Dacă pentru românul zilelor noastre, din peisajul sărbătorii de Crăciun sunt nelipsiţi brazii împodobiţi, porcul tăiat, cârnaţii, caltaboşii şi oraşele luminate feeric, în veacurile din urmă, românii se bucurau, în funcţie de rang şi avere, de alte lucruri.
ANII 1700: Vodă Callimachi dansa pe muzică turcească
O sută de ani mai târziu, logofătul Gheorgache descria în Condica sa obiceiurile de Crăciun din Moldova anilor 1752, pe vremea lui Vodă Grigore Callimachi: În dimineaţa zilei de Ajun, Domnul ese din lăuntru de la casa ce se cheamă Mabei şi vine în Spătărie şi şade în domnescul scaun.
Şi vrând ca să iasă la biserică, acel ce este vel spătar (dregătorul care purta la ceremonii spada şi buzduganul domnesc – n.r.)
Apoi, sculându-se Domnul din scaun, cu toată parataxis (orânduiala boierimii sale – n.r.) merg la biserică. Aici, domnul este întâmpinat de Mitropolitul Ţării, episcopi şi boierime, care-l primesc cu smerită plecăciune.
După ce fiecare şi-a ocupat locul şi liniştea domneşte în sfântul locaş, soborul de preoţi în frunte cu Mitropolitul încep a înălţa rugi către Dumnezeu Atotputernic. După ce toţi s-au miruit şi au luat anaforă, Domnul părăsind biserica se îndreaptă către Spătărie.
La uşa bisericii el este întâmpinat de căpitanul de vânători şi vânatul lor: cerbi, ciute, capre, râmători sălbateci, iepuri şi alte păsări ce pot vâna. Ajuns la spătărie, Domnul îşi ocupă tronul, iar curtea întreagă şi înaltele feţe bisericeşti vin de i se închină.
După tropar, Mitropolitul, Domnul, beizadelele, Episcopii şi toţi boierii se ridică în Picioare, şi preotul ce a slujit Liturghia dă icoana în mâna mitropolitului şi sărutând- o o dă Domnului spre sărutare.
Îndată se slobod tunuri şi începe meterhaneaua (muzică turcească – n.r.)'.citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>
