AZI, 21 noiembrie, MARE SĂRBĂTOARE cu dezlegare la peşte. Creştinii ortodocşi sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

AZI, 21 noiembrie, MARE SĂRBĂTOARE cu dezlegare la peşte. Creştinii ortodocşi sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
AZI, 21 noiembrie, MARE SĂRBĂTOARE cu dezlegare la peşte. Creştinii ortodocşi sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este o sărbătoare închinată Fecioarei Maria, celebrată în Bisericile Ortodoxe la data de 21 noiembrie. Sărbătoarea este cunoscută în tradiţia populară sub numele Vovidenia sau Ovidenia şi această denumire este întâlnită în Moldova, în Muntenia şi Oltenia.

Miracolul intrării Mariei în Templul din Ierusalim

Despre intrarea Mariei în Templul din Ierusalim s-au păstrat amănunte de la  Sfântul Ieronim: „Erau acolo cincisprezece trepte la intrarea în Templul din Ierusalim, după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, şi la fiecare din acele trepte se cânta câte un psalm de către preoţii şi diaconii care intrau în slujbă. Deci, drepţii părinţi au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o.

Şi alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înţeleagă cât de mare va fi în dar, când va veni în vârsta cea desăvârşită. Atunci se mirau toţi când au văzut pe acea pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca şi cum ar fi fost desăvârşită cu vârsta.
Mai vârtos, preotul Zaharia se mira de aceasta şi, ca un prooroc, din descoperirea lui Dumnezeu, înţelegea mai înainte cele ce aveau să fie “. După ce a urcat treptele Templului, Maria nu a întors capul să-i privească pe cei care au însoţit-o, iar tradiţia spune că părinţii ei au fost foarte bucuroşi că fiica lor n-a făcut acest gest şi a mers direct la uşa Templului.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum sa îţi protejezi tenul iarna. Sfaturi pentru o piele de vis

Cum e numită Iulia Vântur, după 10 ani în India, într-o ”relație neconfirmată oficial” cu Salman Khan

Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani

PIERDERE IMENSĂ pentru fostul soț al Ralucăi Bădulescu: „Astăzi știu că, de fapt, ea a venit în viața mea ca să mă salveze”

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Horoscop marți, 18 august 2026: Semnul zodiacal care primește vești bune legate de o sumă de bani

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro