puternică ce aduce ocrotire, binecuvântare, vindecare, speranță, ajutor în cazul provlemelor, fericire și prosperitate. Este important să rostim acest acatist, dacă ne dorim să primim ocrotirea Maicii Domnului, fie că alegem să îl spunem în propria locuință sau în biserică.

Iată care este acatistul pe care este necesar să îl rostești pe data de 1 octombrie, de trei ori:

Când se citește acatistul Acoperământul Maicii Domnului. Îți va fi de un mare ajutor[Sursa foto: Shutterstock]

Condac 1

Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Icos 1

Mulțimea arhanghelilor și a îngerilor, cu Înaintemergătorul, cu Teologul și cu Soborul tuturor sfinților, împreună cu tine, Împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne și ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântă ție: Bucură-te, bunăvoința Tatălui celui mai înainte de veci, Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului cel fără de ani, Bucură-te, locuință umbrită de puterea Duhului Sfânt, Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngerești, Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului, Bucură-te, ceea ce ești întâmpinată în văzduh de Heruvimii cei cu ochi

mulți, Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă Serafimii cei cu câte șase aripi, Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credință ne închinăm și noi, neamul creștinesc, Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 2

Sfântul Andrei cu Epifanie, văzându-te în biserică, în văzduh, rugându-te lui Dumnezeu pentru creștini, au cunoscut că ești Maica lui Hristos Dumnezeul nostru și, căzând la pământ, cu credință s-au închinat sfântului tău Acoperământ, cântând: Aliluia!

Icos 2

Înțelegere neînțeleasă ești Născătoare de Dumnezeu Fecioară întru apărarea poporului ortodox; pentru aceasta vrăjmașii noștri nu pricep cât de puternică este rugăciunea Maicii lui Dumnezeu; însă noi, bineștiind atotputernica ta apărare, cu umilință cântăm ție: Bucură-te cea preamilostivă, mângâierea tuturor celor scârbiți și împovărați, Bucură-te, povățuitoarea neadormită a tuturor celor orbiți și rătăciți, Bucură-te, ceea ce cu rugăciunile tale degrabă potolești mânia lui Dumnezeu, cea cu dreptate pornită asupra noastră, Bucură-te, ceea ce cu atotputernică amenințarea ta potolești patimile noastre cele rele, Bucură-te, puternică deșteptare a conștiințelor adormite, Bucură-te, cea prin care iadul suspină și duhurile răutății tremură, Bucură-te, cea prin care se deschid nouă, credincioșilor, porțile raiului, Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 3

Puterea Celui Preaînalt umbrește pe cei ce cu credință și cu evlavie scapă la preaputernicul tău Acoperământ, căci numai ție, uneia, Preasfântă și Preacurată Maică a lui Dumnezeu, s-a dat a împlini toate cererile tale. Pentru aceasta, credincioșii de toate vârstele te slăvesc pe tine și pe Fiul tău, cântând: Aliluia!

Icos 3

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Având bogăție de milostivire neîmpuținată, tuturor, până la marginile pământului, le întinzi mână de ajutor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Bolnavilor le dai vindecare, celor ce pătimesc alinare, orbilor vedere și tuturor le dai toate, fiecăruia după a lui trebuință. Pentru aceasta cu mulțumire strigăm ție: Bucură-te, tărie nesurpată și ocrotirea tuturor creștinilor, Bucură-te, cea dintâi înfrumusețare a sfintelor locașuri și altare, Bucură-te, îngrădirea cea sigură a tronurilor împărătești, Bucură-te, ajutătoare neadormită a căpeteniilor de orașe, Bucură-te, arhistrategă nebiruită a oștilor creștinești, Bucură-te, oglindă sfântă a dreptății pentru judecătorii cei nemitarnici, Bucură-te, minte desăvârșită a învățătorilor, Bucură-te, binecuvântarea caselor și a familiilor evlavioase, Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 4

Fiind cuprinși de viforul multor nevoi, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, tu ajută-ne nouă. Și stând înaintea feței altarului Domnului și ridicând mâinile tale, roagă-te ca Domnul, Împăratul slavei, să caute la nevrednica noastră rugăciune, și să asculte cererile celor ce cheamă numele tău cel sfânt și cântă Fiului tău: Aliluia!

Icos 4

Auzit-a Domnul Dumnezeu pe Isus al lui Navi rugându-se și a poruncit soarelui de a stat până ce a biruit asupra vrăjmașilor lui. Și acum Domnul Iisus aude rugăciunile tale, Împărăteasă aleasă a Duhului Sfânt. Pentru aceasta și noi păcătoșii, nădăjduind la Acoperământul tău, îndrăznim a cânta ție ca Maicii lui Dumnezeu: Bucură-te, cea luminată de Soarele cel veșnic, care ne luminezi pe noi cu Lumina cea neînserată, Bucură-te, ceea ce ai luminat tot pământul cu strălucirea preacuratului tău suflet, Bucură-te, ceea ce ai veselit toate cerurile prin curăția trupului tău, Bucură-te, Acoperământul și păstrarea sfintelor locașuri ale lui Hristos, Bucură-te, luminarea și înțelepțirea păstorilor credincioși ai Bisericii, Bucură-te, povățuitoarea monahilor și a monahiilor care neîncetat slujesc lui Dumnezeu, Bucură-te, liniștea cea netulburată a bătrânilor evlavioși, Bucură-te, veselia cea tainică a fecioarelor și a văduvelor ce trăiesc în curăție, Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 5

Văzătorul de Dumnezeu, Moise, luptând oarecând asupra lui Amalec, când ridica mâinile biruia Israel, iar când le lăsa în jos, atunci Amalec învingea. Însă, ajutat de cei ce-l sprijineau, a biruit pe vrăjmași. Tu, însă, o, Maică a lui Dumnezeu, ridicând mâinile tale la rugăciune către Fiul tău, deși nesprijinită de nimeni, totdeauna biruiești pe vrăjmașii creștinilor și ești scut nouă, celor ce cântăm Fiului tău: Aliluia!

Icos 5

Văzutu-te-au pe tine cetele sfinților, stând în văzduh, în biserica din Vlaherne, ridicând mâinile la rugăciune către Fiul tău și Dumnezeu; iar arhanghelii cu îngerii cântau ție cântare de mulțumire. Deci, prin mâinile tale cele mai sfinte decât ale lui Moise, întărește-ne și pe noi, cei ce cu umilință cântăm ție: Bucură-te, cea ale cărei mâini sunt ținute la rugăciune de însăși dragostea și milostivirea ta cea către noi, Bucură-te, că înaintea ta nu pot să stea vrăjmașii noștri văzuți și nevăzuți, Bucură-te, ceea ce izgonești din adâncul sufletului nostru patimile și poftele cele rele și spurcate, Bucură-te, ceea ce fără ardere ții pe mâinile tale focul cel dumnezeiesc al lui Hristos, și pe noi cei reci ne aprinzi cu el, Bucură-te, aleasă încununare a celor ce, cu întreagă înțelepciune, se luptă împotriva patimilor, Bucură-te, convorbirea cea de-a pururea cu cei ce se nevoiesc în post și în tăcere, Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor osteniți de mâhnire și de întristare, Bucură-te, ceea ce ne dai harul umilinței și al răbdării, Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 6

Propovăduitor al harului tău celui neîmpuținat și al milelor tale s-a arătat Sfântul Roman, dulce cântătorul, când în vis a primit de la tine o foaie de hârtie spre mâncare, prin care înțelepțindu-se, a început a cânta cu înțelepciune întru slava ta și a scris laude sfinților, cântând cu credință: Aliluia!

Icos 6

Strălucit-ai Fecioară a lui Dumnezeu, din aurora dreptății, Soarele cel adevărat, luminând pe toți cu înțelepciune de la Dumnezeu Fiul tău și aducând la cunoștința adevărului pe cei ce au credință și cântă ție: Bucură-te, ceea ce ai născut cu trup pe Hristos, puterea și înțelepciunea dumnezeiască, Bucură-te, ceea ce ai rușinat înțelepciunea cea deșartă a lumii acesteia și pe cei orbiți de dânsa îi povățuiești la calea mântuirii, Bucură-te, păstrarea dreptei credințe și învățătoarea dogmelor ortodoxe, Bucură-te, ceea ce tai eresurile și rătăcirile cele pierzătoare, Bucură-te, ceea ce știi cele cu anevoie de prevăzut și la vreme le spui celor ce se cuvine, Bucură-te, ceea ce rușinezi pe cei mincinoși și prezicerile cele deșarte, Bucură-te, ceea ce în ceasul nedumeririlor ne pui în minte gândul cel bun, Bucură-te, ceea ce ne oprești de la deprinderile cele vătămătoare și de la poftele cele rele. Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 7

Domnul atotvăzătorul și îndelung-răbdătorul, voind să arate adâncul cel nemărginit al iubirii Sale de oameni, te-a ales pe tine pentru a fi Lui Maică și te-a făcut pe tine creștinilor apărătoare nebiruită. Că după judecata lui Dumnezeu, chiar de ar fi cineva vrednic de osândă, totuși, prin Acoperământul tău cel puternic capătă vreme de pocăință și cântă: Aliluia!

Icos 7

Minunate a arătat Domnul faptele Sale întru tine, Preacurată Maica Sa, când s-a arătat preaminunatul Acoperământ în mâinile tale, luminând mai mult decât razele soarelui și acoperind poporul ce era în biserica din Vlaherne. Deci, văzând ei acest semn al milostivei tale apărări, cuprinși de spaimă și de bucurie, toți au cântat ție: Bucură-te, Acoperământ nefăcut de mână, care ca norul te-ai întins peste toată lumea, Bucură-te, ceea ce ai ținut pe mâinile tale pe Fiul tău și Arhiereul cel veșnic, Bucură-te, că prin aceasta ne arăți milă și har nouă, în Biserica Ortodoxă, Bucură-te, stâlp de nor care ne acoperi pe noi, credincioșii, ferindu-ne de toate ispitele și de smintelile lumii, Bucură-te, stâlp de foc care ne arăți nouă, tuturor, calea mântuirii, chiar și în mijlocul întunecimii păcatelor, Bucură-te, vădită întărire a credincioșilor nevoitori, Bucură-te, înțelepțire tainică a robilor lui Dumnezeu celor tăinuiți în mijlocul lumii, Bucură-te, ceea ce pe mine cel gol de fapte bune nu mă părăsești, ci cu Acoperământul tău și cu harul tău mă miluiești, Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 8

Pe tine, ceea ce te-ai arătat din cer în biserica din Vlaherne, îngerii te-au cântat, apostolii te-au preamărit, Soborul ierarhilor și al cuvioșilor și ceata sfintelor femei te-au lăudat, Înaintemergătorul și cu Teologul s-au închinat, iar poporul ce era în biserică, cu veselie, a cântat: Aliluia!

Icos 8

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat- stirilekanald.ro

Domnul, Cel ce stăpânește toate cele de sus și cele de jos, văzându-Te pe tine, Maica Sa, stând în biserică și cu umilință rugându-te Lui, a zis: Cere, o, Maica Mea, că nu Mă voi întoarce dinspre tine, ci voi îndeplini cererile tale și voi milui pe toți care cântă ție: Bucură-te, chivot al Legii întru care se păstrează sfințirea a tot neamul omenesc, Bucură-te, năstrapă preasfântă întru care se păstrează pâinea vieții veșnice pentru cei flămânzi de dreptate, Bucură-te, vasule cu totul de aur, întru care s-a gătit pentru noi Trupul și Sângele Mielului Dumnezeiesc, Bucură-te, ceea ce iei în atotputernicele tale mâini pe cei părăsiți de doctori, Bucură-te, ceea ce ridici din patul durerii pe cei slăbiți cu trupul, dar nu cu duhul și cu credința, Bucură-te, ceea ce dai înțelegere și lumină celor ce sunt întunecați la minte, Bucură-te, ceea ce cu înțelepciunea ta ne împiedici din calea cea rea a păcatelor și a patimilor, Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 9

Toată firea îngerească îți aduce laudă, pentru că ești cu adevărat Maica lui Dumnezeu și apărătoarea tuturor celor ce se roagă ție. Tu, cu Acoperământul tău cel dumnezeiesc, pe cei drepți îi veselești, pe păcătoși îi aperi, pe cei din primejdii îi izbăvești și te rogi pentru toți credincioșii care cântă: Aliluia!

Icos 9

Ritorii cei mult vorbitori ca niște pești fără de glas nu se pricep cum să laude după vrednicie praznicul cel mare al preacinstitului tău Acoperământ, căci toate cele grăite de dânșii nu sunt în stare nici a număra îndurările tale. Dar noi, văzând nenumăratele tale binefaceri, cu bucurie cântăm ție: Bucură-te, ceea ce ne păzești de molimă și de bolile cele aducătoare de moarte, Bucură-te, ceea ce păzești orașele și satele de cutremurul cel năpraznic al pământului, Bucură-te, ceea ce cu mână tare ne izbăvești pe noi din revărsarea apelor și din cufundare, Bucură-te, ceea ce cu roua rugăciunilor tale ne izbăvești pe noi de arderea focului, Bucură-te, ceea ce ne scapi de foametea cea duhovnicească, hrănindu-ne cu pâinea vieții, Bucură-te, ceea ce abați de la capul nostru loviturile fulgerului și ale trăsnetului, Bucură-te, ceea ce ne mântuiești pe noi de năvălirea celor de alt neam și de ucigașii cei tăinuiți, Bucură-te, ceea ce prin pace și prin dragoste ne izbăvești de vrăjmașii cei de o credință cu noi și de vrăjmășia casnică, Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 10

Vrând să mântuiască neamul omenesc din înșelăciunea vrăjmașului, Domnul cel iubitor de oameni te-a dăruit pe tine să fii Maică nouă, pământenilor. Tu să fii nouă ajutor, acoperământ și scutire, celor întristați mângâiere, celor mâhniți bucurie, celor asupriți apărătoare și să scoți din adâncul păcatelor pe toți care cântă: Aliluia!

Icos 10

Preasfântă Împărăteasă, cu îngerii stai împreună și te rogi zicând: „Împărate ceresc primește pe tot omul ce se roagă ție și cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la fața mea neajutat și neascultat”. Această rugăciune auzind-o adunarea sfinților cu mulțumire strigă ție: Bucură-te, ceea ce dăruiești cu roade binecuvântate pe cei ce lucrează cu dreptate și cu inimă curată, Bucură-te, ajutătoarea și răsplătirea tuturor celor ce fac neguțătorie cu dreptate, Bucură-te, mustrarea tuturor călcătorilor de jurământ și a celor ce agonisesc cu nedreptate, Bucură-te, grabnică ajutătoare celor ce sunt în primejdii pe uscat și pe ape, Bucură-te, ceea ce veselești cu roadele credinței pe părinții cei fără de copii, Bucură-te, hrănitoarea cea nevăzută a celor sărmani, Bucură-te, apărătoarea cea tare a celor ce sunt robiți și izgoniți, Bucură-te, îngrijitoarea cea neadormită a celor ce sunt în legături și în temnițe, Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 11

Cântarea noastră cea cu umilință auzind-o, ia aminte la smerita noastră rugăciune, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că pe tine te rugăm: Nu trece cu vederea glasul robilor tăi. La tine năzuim în năpaste, în mâhniri și în necazurile noastre și înaintea ta stând, cu lacrimi ne rugăm și cântăm: Aliluia!

Icos 11

Făclie primitoare de lumină văzându-te pe tine la rugăciune în văzduh, în biserica din Vlaherne, poporul ce era de față a strigat: „De unde este nouă aceasta ca să vină Maica Domnului nostru aici?”. Iar Sfântul Andrei cu Epifanie cu smerenie către tine se rugau zicând: Bucură-te, dătătoarea cea fără de zavistie a tuturor darurilor celor pământești și sufletești, Bucură-te, credincioasă mijlocitoare a păcătoșilor celor ce pun început de pocăință, Bucură-te, pururea împreună ajutătoare a celor ce se luptă împotriva patimilor și a curselor diavolești, Bucură-te, nevăzută îmblânzire a stăpânilor tirani și cu nărav de fiară, Bucură-te, odihnă și bucurie tainică a robilor blânzi și primitori, Bucură-te, liniștea preadorită a căsătoriților credincioși, Bucură-te, grabnică și fără suferință dezlegare a maicilor născătoare de prunci, Bucură-te, Maică, ajutătoarea noastră în ceasul sfârșitului nostru, Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 12

Harul cel dumnezeiesc cere-l nouă de la Fiul tău și Dumnezeul nostru. Întinde nouă mână de ajutor. Depărtează de la noi pe tot vrăjmașul și potrivnicul. Împacă viața noastră ca să nu pierim cumplit și fără de pocăință și primește-ne în sălașele cele veșnice, ocrotitoarea noastră, ca bucurându-ne să cântăm: Aliluia!

Icos 12

Cântând puternicul tău Acoperământ, te lăudăm ca pe o mare solitoare a noastră și ne închinăm ție, ceea ce te rogi pentru creștini. Noi credem și nădăjduim că vei cere de la Fiul tău și Dumnezeul nostru bucuria cea vremelnică și cea veșnică, pentru noi toți, cei ce cu dragoste cântăm ție: Bucură-te, tare apărătoare a toată lumea, Bucură-te, sfințirea tuturor stihiilor cerești și pământești, Bucură-te, binecuvântarea tuturor timpurilor anului, Bucură-te, călcarea curselor și ispitelor ce vin de la trup, de la lume și de la diavolul, Bucură-te, preaputernică împăcare a celor învrăjbiți, Bucură-te, ceea ce te înduri de cei disprețuiți și lepădați, Bucură-te, ceea ce ridici din groapa pierzării pe cei deznădăjduiți, Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 13

O, preacântată Stăpână, Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, la tine ridic ochii sufletului și ai trupului meu; către tine întind mâinile mele cele slabe și din adâncul inimii strig ție: Caută la credința și la umilința sufletului meu. Acoperă-mă cu atotputernicul tău Acoperământ și mă izbăvește de toate nevoile; iar în ceasul sfârșitului meu să stai lângă mine, o, întru tot bună Stăpână, și să mă izbăvești de chinurile cele gătite pentru păcatele mele, ca, mântuindu-mă, pururea să cânt: Aliluia!



Citește și:

Ghid de stil: outfituri inspirate din moda anilor ’90

Rugăciune către Sfânta Ana, mama Maicii Domnului. E considerată ocrotitoarea copiilor și a maternității, cum e bine să te rogi

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Medana, îngerul care i-a redat lui Alin Oprea puterea de a iubi din nou. Mesajul artistului pentru soția sa: ”Mi-a dat un nou sens și care m-a făcut să văd viața cu alți ochi”

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit angajatul până când nu a mai mișcat


Cookies