Dacă pentru românul zilelor noastre, din peisajul sărbătorii de Crăciun sunt nelipsiţi brazii împodobiţi, porcul tăiat, cârnaţii, caltaboşii şi oraşele luminate feeric, în veacurile din urmă, românii se bucurau, în funcţie de rang şi avere, de alte lucruri.
Florentinul Anton Maria de Chiaro, prin cartea Revoluţiile Valahiei’, arhidiaconul Paul din Alep, care a scris Jurnal de călătorie în Moldova şi Valahia’, italianul Franco Sivori, dar şi Ion Ghica sunt câţiva dintre martorii vremurilor de mult apuse, care au făcut posibilă reconstituirea în amănunt a tradiţiilor şi obiceiurilor de pe vremea lor.
Crăciunul era una dintre sărbătorile cele mai importante, când tot românul, fie bogat, fie sărac, fie adult, fie copil, petrecea şi se bucura de Naşterea Domnului.
ANII 1500: Vodă Petru Cercel dăruia haine tuturor
Italianul Franco Sivori, secretarul domnitorului Petru Cercel (1583-1584), relatează în scrierile sale că ziua Crăciunului era o zi a bucuriei şi a iertării: Toţi duşmanii se împacă, oamenii îşi fac daruri unul altuia şi de la cel mai mare şi până la cel mai umil, toţi vin la curtea principelui pentru a i se închina aducând daruri, care un lucru, care altul’.
Domnitorul, care asista la slujba de Crăciun la Mitropolie, obişnuia să dăruiască veşminte nu numai dregătorilor şi slujbaşilor, ci tuturor curtenilor şi oştenilor, fiecăruia după rangul său, unora, ţesături de mătase, altora, stofe de lână’.
După schimbul de daruri, toţi petreceau, cântau şi se veseleau. În ziua următoare, domnul dăruia mâncare şi veşminte cerşetorilor, apoi boierilor şi oamenilor de rând.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>