Iată ce preparate nu trebuie să lipsească de pe masa ta în această zi de sărbătoare.
Sărbătoare importantă pentru credincioșii ortodocși, pe 1 octombrie, la începutul celei de-a doua luni de toamnă. Aceștia sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului, o sărbătoare cu mare încărcătură emoțională, fiind un moment potrivit în care tradiția, credința și obiceiurile culinare se împletesc în casele gospodinelor și credincioșilor de pretutindeni. Această zi este marcată în calendar cu cruce roșie, semn că vorbim de un moment cu mare însemnătate, așa că bisericile sunt deschise pentru slujbă, pomeni și rugăciuni.
Ce preparate sunt puse pe masă în această zi de sărbătoare?
Citește și: Ce nu ai voie să faci de Acoperământul Maicii Domnului? Tradiții și obiceiuri demne de urmat!
Dincolo de mersul la biserică, rugăciune, odihnă trupească și sufletească, de această sărbătoare sunt legate și anumite tradiții gastronomice, deoarece credincioși respectă cu sfințenie și obiceiurile culinare ca o formă de recunoștință pentru Maica Domnului. Multe
gospodine merg cu preparatele inclusiv la biserică, pentru că acestea să fie sfințite înainte de a fi consumate în familie sau de a fi oferite de pomană. Peștele este vedeta zilei, deoarece este dezlegare, așa că, în funcție de diferite zone ale țării, îl putem găsi sub formă de anumite preparate. Gospodinele pot alege să facă pește prăjit, simplu, cu mămăligă și mujdei de usturoi, iar dacă își doresc să opteze pentru o variantă mai sănătoasă și mai ușoară, îl pot prepara la cuptor, alături de legume.
Citește și: ȘOC în „Casa iubirii”! Ahmed și Andra s-au... Vezi mai mult- kanald.ro
Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro
Femeile aleg să facă și pâinea de casă în această zi, reprezentând rodul muncii și binecuvântarea casei. În unele zone din țară, această pâine este dusă la biserică pentru a fi sfințită de către preot, iar ulterior adusă acasă, fiind primul aliment consumat înaintea preparatelor gătite. Fiind zi de miercuri, de post, gospodinele pregătesc diferite mâncăruri fără carne, brânză, lapte sau ouă, așa că sarmalele de post cu orez și ciuperci, gătite în foi de varză sau viță nu lipsesc de pe masă în această zi specială.
Acum, când grădinile sunt pline de legume proaspete pe care le putem adăuga în diferite mâncăruri, și în această zi specială putem să gătim tocănițe din vinete, ardei și dovlecei, alături de salată de sezon, cu sfeclă roșie, morcovi sau varză. Gospodinele care vor să pună pe masă și ceva dulce, pot realiza plăcintă cu mere sau dovleac, colivă sau colaci împletiți și gogoși de post. Această sărbătoare a căpătat, de-a lungul timpului, o puternică însemnătate cu viața satului și cu schimbarea anotimpurilor, deoarece începutul lui octombrie marca sfârșitul muncilor de pe câmp. La această dată recoltele erau deja strânse, hambarele erau bogate de roadele toamnei, iar oamenii începeau să facă activități mai liniștite, pe lângă casă. Înainte de a se pune la masa, credincioșii merg la biserică și se roagă pentru întreaga familie.