Ştiu, nu prea-ţi vine să te gândeşti la sexualitatea copilului tău. Cam orice altceva ar suna mai bine acum decât să te uiţi în ochii fetiţei tale sau ai băieţelului tău, şi să-ţi imaginezi că într-o zi vor face sex.
Şi, încet-încet, am început să avem discuţii. Mă închideam în mine foarte mult din cauza fricii, teamă ce mă bântuie şi acum. Frica de ceilalţi, ăsta a fost principalul motiv pentru care uneori evitam, fugeam de subiect. Soţul meu a aflat acum doi ani. De câţiva ani încoace, noi avem nişte afaceri şi, mă rog, suntem aprope în colaps. Fapt care l-a împins pe soţul meu să-şi găsească refugiul ăsta în a merge la biserică.
«Copilul trebuie să fie fericit. Trebuie să facem ce e de făcut.»
În 2015, Vlad s-a hotărât să înceapă tranziţia. Deja intrase în depresie şi eu, la rândul meu, trăiam cu frică, pentru că locuia singur, într-o cameră de cămin, la etajul opt.
«Ştii ceva, trebuie să-mi iau viaţa în mâini, trebuie să vă obişnuiţi cu ideea că sunt o persoană pe picioarele mele şi că va trebui să mă apăr singur dacă va fi nevoie».
Vlad e student la Conservator. Într-o carieră muzicală consider că nu este atât de greu şi mi-a dat încredere faptul că au reacţionat foarte bine şi colegii, şi profesorii.
Uneori am momente de tristeţe, speram ca într-o zi să am nepoţi. Nici fiul cel mare nu poate avea copii. Ca orice mamă, visezi, dar na, viaţă ne dă puţin planurile peste cap. Între timp m-am împăcat cu ideea asta. Nu este un capăt de ţară să n-ai nepoţi. Dar nu ştii niciodată în viaţă, poate că lucrurile vor merge şi pentru persoanele trans spre bine şi vor reuşi să aibă o viaţă aşa cum şi-o doresc.
Părerea mea e că o coaliţie pentru familie ar trebui să aibă grijă de familie. Scopul lor ar trebui să fie cu totul altul. Sunt copii orfani, sunt copii abuzaţi, sunt mame abuzate, sunt taţi care-şi cresc singuri, din greu, copiii. Ăsta văd eu că ar fi rostul coaliţie pentru familie."
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
