“Am semnat actele de divorț!” Cătălin Bordea a confirmat despărțirea de soția sa

“Am semnat actele de divorț!” Cătălin Bordea a confirmat despărțirea de soția sa

Cătălin Bordea și Livia, au format o frumoasă relație. Cu toate acestea, se pare că totul a ajuns la un final, iar cei doi au divorțat oficial.

Cătălin Bordea și partenera sa de viață, Livia Bordea, au format o frumoasă relație timp de ani buni de zile, cei doi fiind căsătoriți. Cu toate acestea, în ultima vreme, au început să apară fel de fel de zvonuri, cu privire la despărțirea dintre cei doi. 

 

Ce a declarat Cătălin Bordea cu privire la despărțire 

În ciuda faptului că, nici Cătălin Bordea, dar nici partenera sa, Livia Bordea, nu au dezvăluit absolut niciun aspect legat de un potențial divorț până acum, se pare că în cursul zilei de ieri, Cătălin Bordea a decis să dezvăluie unde s-a ajuns de fapt, cu relația celor doi.

Deși nu a dezvăluit și care au fost motivele care au dus la separare, acesta a precizat faptul că actele de divorț au fost deja semnate. 

„Oamenii se mai și despart. Eu și Livia, din păcate, facem parte dintre acești oameni, începând de astăzi, după ce am semnat actele de divorț. Pot spune doar că niciun motiv clasic nu a dus la această separare și rog presa să îi respecte și ei suferința. O poveste s-a încheiat însă sunt altele frumoase care rezistă și care dau dovadă de putere. Să ne concentrăm pe ele. Mulțumesc. ”,   a transmis Cătălin Bordea, pe rețelele de socializare. 

Cătălin Bordea a confirmat despărțirea de soția sa [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Acum sunt despărțiți, el suferă enorm.” Ce se întâmplă în mariajul lui Cătălin Bordea. Partenera sa a plecat de acasă

 

Când a fost momentul în care Cătălin Borda s-a îndrăgostit de soția lui, Livia 

Astfel, deși astăzi nu mai putem vorbi despre o relație sau o căsnicie între cei doi, este cunoscut deja faptul că povestea de dragoste a lor a inspirat nenumărate persoane și a fost în atenția publicului larg timp de foarte multă vreme. În ciuda faptului că aceasta a luat sfârșit, după mai bine de 10 ani, Cătălin Bordea a avut întotdeauna cuvinte de laudă la adresa acesteia. 

Citește și: Andreea Mantea o sună pe presupusa iubită a lui Danciu în direct: „Noi am făcut rost de numărul ei de telefon”. Aflați cum reacționează concurentul în ediția din „Casa iubirii” de vineri, 24 aprilie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit- stirilekanald.ro

„Când m-am îndrăgostit de ea, m-am îndrăgostit de zâmbetul ei. Îţi umple ziua, îţi da energie când începe să zâmbească. Mă energiza pe vremea când eram cu altcineva. E foarte ruşinos! Mă energiza uitându-mă la pozele ei”, spunea acesta, în urmă cu ceva vreme. 

Cătălin Bordea a confirmat despărțirea de soția sa [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Am avut un an greu. Probleme personale mari. Mama panicată că i-a recidivat cancerul.” Cătălin Bordea trece prin clipe grele! Comediantul și Livia ar fi semnat deja actele de divorț



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Pe de altă parte, mă gândesc nu la faptul că mi-e mie greu sau că nu mă duce organismul, ci la faptul că fac 50 de ani.” Mara Bănică a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a dispărut din mediul online

Povestea de dragoste dintre Mircea Lucescu și Neli sau cum poate dura o căsnicie peste jumătate de veac

Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar! Primele imagini cu politicianul, după perchezițiile DNA

S-a întâmplat în ediția de azi! Concurenții din "Casa Iubirii" AU RĂMAS ULUIȚI CÂND AU AUZIT asta despre Danciu. INFORMAȚIA care a oprit totul în loc și a pus pe jar întreaga producție:"Sunt niște acuzații grave. Nu..."

Mihail, dezvăluiri surprinzătoare despre povestea emoționantă din spatele noii sale piese, în platoul emisiunii „Invitatul de 12”: „Am aflat multe despre...”

Horoscop luni, 27 aprilie 2026: Semnul zodiacal care primește o a doua șansă rară în relația de cuplu

Crește sau nu vârsta de pensionare? Ministrul Muncii, anunț important: ”Sunt deja reglementate”


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro