Bogdan de la Ploiești a făcut mărturisiri despre relația pe care a avut-o cu Cristina Pucean. Iată cum vede situația dintre ei, acum, la despărțire.
Bogdan de la Ploiești iubește din nou, însă atenția se îndreaptă adesea și către fosta lui parteneră, Cristina Pucean. Cei doi sunt întrebați în mediul online dacă mai există loc de împăcare, iar atunci când au ocazia, vorbesc despre asta, chiar dacă artistul este încă rezervat cu privire la a oferi mai multe detalii.
Ce spune Bogdan de la Ploiești despre relația pe care a avut-o cu Cristina Pucean
Bogdan de la Ploiești a făcut mărturisiri în direct, pentru CANCAN, vorbind despre trecutul său cu Cristina Pucean. Artistul a făcut declarații neașteptate și a mărturisit ce simte încă pentru fosta lui parteneră și faptul că sufletește o va iubi toată viața. Tot el a menționat că urmează să ofere mai multe detalii despre tot ce s-a întâmplat, iar gândurile lui bune de viitor se îndreaptă în continuare spre Cristina.
„Este și o lecție pentru mine. Cristina va rămâne veșnic în sufletul meu. Pentru mine, probabil, sufletește, o voi iubi toată viața mea, o voi respecta toată viața mea, doar că nu vom mai fi împreună. Nu știu cum să spun ca să înțeleagă oamenii. Pur și simplu, nu ne mai completam așa cum credeam că va fi relația noastră. Am decis de comun acord. Într-adevăr, eu am făcut pasul mai mare ca să pot termina această relație, pentru că a fost un pas greu, și pentru mine, și pentru ea, dar nu ne mai înțelegeam. O să vină vremea în care chiar o să vorbesc. O să fac un videoclip, la un moment dat. Am un podcast de realizat acum și o să fac un podcast în care să spun ce s-a întâmplat. Anumiți oameni au înțeles greșit situația. Nu mă pot considera nicio secundă un bărbat perfect. Am făcut niște greșeli în viața mea, mi le asum, dar eu sunt un om bun. Am iubit din toată inima mea, am respectat din toată inima mea și asta voi face toată viața.Citește și: Știrea momentului în România!- stirilekanald.ro